AUTOpro
Generale Green car Industrie Stiri

JATO Dynamics: Dacia Sandero rămâne cea mai vândută mașină în Europa. Dacia Spring, locul 5 la „electrice”

Potrivit celor mai recente date publicate de specialiștii de la JATO Dynamics, Dacia Sandero a fost și în luna aprilie cea mai vândută mașină în Europa. În topul automobilelor electrice, Dacia Spring a făcut un salt de două poziții, până pe locul 5.

Pe segmentul mașinilor cu zero emisii, Tesla Model Y a fost pentru a patra lună la rând cel mai vândut autovehicul. SUV-ul american a devansat două modele Volkswagen: ID.3 și ID.4.

JATO Dynamics: Dacia Spring, locul 5 în topul „electricelor”

JATO Dynamics

Datele publicate de JATO Dynamics arată că Dacia Sandero își menține parcursul foarte bun din acest an. În primul trimestru, hatchback-ul subcompact de la Mioveni s-a clasat pe locul al doilea în topul celor mai vândute modele din Europa, fiind depășit doar de Tesla Model Y.

Și în aprilie, Sandero a fost cea mai vândută mașină la nivel european. Modelul autohton înregistrat peste 18.659 de unități comercializate. Aceasta este o creștere de 44% față de aceeași perioadă din 2022.

Potrivit aceluiași raport, pe locul al doilea s-a clasat Volkswagen T-Roc cu 16.746 de exemplare. Pe treapta a treia a podiumului a urcat Opel Corsa, cu 16.578 de unități vândute în luna a patra a anului.

Dacia Spring ocupă în aprilie poziția a 5-a, cu 4.191 de unități vândute (+18%). În ierarhia producătorilor, Dacia ocupă poziția a 11-a, cu 44.064 de mașini vândute în aprilie. Vorbim aici despre o creștere cu 44% față de luna a patra a anului precedent.

Clasamentul este dominat de Volkswagen (105.669 unități, +30%), urmat de Audi (58.841 unități, +25%) și de Toyota (54.224 unități, -4%).

Tesla Model Y rămâne cea mai vândută mașină electrică în Europa

În topul automobilelor electrice, Tesla Model Y se menține pe prima poziție. În aprilie, modelul produs de compania condusă de Elon Musk s-a vândut în 10.553 de unități pe Bătrânul Continent.

SUV-ul american este urmat în clasament de două modele Volkswagen. ID.3 se află pe locul 2, cu 6.542 de exemplare vândute (+125% față de aprilie 2022), iar ID.4 se situează pe locul 3, cu 5.913 unități (+259%).

Cu toate acestea, în clasamentul general valabil pe luna aprilie, Tesla Model Y, a înregistrat un regres semnificativ. Astfel, modelul de peste Ocean a căzut până pe locul 17, după ce, în martie, se afla în fruntea topului „electricelor”.

Sursa: JATO Dynamics

Articole similare

Opel va aduce la Salonul Auto de la München un concept electric GSE

Mihai Morcovescu

Cea mai mare fabrică BMW din Europa aniversează 40 de ani de existență

Mihai Morcovescu

Subaru va lansa la Tokyo două concepte de performanță STi

Mihai Morcovescu