AUTOpro
Generale Industrie Stiri

ACAROM: Producția națională de mașini a crescut cu peste 14% în luna octombrie

Cele mai noi date publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) arată că producția auto națională a înregistrat o creștere de peste 14% în luna octombrie.

De la începutul anului, în România au fost asamblate 425.090 de mașini, un nivel similar cu cel înregistrat în aceeași perioadă de anul trecut.

ACAROM: Câte mașini au fost produse în România în luna octombrie?

ACAROM

Potrivit datelor publicate de ACAROM, producția națională de automobile a înregistrat o creștere de 14,48% în octombrie comparativ cu aceeași lună din 2022. Concret, în cea cea de-a zecea lună din 2023 au fost asamblate 49.230 de automobile.

Dintre acestea, 30.271 de unități au fost produse în uzina Dacia de la Mioveni, în timp ce restul de 18.959 de unități au fost construite la uzina Ford Otosan de la Craiova.

În intervalul 1 ianuarie-31 octombrie 2023, în țara noastră au fost asamblate în total 425.090 de automobile. Acest total este aproximativ egal cu cel înregistrat în perioada similară de anul trecut (424.973 unități). Cele două uzine de mașini din România au produs 264.801 de mașini (Dacia) și, respectiv, 160.289 de automobile (Ford Otosan).

Sursa: ACAROM

Articole similare

BMW continuă dezvoltarea tehnologiei fuel cell pentru BMW i Hydrogen NEXT

Dan Damian

Germanii de la Manhart au transformat noul BMW M4 într-o bestie de 635 CP

Mihai Morcovescu

În ciuda prăbușirii piețelor de autoturisme, în Germania și Franța achizițiile de mașini electrice cresc

Robert Stan