Constructorul german de automobile Audi a publicat primele fotografii oficiale cu viitorul model complet electric A6 e-tron. Noua berlină cu emisii zero urmează să-și facă
Producătorul american de automobile Chevrolet a publicat detaliile și fotografiile oficiale referitoare la noul model de performanță Corvette ZR1. Acesta a primit un motor V8
Constructorul francez de automobile Citroen anunță că, începând cu sfârșitul lunii iulie, va introduce ChatGPT pe anumite modele din gamă. Tehnologia bazată pe inteligență artificială
Numărul de mașini electrice continuă să crească la nivel mondial, doar în 2023 totalul fiind cu 50% mai mare comparativ cu anul precedent. Potrivit unui studiu realizat
Gigantul Stellantis ar putea renunța în viitorul apropiat la câteva dintre mărcile auto pe care le deține din cauza faptului că acestea nu sunt profitabile.
Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) anunță că producția auto națională a crescut cu peste 11% în luna iunie. În același timp, în cele
Programat inițial să debuteze în luna august, lansarea viitorului robotaxi de la Tesla a fost amânată pentru data de 10 octombrie. Anunțul a fost făcut
Constructorul german de automobile BMW a lansat oficial noul pachet de accesorii M Performance pentru noua generație M5. Berlina de performanță bavareză primește o serie
Constructorul japonez de automobile Nissan ar putea reînvia în viitorul apropiat una dintre mașinile sale emblematice, Silvia. Viitorul model ar urma să fie un coupe
Producătorul italian de automobile Ferrari a anunțat că va accepta plățile cu criptomonede pentru mașinile pe care le va comercializa în Europa. Această opțiune de
Producătorul american de automobile de lux Cadillac a publicat primele imagini și detalii oficiale referitoare la noul concept-car Sollei. Acesta prefigurează o viitoare versiune decapotabilă
Constructorul japonez de automobile Mitsubishi se pregătește de lansarea noului Outlander PHEV, un SUV dedicat exclusiv piețelor din Europa. Noul model urmează să fie dezvăluit
Potrivit unui studiu realizat de cea mai mare platformă online din România destinată vânzării și cumpărării de mașini noi și rulate, 79% dintre români au
Zeekr este unul dintre producătorii chinezi de automobile electrice care se află în plină expansiune în afara Chinei, inclusiv în Europa. Brandul asiatic ia în considerare
Gigantul tehnologic chinez Xiaomi a publicat imaginile și informațiile oficiale referitoare la o versiune de circuit a primului său automobil electric SU7. Aceasta a fost
Producătorul german de automobile Audi anunță lansarea unei noi versiuni de bază pentru modelul electric Q4 e-tron. Noua variantă a SUV-ului cu emisii zero va
Coreenii de la Hyundai tocmai au anunțat câteva actualizări minore pentru modelul de performanță i30 N în varianta hatchback. Hot-hatch-ul vine cu o parte frontală
Constructorul italian de automobile Lancia a finalizat prima etapă a testelor oficiale cu noul model de competiție Ypsilon Rally4 HF. Este vorba despre mașina cu
Reprezentanții mărcii sud-coreene Hyundai au confirmat că, până la sfârșitul acestui an, va fi lansat un nou SUV complet electric. Viitorul model va avea trei
Lexus a publicat detaliile și imaginile oficiale referitoare la noul LBX Morizo RR, care este versiunea de performanță a crossover-ului japonez. Cel mai rapid LBX
Cele mai noi date publicate de ACEA (Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile) arată că înmatriculările de mașini noi în UE în iunie au crescut
Grupul Renault a prezentat rezultatele comerciale pentru semestrul I al anului 2024, cu creșteri peste media pieței pentru brandurile Renault și Alpine și cu susținere
Constructorul german de automobile Porsche anunță o serie de noutăți pentru SUV-ul lor compact pur electric Macan. Modelul primește două noi versiuni, dintre care una
Constructorul american de automobile electrice Lucid Motors a anunțat o serie de actualizări minore pentru modelul său electric Air. Printre acestea se numără baterii mai
Constructorul britanic de modele de teren Ineos Automotive a lansat o nouă ediție specială pentru popularul off-roader Grenadier. Denumită Detour, această ediție limitată primește o serie
Volkswagen a amânat lansarea noii generații de modele electrice până la sfârșitul actualului deceniu. Motivul acestei decizii este legat, se pare, de faptul că marca
Germanii de la Audi au publicat informațiile și imaginile oficiale referitoare la noua generație A5, înlocuitorul direct al vechiului A4, care va deveni un model
Producătorul american de automobile Ford a prezentat în cadrul Festivalului Vitezei de la Goodwood (Marea Britanie) noul Raptor T1+. Este vorba despre prototipul cu care
