AUTOpro
Generale Industrie Stiri

ACEA: În Europa au fost vândute de la începutul anului peste 5,4 milioane de mașini

Potrivit celor mai noi date publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în primele șase luni ale anului înmatriculările de mașini noi în Uniunea Europeană au crescut cu 17,9% față de perioada similară din 2022, fiind atins pragul de 5.438.653 de unități.

În ceea ce privește piața auto din România, aceasta a avut a șasea cea mai mare creștere la nivel continental.

ACEA: România ocupă locul 14 în UE cu un volum de 73.645 de mașini noi

ACEA

Cu 73.645 de automobile noi comercializate de la începutul anului, piața locală a înregistrat o creștere cu 25,4% comparativ cu același interval de anul trecut, respectiv 58.712 de unități, depășind creșterea medie a pieței europene (17,6%). Dintre acestea 6.998 unități au fost complet electrice, iar 20.933 hibride.

Cota de piață a țării noastre între statele UE, EFTA și Marea Britanie a înregistrat o ușoară creștere, ajungând la 1,12%. În schimb, ritmul de creștere pe alte piețe a fost mult mai mare, cum ar fi exemplul Croației, unde s-a înregistrat o majorare cu 46,2%. Alte cote de piață importante sunt deținute de Portugalia (45,4%), Belgia (35,4%), Olanda (31,3%) sau Grecia (28,4%).

Germania, cea mai mare piață auto europeană, deține o pondere de 21,20% din totalul înmatriculărilor de mașini noi în 2023, cu 1.396.870 de mașini vândute. Pe locurile următoare se află Marea Britanie (949.720 unități), Franța (889.776 unități), Italia (840.750 unități) și Spania (505.421 unități).

În ceea ce priveste mărcile, cele mai mari vânzări de mașini noi în Europa le-a înregistrat Grupul Volkwagen cu 1.704.959 unități, în crestere cu 25,6%.

Compania din Wolfsburg a fost urmată de grupul Stellantis cu 1.145.815 unități, în creștere cu 5,3%, și de Grupul Renault cu 648.467 unități, ceea ce reprezintă o majorare cu 24,1%. Din totalul gigantului francez, marca Dacia a comercializat în primele șase luni din acest an: 295.225 unități, în creștere cu 30.1% comparativ cu perioada ianuarie-iunie 2022.

Autoturismele marca Ford au reprezentat în perioada ianuarie-iunie 2023 un total de 275.692 automobile noi înmatriculate. Vorbim aici de o creștere cu 6,6% față de perioada similară a anului trecut.

Sursa: ACEA

Articole similare

Test drive Renault Austral E-Tech 200 – Direcție asumată

Filip Sîrbu

Hyundai incepe ofensiva EV cu noua platforma E-GMP

Florin Amariei

Peugeot a prezentat versiunea actualizată a subcompactei 208: versiune electrică cu 400 km autonomie

Mihai Morcovescu