AUTOpro
AUTO pro Exclusiv Generale Interviuri

Interviu în exclusivitate AUTOpro cu Ned Curic, Chief Technology Officer Stellantis: „Cloud-ul este cheia pentru viitoarele experiențe în mașină”

Stellantis

Grupul Stellantis, compania-mamă a unor mărci precum Citroen, Peugeot, Fiat sau Opel intenţionează să investească 30 de miliarde de euro până în 2025 în electrificare, iar 15-20% din această sumă vor fi redirecționate către dezvoltarea de software-uri.

După ce Ford a anunţat în 2021 un parteneriat cu Google, iar Volkswagen și General Motors au încheiat colaborări cu Microsoft, gigantul franco-italiano-american a încheiat în 2022 un parteneriat cu Amazon în vederea conectării vehiculelor sale prin intermediul unor programe informatice de tip „smart cockpit”.

Acestea se vor regăsi pe mașinile produse de cele 14 mărci din grup începând cu anul 2024 și vor folosi serverele AWS ale companiei americane şi ale serviciului de comandă vocală Alexa.

Gigantul comerţului online, care este un client Stellantis în privinţa vehiculelor de livrare, urmează să comande mii de vehicule electrice Ram ProMaster începând cu 2023. Utilitara americană va fi lansată anul viitor.

Ned Curic, omul în care Grupul Stellantis își pune mari speranțe

Stellantis

Grupul Stellantis preconizează ca prin conectarea tuturor modelelor din portofoliu să atingă o cifră de afaceri de 4 miliarde de euro pe an prin aceste servicii până în 2025. În același timp, Alexa va fi integrat în academia sa informatică prin care îi va forma pe salariaţii săi în viitorul electronic al automobilelor.

În acest fel, în 2030, atunci când în întreaga lume ar putea fi conectate peste 34 de milioane de vehicule, această cifră de afaceri va atinge 20 de miliarde de euro, adică de 50 de ori mai mult comparativ cu actuala cifră de afaceri.

Pentru a-și atinge obiectivele în această direcție, compania franco-italiano-americană l-a angajat în urmă cu mai bine de un an pe postul de Chief Technology Officer pe fostul vicepreședinte Alexa Automotive din cadrul Amazon, Ned Curic. Din această poziție, el coordonează toate activitățile și dezvoltările care țin de tehnologie în cadrul companiei condusă de Carlos Tavares.

Deținător al unei diplome în business management, Curic este responsabilul de succesul diviziei Auto din cadrul Alexa, acolo unde a condus procesul de reorganizare a activității în perioada 2017-2021.

Înainte de asta, el a lucrat la Toyota, în cadrul proiectului Toyota Connected, și a avut în subordine programatori și cercetători, iar anterior a fost Chief Technology Officer în cadrul diviziei Toyota Motor din America de Nord.

Acolo a fost responsabil pentru planificarea și execuția strategiei de transformare digitală, inovare și tehnologie avansată, date, marketing digital, ciclu de viață clienți, platforme pentru automobile, precum și tehnologii pentru mașini conectate, arhitectura companiilor și servicii.

Stellantis va implementa SmartCockpit pe milioane de vehicule

Stellantis

De altfel, cu ocazia mesei rotunde organizată de Juriul European AUTOBEST la Salonul Auto de la Paris, Ned Curic a fost întrebat cum ar putea o fabrică să țină pasul cu progresul tehnologic. „Smartphone-ul nu mai este doar un simplu telefon, ci un computer extrem de conectat care ne conduce viața. Odată cu ascensiunea smartphone-ului, toți am devenit mai cunoscători de tehnologie, dependenți de tehnologie și mai concentrați pe tehnologie. Iar pentru producătorii auto, a ține pasul cu toate aceste schimbări rapide din ultimul deceniu a reprezentat o mare provocare”, a declarat Curic.

Referitor la ceea ce ne-am putea aștepta în viitor, oficialul Stellantis a vorbit despre parteneriatul dintre Stellantis și Amazon prin care cele două companii vor dezvolta împreună sistemele de operare și aplicațiile pentru viitoarea generație a sistemelor multimedia de pe mașinile pe care le vor produce mărcile deținute de gigantul auto.

Acestea vor colabora pentru a crea produse și servicii bazate pe software ca să îmbunătățească experiența în interiorul unei mașini.