Oficialii de la Mercedes-AMG au dezvăluit detaliile și imaginile oficiale referitoare la noua versiune GT 63 Pro 4Matic+. Această variantă îmbunătățită a modelului de performanță
Constructorul britanic Land Rover au introdus o nouă motorizare diesel mild-hybrid în gama SUV-ului de teren Discovery. În același timp, off-roader-ul primește și o ediție
Constructorul italian de automobile Fiat, unul dintre cele mai vechi branduri auto din lume, a împlinit 125 de ani de existență. Cu acest prilej, compania
MG Motor, constructorul britanic de automobile deținut de grupul chinez SAIC, a dezvăluit cea de-a doua generație a SUV-ului HS. Modelul va fi disponibil în
Constructorul italian de automobile Fiat a dezvăluit oficial noul model de clasă compactă Grande Panda. Conceput 100% în Italia, acesta este primul vehicul dintr-o nouă
Organizația EuroNCAP a publicat rezultatele celor mai noi sesiuni de teste de siguranță. Printre mașinile testate s-a numărat și noua generație a SUV-ului românesc Dacia
Constructorul italian de automobile Alfa Romeo a dezvăluit detaliile tehnice complete ale noului Junior Veloce 280. Aceasta este cea mai puternică versiune a modelului electric
Cu scopul de a informa, îndruma și consilia clienții europeni de mașini cu privire la adevărata eficiență și utilizarea celor mai recente mașini pur electrice,
Producătorul american de automobile Ford a publicat informațiile și fotografiile oficiale referitoare la noua generație Capri. După o absență de 38 de ani, legendarul model
Constructorul japonez de automobile Suzuki a lansat pe piața din Germania o nouă ediție specială pentru modelul Jimny. Aceasta se numește Horizon și marchează sfârșitul
Hyundai este acuzat că ar fi falsificat cifrele de vânzări pentru mașinile electrice pe piața din SUA. Schema ar fi implicat dealerii mărcii, care codificau
Companiile nipone Honda și Sony au anunțat oficial că viitoarele lor automobile electrice vor fi construite pe o platformă dedicată comună. Până în 2031 vor
Cele mai noi date publicate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA)arată că înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 61,7% în
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) a prezentat într-o conferință de presă ajustarea prognozei pieței auto pentru anul 2024. Decizia survine în urma unor
Comisia Europeană a publicat raportul detaliat pe care l-a folosit pentru a determina tarifele vamale aplicate acum vehiculelor electrice chinezești în Europa. În document se
Potrivit celor mai noi informații care circulă în industrie, Dacia pregătește un model complet nou, mai exact un crossover de dimensiuni reduse. Acesta ar urma
Constructorul chinez de automobile Chery anunță lansarea în Europa a noului model Omoda 5, care este deja disponibil pentru precomenzi în Italia. Acesta reprezintă un
Oficialii mărcii japoneze Mazda au anunțat că modelul MX-5 echipat cu propulsorul de 2,0 litri nu va mai fi comercializat în Europa. Populara decapotabilă va
Uniunea Europeană a adoptat în mod oficial noile tarife vamale majorate pentru mașinile electrice produse în China. În acest fel, prețurile vehiculelor cu emisii zero
Producătorul german de automobile BMW ar putea renunța la modelul X4 la finalul actualei generații. SUV-ul coupe ar putea să nu mai fie produs începând
Constructorul britanic de automobile MINI a confirmat că prototipul primului model John Cooper Works electric își va face debutul în public în cadrul Festivalului Vitezei
Constructorul chinez de automobile electrice BYD a anunțat că vânzările în cel de-al doilea trimestru din 2024 au crescut cu aproape 21%. Astfel, compania asiatică
Producătorul chinez de automobile Geely au anunțat că au creat o baterie nouă de tip LFP (litiu-fier-fosfat) pentru mașinile sale electrice. Potrivit oficialilor companiei, aceasta
Constructorul francez de automobile Renault a anunțat că va produce baterii cu tehnologie LFP (litiu-fier-fosfat) pentru viitoarele sale modele electrice. Acestea vor fi dezvoltate prin
Constructorul britanic de automobile Land Rover a publicat informațiile și fotografiile oficiale referitoare la noul Defender OCTA. SUV-ul de performanță debutează cu un motor V8
Tehnologia Intelligent Speed Assist (ISA) va deveni obligatorie pe toate mașinile noi care vor fi vândute în Europa începând cu data de 7 iulie. Este
MG, constructorul britanic de automobile deținut de grupul chinez SAIC, a publicat imagini-teaser cu cea de-a doua generație a SUV-ului său HS. Noul model va
Cele mai recente date publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) arată că, în iunie, au fost înmatriculate cu 62,13% mai multe mașini
Constructorul ceh de automobile Skoda a publicat noi fotografii și informații referitoare la viitorul SUV pur electric Elroq. Modelul cu emisii zero va debuta în
