Cifrele cuprinse în cel mai nou raport întocmit de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) arată că, în primele zece luni ale anului, înmatriculările...
Producătorul chinez de automobile electrice BYD a fost la un pas să detroneze Tesla în cel de-al treilea trimestru din acest an. Asiaticii au vândut...
Constructorul român de automobile Dacia ar putea să piardă subvențiile oferite de statul francez pentru achiziția modelului electric Spring. În prezent, guvernul de la Paris...
Coreenii de la Hyundai și Fondul de Investiții Publice (PIF), fondul suveran de investiții al Arabiei Saudite, au dezvăluit proiectul comun de a construi o...
Constructorul francez de automobile anunță o creștere de 11% a vânzărilor globale în primele nouă luni ale anului curent. Datorită acestei performanțe, Renault ocupă locul...
Reprezentanții mărcii Dacia au anunțat în această dimineață rezultatele comerciale pentru primele nouă luni ale anului curent. Conform cifrelor publicate de producătorul de la Mioveni,...
Potrivit celor mai noi date publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), în septembrie, producția națională de mașini a continuat trendul descendent din...
Potrivit datelor Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), înmatriculările de mașini noi în România a înregistrat o scădere de peste unsprezece procente în septembrie...
Producătorul român de automobile Dacia anunță că a vândut opt milioane de mașini din 2004, anul în care a fost lansată prima generație Logan. Această...
Uniunea Europeană (UE) pregătește o lege prin care vânzările de mașini alimentate cu e-fuels ar putea fi autorizate după 2035. Principala condiție va fi ca...
În industria auto, se scrie o poveste de inovație și excelență prin performanța în procesarea datelor digitale. Într-o lume a accelerării constante, în care dezvoltarea...
Potrivit datelor publicate de Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile (ACEA), înmatriculările de mașini noi în Uniunea Europeană au crescut în august cu 21% față...
Europa a devenit principala țintă de export pentru producătorii de automobile din China. Chiar dacă alte exporturi din această țară se clatină ușor în ultima...
Potrivit celor mai noi date publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), în lunile iulie și august, producția celor două uzine producătoare de...
SUV-urile au atins o bornă istorică în materie de vânzări. Astfel, acest segment de piață a reprezentat peste jumătate din totalul vânzărilor de automobile noi...
Tesla continuă să stabilească noi recorduri în materie de producție de automobile. Astfel, fabrica pe care americanii o dețin la Shanghai (China) tocmai a atins...
Potrivit celor mai noi date publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), românii au înmatriculat în cea de-a opta lună a anului curent...
Potrivit celor mai noi date ale Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în primele șapte luni ale anului curent, Dacia a vândut în Europa cu...
După primele șapte luni din acest an, Dacia Sandero a redevenit cel mai bine vândut automobil pe piața din Europa. Hatchback-ul românesc s-a impus în...
Producătorul american de automobile electrice Tesla a anunțat că a redus preţurile pentru versiunile Performance și Long Range ale lui Model Y comercializate pe piața...
Potrivit celor mai noi date publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), în luna iulie înmatriculările de mașini noi au înregistrat o creștere...
Potrivit celor mai noi date publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în primele șase luni ale anului înmatriculările de mașini noi în Uniunea...
Xavier Martinet, Director Marketing Vânzări & Operațiuni Dacia, a anunțat o creștere de vânzări de 24% în primul semestru 2023, ajungând la 345.432 de unități...
Cel mai nou raport al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) referitor la vânzările în primele șase luni din 2023 arată faptul...
Reprezentanții companiei americane Ford au confirmat în mod oficial că ultimul exemplar Fiesta va fi produs în ziua de 7 iulie. Astfel, subcompacta de mare...
Horse, noua divizie de motoare termice a producătorului francez de automobile Renault, a devenit în mod oficial operațională. Compania va furniza motoare termice pentru Dacia....
Potrivit celor mai noi date publicate de JATO Dynamics, Dacia Sandero s-a situat pe prima poziție în clasamentul vânzărilor europene pe luna mai. În același...
Compania americană JD Power a publicat recent „2023 U.S. Initial Quality Study” (IQS). Este vorba despre un studiu care analizează calitatea de fabricație a automobilelor...
Cele mai noi date ale Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) arată că vânzările mărcii Dacia au crescut în primele cinci luni din 2023 cu...
Potrivit celor mai noi date publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), producția națională de automobile în cele două uzine ale țării, Automobile...
