AUTOpro
Generale Green car Stiri

Chinezii de la HiPhi prezintă noul sedan de performanță: 1.287 CP și o viteză de top de 300 km/h

HiPhi, un producător chinez de automobile electrice de performanță, a publicat primele imagini și informații oficiale referitoare la noul sedan botezat simplu „A”.

Modelul va fi prezentat oficial în cadrul Salonului Auto de la Guangzhou.

Noul HiPhi A promite un sprint 0-100 km/h în numai două secunde!

HiPhi

Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu ați auzit despre HiPhi trebuie să vă spunem că este un producător de vehicule electrice din China. Acesta este concentrat pe dezvoltarea și producția de modele de lux și versiuni de performanță.

Cel mai nou produs al companiei asiatice este „A”, un sedan electric de performanță cu performanțe specifice unui hypercar. Chinezii au colaborat la dezvoltarea lui cu specialiștii de la Apollo Automobil, un producător german de mașini sport cu sediul în Denkendorf.

În luna martie, asiaticii au dezvăluit un sedan „liftback” cu emisii zero de 600 CP, botezat „Z”. Ei bine, noul sedan „A” este bazat pe acel model, doar că cel de acum este echipat cu 3 motoare electrice: unul pe față și două pe spate. Acestea dezvoltă împreună de două ori mai multă putere, mai exact, 1.287 CP!

Construit pe o arhitectură de 800 de volți, „A” este capabil să atingă o viteză maximă de 300 km/h și să sprinteze de la 0 la 100 km/h în numai două secunde, conform informațiilor oficiale. Capacitatea netă a bateriei și autonomia nu au fost dezvăluite. Din punct de vedere tehnic, noul HiPhi A a primit o suspensie pneumatică, sistem de direcție integrală, amortizoare adaptive și un sistem de vectorizare a cuplului. Distribuția masei pe cele două puțin este de 50:50.

Debutul public al noului HiPhi A a fost fixat pentru Salonul Auto de la Guangzhou. Primele exemplare vor fi livrate la începutul anului 2025. Deocamdată, nu se știe dacă sedanul cu zero emisii va ajunge și pe alte piețe din afara Chinei, însă este posibil să ajungă în Europa ținând cont de faptul că HiPhi are showroom-uri în Germania și în Norvegia.

Sursa: HiPhi

Articole similare

Mercedes-AMG CLA 35: look mai agresiv și motor de 306 CP

Dragos Baltateanu

VIDEO: Porsche Cayenne facelift testat în condiții extreme înainte de lansarea din primăvară

Mihai Morcovescu

Ford a anunțat cât costă noile Transit Courier și Tourneo Courier. Prețuri de la 15.550 de euro

Mihai Morcovescu