Există nume în motorsportul mondial care nu au nevoie de nici un fel de prezentare, iar Ari Vatanen este unul dintre acestea.Campion mondial de raliuri în 1981 și de patru ori câștigător în Raliul Dakar, legendarul pilot finlandez a vizitat recent România, la invitația echipei Engage Racing, cu ocazia ultimei etape din Campionatul Național de viteză în coastă, desfășurată la Brașov.
Aflat pentru prima dată în țara noastră, Ari Vatanen a avut un weekend plin, în care a făcut urcări demonstrative pe traseul către Poiana Brașov, reușind timpi comparabili cu cei al multor concurenți. Între aceste reprezentații, „The Flying Finn” a acordat sute, poate mii de autografe și s-a fotografiat cu spectatorii dornici să aibă o amintire cu unul dintre cei mai mari piloți de raliuri din istorie.
În puținul timp liber pe care l-a avut la dispoziție, Ari Vatanen a acceptat să dialogheze cu AUTOpro. Ne-a vorbit despre motorsport în general, despre pasiunea pentru mașini, despre riscuri și accidente, dar și despre ceea ce înseamnă „o viață cu sens” sau despre cum contează fiecare secundă în cursă.
Ari Vatanen – definiția curajului absolut și a stilului de pilotaj de „totul sau nimic”
Deși vizita lui în România a fost scurtă, ne-a oferit momente speciale, unice aș putea spune alături de o legendă vie a motorsportului mondial. De asemenea, în timpul petrecut alături de Ari Vatanen am prins o idee care merită păstrată, și anume că viața are sens mai ales atunci când faci ceea ce iubești. Restul, de la titluri la accidente, vine după aceea.
Ari Vatanen a fost un mare pilot de raliuri: un titlu mondial, 101 starturi în WRC (World Rally Championship), 10 raliuri câștigate, 27 de podiumuri, 590 de victorii de etapă și 518 puncte. Aceste cifre spun multe, dar nu totul… Vatanen este o adevărată carte de povești ambulantă, iar să-l asculți vorbind despre raliuri, despre curaj, destin, despre cum contează fiecare secundă și despre dragostea pentru sportul care l-a făcut celebru, cu o eleganță și o modestie rar întâlnite la un om de asemenea calibru, este o adevărată lecție de viață.
Pentru orice tânăr care visează la o carieră în motorsport, Ari Vatanen este o adevărată sursă de inspirație și un exemplu care valorează mai mult decât orice manual. Finlandezul, unul dintre numele care au scris istoria sportului cu motor, este definiția curajului absolut, a stilului de pilotaj de „totul sau nimic” și a unei reveniri la viață care a sfidat logica medicală, iar povestea lui este una dintre cele mai dramatice și mai inspiraționale din istoria motorsportului.
Sfatul lui Ari Vatanen pentru tinerii piloți:
„BUCURAȚI-VĂ DE FIECARE MOMENT, CHIAR ȘI DE CELE MAI DIFICILE, PENTRU CĂ ÎN SPATELE CELOR MAI GRELE ÎNCERCĂRI SE ASCUNDE VIAȚA ADEVĂRATĂ! DACĂ AJUNGEȚI ȘI SĂ CÂȘTIGAȚI CEVA ESTE UN BONUS”.
Raliul care i-a schimbat destinul
La invitația echipei Engage Racing, Ari Vatanen a pășit pentru prima dată pe pământ românesc, împreună cu fiul lui Max – și el fost pilot, cu 18 starturi în raliuri WRC –, cu ocazia ultimei etape de viteză în coastă din 2026, „Trofeul Poiana Brașov”.
Ari Vatanen nu s-a mulțumit să fie prezent la cursă doar ca invitat de onoare, ci, în calitate de închizător de traseu după fiecare manşă, a făcut trei urcări demonstrative la volanul noului model electric BMW i3, care a fost prezentat cu acest prilej în premieră națională. Cronometrul a înregistrat timpi comparabili cu ai multor concurenți înscriși în competiția brașoveană, dovadă că talentul nu îmbătrânește… Impresia lui despre mașină a fost la fel de directă ca stilul său de pilotaj agresiv , supranumit „Maximum Attack”: „Părea foarte rapidă, cu un control bun pe suprafață”. A venit totuși și o observație pe tema siguranței traseului, unde finlandezul a spus că a văzut încă prea mulți stâlpi pe margine, care ar trebui protejați.