Producătorul suedez de automobile Volvo tocmai a confirmat că, începând cu anul 2030, va produce exclusiv modele complet electrice. Scandinavii și-au propus să devină o...
Potrivit celor mai noi date publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), piața auto din România a crescut cu aproape 34% în luna...
Grație faptului că publicația AUTOpro face parte din Juriul European AUTOBEST, avem șansa de a vă prezenta din timp în timp informații exclusive, ce vin...
Michelin este ultima companie care a anunțat că părăsește piața din Rusia, potrivit celor mai recente informații care circulă în industrie. Gigantul francez își vinde...
Brandul MITT Motorcycles a ajuns în mod oficial a fi comercializat în țara noastră prin intermediul Toyo Motor Nord, parte din Toyo Group, ce include...
Opt țări membre ale Uniunii Europene, între care şi România, cer blocului comunitar să renunţe la noile reguli referitoare la gazele de eşapament ale automobilelor....
Dacia Sandero a fost cel mai vândut automobil pe piața europeană în luna aprilie. Practic, hatchback-ul subcompact românesc revine în fruntea clasamentului, detronând modelul Opel...
Potrivit celor mai noi date publicate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), mașinile ecologice au atins pe piața locală o pondere de 20,4%...
Potrivit celor mai noi date publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), producția națională de automobile din cele două uzine ale țării, Automobile...
Potrivit celor mai noi date publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), piața auto din România a crescut cu aproximativ 16% în luna...
Hyundai Motor plănuiește să părăsească piața auto din Rusia și să-și vândă unitățile de producție din această țară către o companie din Kazahstan. Informația a...
Potrivit celor mai noi date publicate de Tesla, bateriile de pe modelele sale electrice își pierd doar 12% din capacitatea inițială după 322.000 de kilometri....
Aplicația de navigație Waze, una dintre dintre cele mai utilizate astfel de aplicații în rândul șoferilor, este disponibilă de acum pe toate modelele Volvo care...
Reprezentanții Grupului Stellantis anunță că sunt foarte aproape de a finaliza procesul de testare a carburanților sintetici pe mașinile echipate cu motoare Euro 6. Scopul...
Potrivit celor mai noi date publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), producția națională de automobile din cele două uzine ale țării, Automobile...
Producătorul sud-coreean de automobile KIA a anunțat oficial că va lansa peste doi ani prima sa utilitară integral electrică. Viitorul model va fi bazat pe...
Americanii de la Tesla și-au fixat un obiectiv foarte îndrăzneț, și anume să producă în fiecare an, până în 2030, patru milioane de mașini electrice...
Producătorul american de automobile electrice Tesla a devenit cea mai valoroasă marcă auto din lume, fiind evaluată în acest moment la 66,2 miliarde de dolari....
Producătorul sud-coreean de automobile SsangYong a confirmat prima schimbare de identitate în cei 35 de ani de existență, numindu-se acum KG Mobility. Această modificare vine...
Constructorul german de automobile Mercedes-Benz se află în centrul unui imens scandal de corupție după ce doi dintre angajații uzinei din orașul german Sindelfingen sunt...
Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a dat publicității datele privind vânzările de mașini noi în Europa în primele două luni din 2023. Potrivit raportului,...
Recent, în industrie au circulat o serie de zvonuri care vorbeau despre planurile celor de la Audi de a schimba denumirile anumitor modele din gamă....
Cu ocazia conferinței anuale în care a prezentat rezultatele financiare din 2022, Skoda a dezvăluit următoarele lansări de modele care vor avea loc până la...
Porsche România, importatorul oficial Cupra în România, anunță că Born, primul automobil electric al mărcii de performanță spaniolă, poate fi comandat pe piața locală. Modelul...
Mihai Bordeanu, Directoul general Automobile Dacia, a dezvăluit că noul Bigster va fi fabricat la uzina din România începand cu 2025 alături de a 3-a...
Potrivit celor mai noi date publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), producția națională de automobile din cele două uzine ale țării, Automobile...
Producătorul japonez de automobile Nissan și-a făcut cunoscută noua abordare în ceea ce privește sistemele de propulsie proprii, denumită „X-in-1”. Astfel, hibridele și electricele mărcii...
Potrivit celor mai noi date publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), piața auto din România a crescut cu aproape 45% în luna...
Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a dat publicității raportul privind vânzările de mașini noi în Europa, în luna ianuarie. Astfel, europenii au înmatriculat în...