„Extinderea legăturii tehnologice cu Amazon va aduce îmbunătățiri semnificative, iar una dintre acestea se numește STLA SmartCockpit. Această tehnologie le va permite pasagerilor din spate să poată accesa aceleași funcții ca ocupanții locurilor frontale. Unele modele vor avea un sistem care îl va ajuta pe cel de la volan să configureze  setările automobilului în regim off-road. SmartCockpit va fi implementată pe milioane de vehicule ale companiei la nivel global începând cu 2024 astfel încât viitoarele sisteme multimedia Stellantis vor putea fi conectate și la serviciile oferite de Amazon. Ele vor oferi și compatibilitate cu Amazon Alexa, care poate îndeplini mai multe funcții, precum reglarea temperaturii din habitaclu prin comandă vocală”, a explicat Curic.

Amazon deține tehnologia și expertiza pentru a deveni lider mondial în „cloud computing”

În opinia lui Ned Curic, în ultimul deceniu, s-a consemnat o dezvoltare uriașă a capacităților tehnologice și s-a văzut puterea pe care o are conceptul de cloud. „Amazon a construit tehnologia, expertiza și cultura inovației pentru a deveni lider mondial în cloud computing, inteligență artificială și învățare automată. Concret, servicii precum Alexa au făcut viața mai ușoară clienților din lumea întreagă”, a precizat directorul tehnologic de la Stellantis.

Acesta este de părere că aceste soluții vor permite accelerarea experiențelor conectate și personalizate într-un autovehicul astfel încât fiecare moment în mișcare să poată fi inteligent, sigur, precum și adaptat fiecărui pasager. Astfel, Stellantis se va transforma dintr-un producător auto tradițional într-un lider global în dezvoltare și inginerie bazată pe software”.

Acesta a precizat că parteneriatul cu Amazon face parte din planul strategic pentru dezvoltarea capacităților Stellantis, bazat pe creșterea competențelor interne și pe colaborările cu lideri din domeniul tehnologic

„Prin valorificarea inteligenței artificiale și a soluțiilor de cloud ne vom transforma mașinile în spații de locuit personalizate și vom îmbunătăți experiența generală a clienților făcând ca vehiculele noastre să fie mai dorite și mai captivante chiar și atunci când nu se conduc. STLA SmartCockpit va fi găzduit în cloud-ul Amazon Web Services, iar prin trecerea la o rețea de date alimentată de AWS, inginerii noștri vor putea folosi instrumentele și interfața care se potrivesc cel mai bine fiecărui proiect”, a mai declarat CTO-ul Stellantis.

Acesta a mai adăugat că platforma digitală va fi aceeași, însă conținutul și aplicațiile vor diferi de la marcă la marcă. Practic, conceptul de cloud gândit de Stellantis și Amazon va oferi experiențe care în urmă cu 20 de ani ar fi părut de neconceput în ceea ce privește capacitatea de stocare locală și puterea de procesare.

Stellantis a gândit o serie de programe prin care să rezolve deficitul de cipuri

În calitate de director de tehnologie pentru Stellantis, Ned Curic este în măsură să înțeleagă îndeaproape criza globală de cipuri care a provocat reducerea producției de automobile pe tot globul și să influențeze modul în care compania sa răspunde la această problemă. În plus, el nu este de acord cu stocarea de semiconductori o perioadă îndelungată.

„Personal nu sunt un mare fan al stocării deoarece creează un fel de dezechilibru în lanțul de aprovizionare. Dar, în unele regiuni unde nu există componente importante și unde nu poate fi trimisă o mașină ca să le transporte atunci ar putea avea sens să stochezi acele componente timp de o săptămână sau două. În acest fel, dacă există o întârziere în lanțul de aprovizionare poți supraviețui câteva săptămâni”, a spus Curic.

Pentru a contracara deficitul de cipuri, Stellantis a anunțat câteva planuri specifice, iar unul dintre acestea se referă la parteneriatul încheiat cu compania Foxconn „care are rolul de a proiecta semiconductori special concepuți pentru a sprijini Stellantis și clienții terți”. „Dacă toate programele pe care le-am gândit vor avea succes, cu siguranță vor veni și altele”, a spus el.

Articole similare

BYD este primul constructor care a produs 6.000.000 de modele EV și PHEV

Mihai Morcovescu

Volkswagen a câştigat titlul Maşina Anului 2015 în Europa cu noul Passat şi începe anul cu vânzări record la nivel de grup

Audi și placa

administrator_autopromag