La cei 74 de ani, pe care i-a împlinit în aprilie, Ari Vatanen încă are ceva din puștiul care, în 1964, pe când avea 12 ani, a asistat pentru prima dată la o probă din cadrul celebrului raliu al Finlandei. El ne-a povestit cum a început totul și că nu a fost un plan de carieră în raliuri, ci o imagine, și asta pentru că, în acel an, raliul Finlandei trecea pe atunci prin satul său natal Tuupovaara, într-o noapte călduroasă de iulie, când nu era întuneric deplin. Fascinat de ceea ce se petrecea sub ochii lui, Ari Vatanen a rămas pe marginea drumului urmărind mașinile de raliu gonind prin pădure.
„Era ora patru dimineața, iar prima mașină care a trecut pe lângă Tuupovaara a luat «curba roșie» de-a latul și a ridicat praful, care cădea apoi ca o perdea în lumina răsăritului de soare. Era un spectacol unic pentru mine și cred că spiritul meu a plecat odată cu acea mașină, iar eu am rămas pe marginea traseului mut. Restul poveștii îl știți”, ne-a spus Ari Vatanen. (n.n. – virajele sunt adesea marcate pe hărțile de antrenament sau în notele de dictare ale navigatorilor cu coduri de culori, în funcție de severitate, iar o curbă clasificată drept „roșie” este una strânsă, cu un grad ridicat de periculozitate).
Cum a învățat Ari Vatanen arta controlului la limită
Acesta avea să fie momentul revelator care l-a determinat pe Vatanen să-și dedice viața curselor de raliuri, iar copilul fascinat de pe „specialele” raliului din țara celor o mie de lacuri avea să revină pe același traseu în 1974, de această dată ca pilot profesionist. În 1980 avea să obțină prima victorie, în Raliul Acropole, pentru ca anul următor să devină campion mondial WRC. Ultimul succes l-a obținut în 1985, în Raliul Suediei, iar ultima sa prezență într-un raliu avea să vină opt ani mai târziu, în Finlanda.
Pentru Ari Vatanen, pe numele său complet Ari Pieti Uolevi Vatanen, ceea ce a urmat a fost mai degrabă un destin decât o alegere. „Este un curent mai puternic decât tine. Te ia pur și simplu pe sus. Din acel moment nu am mai calculat nimic și m-am lăsat dus de val. Când ești pasionat sau nebun după ceva, faci lucruri nebunești și nu mai socotești ce este posibil și ce nu. Dacă ajungi campion sau nu, contează mai puțin. Eu am avut norocul ca până la urmă să câștig ceva, însă când faci așa ceva și o faci cu pasiune, ai un scop în viață. O viață cu sens. Știi de ce ești aici!”, a afirmat el.
Mulți ar fi putut să dezvolte o fobie de mașini, însă pentru Ari, acestea au devenit o formă de evadare și de exprimare. Pe drumurile forestiere acoperite cu gheață și pietriș din Finlanda, tânărul Vatanen a învățat arta controlului la limită.
Grupa B și „nebunia” care hrănește visele
Vatanen a concurat în patru epoci ale curselor de raliuri: Grupa 4, Grupa B, Grupa A și era WRC. Alegerea favoritei nu a fost simplă, însă el a ales fără ezitare Grupa B, adică perioada considerată a fi drept cea mai periculoasă din istoria sportului pe care îl iubește cu atâta pasiune.
„Oamenii sunt nostalgici după Grupa B pentru că, pe atunci, făceai ceva irațional, iar omul trebuie să facă din când în când lucruri iraționale pentru că pur și simplu îi dă aripi visului pe care îl are. Toți avem nevoie de vise, iar epoca aceea nebună a hrănit visul meu. Ele ne ajută apoi să depășim dificultățile din viață, care nu au fos puține”, a mai spus Vatanen vădit emoționat.