Constructorul suedez de automobile electrice deținut de Volvo a anunțat că a demarat livrările noului model Polestar 3. Cu această ocazie a fost lansat o
Gigantul Aramco, lider mondial în domeniul energiei și al produselor chimice, a semnat acorduri definitive pentru a achiziționa un pachet de 10% din acțiunile Horse
Renault a publicat fotografiile și detaliile referitoare la noul Grand Koleos, care este primul model fabricat de constructorul francez în colaborare cu Geely. Noul SUV
Constructorul german de automobile Audi a anunțat că va introduce tehnologia ChatGPT pe mai multe modele, atât din actualul portofoliu, cât și viitoare. De asemenea,
Coreenii de la Hyundai au publicat detaliile și imaginile oficiale referitoare la noul model electric de oraș Inster, care este un nou rival pentru Dacia
Compania de robotaxiuri Verne, care este deținută de miliardarul croat Mate Rimac, a prezentat primul său astfel de vehicul complet autonom și electric. Potrivit informațiilor
Producătorul american de automobile Ford a publicat primele imagini-teaser oficiale cu noua generație a modelului Capri. Legendarul coupe de performanță va fi reînviat sub forma
Constructorul german de automobile Volkswagen a dezvăluit versiunea actualizată a modelului de performanță Golf R facelift. Acesta debutează cu un propulsor de 333 CP și
Producătorul german de automobile BMW a publicat informațiile și fotografiile oficiale referitoare la cea de-a șaptea generație M5. Pentru prima dată în istorie modelul primește
Grupul Volkswagen și constructorul american Rivian au anunțat crearea unei societăți mixte care va dezvolta sisteme software pentru viitoare modele electrice. Prin acest parteneriat vor
BMW este primul producător auto din lume care primește aprobare pentru combinarea funcțiilor de condus autonom de nivel 2 și nivel 3. Pachetul tehnologic este
Constructorul german de automobile Audi a publicat detaliile și fotografiile oficiale referitoare la versiunea actualizată a SUV-ului RS Q8. Modelul din Ingolstadt este disponibil acum
Potrivit unui studiu realizat de Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din SUA (CSIS), China a cheltuit în decurs de peste un deceniu 230,8 miliarde
Compania SAIC Volkswagen Automotive a prezentat un nou SUV de mici dimensiuni, care va fi comercializat exclusiv pe piața din China. Botezat Tharu XR va
Potrivit datelor publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), producția națională de mașini a înregistrat o creștere însemnată în primele cinci luni din
Dacia a anunțat oficial că a atins o producție de 1.000.000 de automobile echipate cu motorizare mixtă benzină și GPL începând cu anul 2012. Constructorul
Cele mai noi date publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) arată că înmatriculările de mașini noi în Europa au scăzut cu 3% în
Producătorul american de automobile Cadillac a publicat câteva imagini și detalii referitoare la un concept-car al unui coupe de performanță, pe care l-aținut ascuns timp
Constructorul italian de automobile Alfa Romeo a anunțat lansarea unei versiuni mai puternice pentru crossover-ul Junior Veloce. Aceasta dezvoltă o putere maximă de 280 CP
Comisia Europeană a anunțat zilele trecute că va introduce noi taxe de import pentru mașinile importate din China. Guvernul din Germania nu este, însă, de
Aflat în pragul colapsului de câteva luni, producătorul american de automobile electrice Fisker a intrat oficial în faliment. Reprezentanții mărcii au solicitat protecție împotriva falimentului,
Germanii de la Audi au publicat detaliile și imaginile oficiale referitoare la versiunea actualizată a modelului electric de performanță e-tron GT. Acesta va fi disponibil
Constructorul chinez de automobile NIO a publicat imaginile și informațiile oficiale referitoare la noul lor SUV premium electric EL8. Acesta va oferi până la șase
Reprezentanții gigantului american Apple sunt foarte aproape să lanseze noua generație a interfeței CarPlay pentru automobile. Compania de peste Ocean a oferit noi informații despre
Constructorul autohton de automobile anunță că introduce în gama noului Duster un kit dedicat celor pasionați de off-road extrem. Pachetul se numește Adventure și poate
Constructorul francez de automobile de performanță Alpine au dezvăluit noul lor hot-hatch pur electric A290. Modelul de performanță este bazat pe noul Renault 5 electric
Constructorul german de automobile BMW a publicat informațiile și fotografiile referitoare la noile Seria 2 și M2 facelift. Modelul de clasă compactă a primit îmbunătățiri
Acest website foloseste cookies pentru a oferi utilizatorilor o experienta cat mai placuta. Continuarea navigarii pe acest website presupune acceptul dumneavoastra.Accept »Detalii »