Americanii de la Ford au anunțat că vor introduce în acest an noi baterii de tip LFP (n.n. – litiu-fier-fosfat) pentru actualele sale modele electrice,...
Reprezentanții producătorului american de automobile Ford au anunțat că vor desființa 3.800 de locuri de muncă în fabricile din Europa în următorii 3 ani. Această...
Potrivit celor mai noi date publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), producția națională de automobile din cele două uzine ale țării, Automobile...
Parlamentul European a aprobat printr-un vot final proiectul legislativ prin care vânzarea de automobile noi echipate cu motoare termice va fi interzisă începând cu 2035....
Conceptele Audi din seria „Sphere” – Activesphere, Grandsphere, Urbansphere și Skysphere – ne-au oferit suficiente de multe indicii despre viitorul în materie de design ale...
Producătorul chinez de automobile electrice Zeekr, care face parte din portofoliul celor de la Geely Holding, a obținut o finanțare în valoare de 750 de...
Tesla Model Y a fost în 2022 cel mai popular automobil electric în rândul clienților din Europa, reușind să detroneze un alt vehicul al producătorului...
Modelul Kia Rio ar urma să fie retras de pe piața europeană potrivit celor mai recente informații care circulă în industrie, citate de revista britanică...
Constructorul chinez de automobile electrice BYD analizează posibilitatea de a construi o uzină în Europa, potrivit unui director din cadrul companiei. Acesta a lăsat să...
Producătorul japonez de automobile Nissan intenționează să lanseze în cursul anului 2028 primul model electric echipat cu baterie solid-state. Niponii vor testa mai multe prototipuri...
Datele publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM)cu privire la înmatriculările de automobile noi în luna ianuarie relevă faptul că piața auto din...
„În 2022, piața românească a avut o evoluție impresionantă pe calea electrificării, având una din cele mai accelerate rate de creștere a mașinilor electrice. Pentru...
Popularul model Volkswagen Golf, cea mai bine vândută mașină de clasă compactă, va primi în cursul anului 2024 un facelift. Informația a fost confirmată de...
Fabrice Cambolive, care a condus marca Dacia în 2009 și ulterior a fost director comercial al reprezentanței Renault în România, va fi începând cu data...
Producătorul român de automobile anunță că Dacia Jogger Hybrid, cea mai nouă versiune a modelului de familie autohton, a intrat în producție. Primul exemplar ieșit...
Dacia a reușit să comercializeze cu aproape 7% mai multe automobile în 2022 comparativ cu anul anterior, conform rezultatelor vânzărilor la nivel mondial publicate de...
Conform ACAROM (Asociația Constructorilor de Automobile din România), piața auto din țara noastră a înregistrat în 2022 o ușoară creștere în Europa comparativ cu anul...
Potrivit celor mai noi date publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), producția națională de automobile din cele două uzine ale țării, Automobile...
Volkswagen Up! GTI, versiunea de performanță a modelului de oraș, va fi scos în acest an din producție. De altfel, micuțul „hot-hatch” al mărcii din...
Hyundai Mobis, divizia de piese de schimb și tehnologie de conducere autonomă din cadrul mărcii coreene, a prezentat în cadrul ediției 2023 a Consumer Electronics...
Cum în Industria Autonomous este nevoie de cele mai recente și mai inovatoare servicii și cele mai puternice soluții hardware din lume, este absolut normal...
CES 2023 este gazda unora dintre cele mai spectaculoase lansări din industria auto, așa că prezentarea vehiculului autonom HOLON aici este pe cât se poate...
Producătorul francez de automobile Peugeot intenționează să lanseze până în anul 2025 nu mai puțin de cinci modele electrice complet noi. Acestea vor fi, în...
CEO-ul Grupului Stellantis, Carlos Tavares, a declarat cu ocazia Consumer Electronics Show (CES) din Las Vegas că industria auto din Europa se află la o...
Juriul AUTOBEST acordă distincțiile MANBEST încă din 2002. La ediția din 2012, marele câștigător al acestui prestigios premiu a fost Carl-Peter Forster, care acum devine...
Datele publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) la început de 2023 arată că numărul înmatriculărilor de mașini noi în România a crescut...
Sfârșitul de an 2022 marchează pentru Tesla perioada în care valoarea companiei a cunoscut o depreciere de necrezut. Nu este doar vina lui Elon Musk,...
Acest website foloseste cookies pentru a oferi utilizatorilor o experienta cat mai placuta. Continuarea navigarii pe acest website presupune acceptul dumneavoastra.Accept »Detalii »