L-am întrebat care a fost cel mai mare rival al său, însă a refuzat să rostească un singur nume: „Nu poți spune așa ceva pentru că îi respect pe toți. Toți m-au învins, iar eu la rândul meu i-am bătut uneori pe ei. Ca în orice sport, sunt suișuri și coborâșuri. Cred că ceea ce contează cu adevărat este relația personală pe care o ai cu adversarii tăi”, a mai adăugat el. „Între piloți există în general o relație bună și o atmosferă plăcută și mă simt privilegiat pentru că am putut să concurez ani la rând alături de atât de mulți piloți de valoare. Cu mulți dintre ei pot bea oricând și astăzi o cafea”.
Despre regretatul Colin McRae, care este cel mai cunoscut nume în România dintre foștii lui adversari, Vatanen a vorbit cu căldură. „Mi-l amintesc pe Colin ca pe un om plin de viață, de culoare și foarte spontan, atât în scris și vorbit, cât și atunci când se afla la volan. Oamenii nu-i uită pe cei ca el, pentru că o asemenea personalitate reprezintă modele pentru generațiile care vin, spre deosebire de piloții de la mijlocul plutonului care trec neobservați sau pe care lumea îi uită repede”, a afirmat finlandezul.
El a concurat pentru mai multe echipe, și anume Ford, Opel, Peugeot, Subaru, BMW, Mitsubishi și Citroën. Rugat să facă o comparație între perioadele în care a concurat pentru Subaru (cu modelele Legacy și mai târziu Impreza, dezvoltate alături de Prodrive) și Mitsubishi (cu modelul Galant VR-4), Ari a răspuns fără echivoc: „Subaru a fost mai competitiv, iar Mitsubishi nu a avut mașina potrivită, deși uneori am fost foarte rapid chiar și cu Galant”, și-a amintit el zâmbind. Vatanen recunoaște că, dincolo de talentul său și de stilul de pilotaj spectaculos, a avut și momente de strălucire pură, în care reușea să suplinească lipsurile fizice sau dinamice ale mașinii prin forțarea ei la limită pe probe.
Fotografii: AUTOpro și Rally cow
Accidentul din Argentina: între cădere și regăsire
În 1985, în timpul Raliului Argentinei, Ari Vatanen a suferit un grav accident, care avea să-I schimbe definitiv cariera, fiind la un pas de moarte. Acela rămâne și astăzi unul dintre cele mai violente și mai dramatice momente din întreaga eră a Grupei B din WRC. Aflat la volanul unui Peugeot 205 Turbo 16 de peste 500 CP, Ari rula în treapta a șasea, cu o viteză de aproape 190 km/h pe proba specială Las Bajadas-Villa del Dique, în momentul în care mașina a lovit o denivelare adâncă de pe traseul de macadam. Automobilul a decolat, s-a izbit botul de pământ și apoi s-a rostogolit de mai multe ori în aer. Șocul impactului a fost atât de puternic încât scaunul lui Ari a fost smuls din prinderi, iar pilotul a rămas complet neprotejat în habitaclul distrus.
„Scaunul meu s-a rupt, lucru care nu ar trebui să se întâmple niciodată. Și mai grav a fost că, fix la acel raliu, nu aveam acea centură dintre picioare (anti-submarining) din nu știu ce motiv. Așa că, pur și simplu s-a întâmplat…”, a povestit el.
Spectatorii aflați în apropiere i-au sărit imediat în ajutor. L-au scos din epavă și, în lipsa unei tărgi, au folosit scutul de protecție al motorului pentru a-l duce la elicopterul medical. Copilotul său, britanicul Terry Harryman, s-a ales și el cu răni, dar mult mai ușoare. La spital, Vatanen a ajuns în stare critică, iar medicii au luptat la început doar pentru a-i salva viața. Diagnosticul acestora a fost unul foarte sever: vertebre cervicale fracturate, opt coaste rupte și un plămân perforat, genunchiul stâng zdrobit, mai multe fracturi la nivelul gleznei și hemoragii interne masive. După un proces de recuperare care a durat 18 luni, rănile fizice au fost dublate de o depresie severă și de ipohondrie.
