AUTOpro
Generale Hybrid Stiri

Primul Porsche 911 de serie dotat cu propulsie hibridă va debuta pe 28 mai

Constructorul german de automobile Porsche a confirmat că noul 911 facelift a încheiat cu succes programul extins de dezvoltare și de testare.

Acesta va fi primul 911 din istoria mărcii care va fi dotat cu sistem de propulsie hibridă.

Noul Porsche 911 Hybrid a parcurs peste cinci milioane de kilometri în teste

Porsche

Viitorul Porsche 911 facelift a fost supus în ultimele luni testelor dinaintea lansării oficiale. Coupe-ul din Stuttgart a fost testat în cele mai grele condiții, de la cele mai scăzute temperaturi, aproape de Cercul Polar, până la cele mai ridicate valori termice din deșertul Emiratelor Arabe Unite.

În același timp, modelul a trecut cu succes chiar și cele mai dificile provocări, fie cu o încărcătură mare în condițiile solicitante ale trecătorilor montane, fie în traficul aglomerat din mediul urban. În total, noul 911 a parcurs peste cinci milioane de kilometri.

Reprezentanții companiei din Stuttgart au precizat că noul 911 va beneficia de numeroase actualizări estetice, tehnice și tehnologice. Cea mai importantă dintre acestea constă în sistemul de propulsie hibridă pe care îl va primi mașina, ceea ce reprezintă o premieră absolută pentru acest model.

Pentru a-i demonstra calitățile și performanțele, Porsche 911 facelift a fost testat inclusiv pe legendarul circuit de la Nurburgring-Nordschleife. Avându-l la comenzi pe Jorg Bergmeister, ambasador Porsche, coupe-ul german a fost cronometrat pe cei 20,8 kilometri ai pistei în 7:16,9 minute. Timpul este cu 8,7 secunde mai bun comparativ cu cel stabilit de modelul anterior.

Mașina de test a fost echipată cu pneuri de șosea și un kit aerodinamic care include un eleron fix. Acesta este disponibil ca opțiune de câteva generații și asigură o apăsare aerodinamică sporită la viteze mari.

Porsche a confirmat că noul 911 facelift va fi lansat oficial în data de 28 mai.

Sursa: Porsche

Articole similare

Opel va lansa în 2024 versiuni electrice pentru modelele Crossland și Grandland

Mihai Morcovescu

Skoda a prezentat noile modele Scala și Kamiq facelift

Mihai Morcovescu

Dacia Sandero a fost cel mai vândut automobil în Europa în noiembrie

Mihai Morcovescu