„O lungă perioadă de timp, nu am știut cât de aproape am fost de moarte”, ne-a mărturisit Ari. Din cauza numărului mare de transfuzii de sânge primite în Argentina, într-o perioadă în care virusul HIV devenea extrem de mediatizat, am dezvoltat o frică paralizantă. Mi-am amintit de momentele în care băusem apă de la robinet la Raliul Safari din Africa și atunci m-a lovit ideea că aș putea avea SIDA. Apoi mi-am amintit de tot sângele primit după accidentul din Argentina, iar, în plus, fiecare revistă pe care o deschideam avea articole despre SIDA, ceea ce a înrăutățit lucrurile”.
În ciuda durerii, fostul campion mondial din 1981 privește și astăzi retrospectiv acel accident ca pe un element definitoriu al identității sale: „A fost nevoie de mai mult de un an de recuperare fizică și mentală. Ar fi greșit să spun că aș fi vrut o viață fără accidentul din Argentina, pentru că ceea ce sunt astăzi se datorează în mare parte acelui eveniment care pot spune că m-a modelat. Acel moment este parte din viața mea, ceva foarte personal. Frica poate rămâne în tine, dar în cazul meu, după ce m-am vindecat, nu am calculat decizia de a reveni în competiție. Nu poți știi niciodată cât de riscant poate fi. Când te simți bine în pielea ta, vezi viața în culorile ei adevărate, de aceea nu am simțit niciodată că merg ca pe o frânghie, niciodată… Dacă simțeam că mașina mi se potrivește ca o mănușă, porneam, uitând de toate. Soția nu mi-a cerut niciodată să renunț, deși a fost aproape să-și piardă al doilea soț. Singura condiție este aceea de a fii împăcat cu tine însuți sau, așa cum spun francezii, «bien dans sa peau»”, ne-a mai zis Ari.
Ari Vatanen la Pikes Peak: o ascensiune la limita imposibilului
Un alt moment de referință în cariera lui Ari Vatanen a reprezentat-o ascensiunea din 1988 de la Pikes Peak, care rămâne o bornă importantă în istoria motorsportului mondial, definind epoca de aur a curselor de coastă. În acel an, pilotul finlandez a atacat celebra competiție din statul american Colorado, cunoscută și sub numele de „The Race to the Clouds”, stabilind un nou record mondial absolut cu un timp uluitor de 10 minute și 47,77 secunde.
Traseul de la Pikes Peak măsura atunci 12,42 mile (aproximativ 20 de kilometri) și număra 156 de viraje periculoase.
Spre deosebire de asfaltul din prezent, în urmă cu 38 de ani, șoseaua era complet acoperită cu macadam și praf și era mărginită de prăpăstii adânci, glisierele de protecție lipsind cu desăvârșire. La o altitudine ce pornea de la 2.800 de metri și urca până la peste 4.300 de metri, aerul rarefiat reducea drastic atât puterea motoarelor, cât și reflexele piloților.
După retragerea din Campionatul Mondial de Raliuri, în 1986, pe fondul dispariției raliurilor din Grupa B, constructorul francez Peugeot a dezvoltat modelul 405 Turbo 16 GR pentru Pikes Peak. Mașina era un adevărat monstru tehnologic și era bazată pe automobilele din glorioasa și interzisa Grupa B de raliuri. Bolidul cântărea doar 880 kg și era propulsat de un motor de 1,9 litri supraalimentat, capabil să dezvolte peste 600 de cai putere, care era amplasat central. Performanța era optimizată de o caroserie din carbon-Kevlar, eleroane masive pentru o apăsare aerodinamică mare și un sistem revoluționar de tracțiune integrală combinat cu direcție pe toate cele patru roți (4WS).
Această cursă formidabilă a fost imortalizată în celebrul scurtmetraj „Climb Dance”, regizat de Jean-Louis Mourey. Folosind camere multi-unghi montate direct pe mașină, filmul a capturat cadre dramatice. Imaginile cu Ari Vatanen conducând la limita absolută, glisând pe marginea prăpăstiilor amețitoare și ridicând o mână de pe volan în plină accelerație pentru a-și proteja ochii soarele orbitor au transformat această urcare într-o capodoperă de curaj și de măiestrie tehnică. Dincolo de cifre, performanța izbutită de Vatanen la Pikes Peak a rămas în memoria colectivă drept o dovadă supremă de curaj, stăpânire de sine și inginerie extremă.
Ari Vatanen vorbește despre Pikes Peak ca despre un test suprem al curajului: „La Pikes Peak ai în față 20 de kilometri de urcare, iar la final te afli la o altitudine de 4.300 de metri. Este testul suprem, o cursă cu adevărat înfricoșătoare. Dacă ratezi frânarea, te duci în jos direct spre Colorado Springs. Sunt trei kilometri în linie dreaptă până jos și 30 de kilometri pe șosea!”.
Fostul mare pilot finlandez și-a amintit o scenă amuzantă din timpul recunoașterilor de la Pikes Peak cu șeful de atunci al Peugeot Sport, Jean Todt: „Accelerația mașinii pe asfalt m-a făcut să mă gândesc că așa ar trebui să se simtă piloții de avioane când sunt catapultați de pe puntea unui portavion! (n.n. – accelerația de la 0 la 200 km/h se face în mai puțin de 10 secunde). Îmi amintesc că Jean stătea lângă mine în mașină, unde nu exista un scaun pentru pasager. Încerca să se prindă de orice obiect solid din habitaclu, însă când am călcat pedala, atât de violentă a fost accelerația, încât el a dispărut pur și simplu de lângă mine, fiind aruncat în peretele antifoc din spate!”.
Dakar: dune imprevizibile, mașini diferite și o clapetă buclucașă
Discuția a continuat cu rememorarea anilor în care a participat cu succes în Raliul Dakar și a mașinilor cu care a concurat în prestigiosul rally-raid. Ari Vatanen a dominat raliul la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90 la volanul unor mașini legendare din grupul PSA. Pilotul finlandez a câștigat primele trei titluri, în 1987, 1989 și 1990, pilotând modelele Peugeot 205 Turbo 16 Grand Raid și Peugeot 405 Turbo 16. Ulterior, el a obținut al patrulea titlu, în 1991, alături de echipa Citroën, conducând legendarul model Citroën ZX Rallye-Raid.
La ediția din 2003 a Dakar-ului, AriVatanen a concurat pe un Volkswagen Touareg (prototipul numit Race Touareg), marcând revenirea sa în dificila competiție. Deși vehiculul era complet diferit de versiunea de serie, având un șasiu tubular și un motor diesel mult mai puternic, Vatanen a demonstrat competitivitatea mașinii prin câștigarea mai multor etape speciale. Această colaborare a pus bazele succeselor ulterioare ale echipei Volkswagen în raliurile de tip cross-country.
Iată ce ne-a spus finlandezul despre acel Touareg: „Deși era puțin greoaie și avea un profil ciudat la prima vedere, Touareg-ul a fost o mașină competitivă. Dakarul a schimbat ulterior continentul și cred că pentru Volkswagen a fost mai ușor să continue dezvoltarea prototipului”.
Nu au lipsit nici poveștile cu greșeli care l-au costat scump. Distinsul nostru interlocutor și-a amintit o întâmplare nefericită din Portugalia când a intrat prea tare într-o porțiune cu apă și, din cauză că mecanicii uitaseră să deschidă clapeta de la admisia de aer, apa a pătruns în motor. Despre dificilele dune, Vatanen a spus că sunt cele mai imprevizibile: „Este nevoie doar de o mică greșeală pentru a-ți compromite cursa. Se poate întâmpla să ai ghinion când treci peste o dună. De ce? Pentru că, în mod normal, trebuie să fii cu doi metri mai la stânga sau mai la dreapta, iar dacă te nimerești în mijlocul dunei, asta este, cursa ta se termină și se poate încheia chiar tragic. Dacă nu poți trece de dune, nu poți spune că e vina mașinii”.
