AUTOpro
Generale Green car Stiri

BYD a dezvăluit noua limuzină Yangwang Altior: autonomie de 820 km WLTP și preț de 279.000 de euro

BYD a lansat la Abu Dhabi Yangwang Altior, o limuzină ultra-luxoasă cu uși cu deschidere inversă („suicide doors“) și autonomie estimată de până la 820 km WLTP.

Altior extinde gama Yangwang în segmentul limuzinelor de lux de mari dimensiuni, alături de sedanul electric U7, SUV-urile U8 și U8L și supercarul electric U9. Supranumită deja Rolls-Royce-ul chinezesc, exclusivista limuzină va costa de la 2.080.000 yuani (echivalentul a 279.000 de euro). BYD nu a anunțat încă data livrărilor către clienți.

BYD Yangwang Altior va rivaliza cu modelul Rolls-Royce Ghost

BYD

Yangwang, brandul de lux al BYD, a prezentat în premieră mondială noua limuzină ultra-luxoasă Altior în cadrul unui eveniment global organizat la Abu Dhabi. Altior este poziționat ca un rival direct pentru modele similare consacrate precum Rolls-Royce Ghost, Mercedes-Benz Maybach S-Class și Huawei Maextro S800.

Cunoscut în China și sub numele Dingyao, Yangwang Altior are o grilă frontală supradimensionată, care integrează 137 de elemente tăiate și șlefuite ca niște pietre prețioase, în timp ce iluminarea se inspiră din Ding, vasul ritual din bronz din tradiția chineză. Farurile poartă denumirea oficială de lumini din cristal tăiat în diamant, cu formă inspirată de același vas Ding.

Exteriorul este completat de o vopsea în două tonuri, un montant C alungit, jante monobloc lustruite pe 21 de inchi și o dublă linie decorativă, pictată manual, care se întinde pe 4,8 metri, de-a lungul flancului. Sigla din partea frontală este turnată din aur pur de 24 de karate. Ușile din față se deschid la un unghi de 80 de grade, iar cele din spate, de tip „coach“, se deschid la 90 de grade și au integrat un suport pentru umbrelă.

Detalii din aur pur de 24 de karate la interior

În habitaclu există un ecran multimedia panoramic care se întinde pe toată lungimea planșei de bord, în timp ce pasagerii de pe cel de-al doilea rând de scaune beneficiază de unul pliabil de 21,4 inchi, montat în plafon. De asemenea, în spate sunt două frigidere încorporate de 5,5 litri, cu temperatură controlată independent, precum și o consolă centrală „executive” în care este integrată o masă pliabilă pentru lucru și un compartiment motorizat pentru păhărele de șampanie.

Scaunele posterioare sunt de tip „zero-gravity“, cu senzație de „nor“, și vin standard cu funcție de masaj mecanic cu patru capete, suport pentru picioare și perdele electrice pentru intimitate. Scaunul pasagerului din față se pliază complet prin simpla apăsare a unui buton, oferind pasagerului din dreapta spate o vizibilitate excelentă în față.

În ceea ce privește materialele, BYD Yangwang Altior oferă piele semi-anilină full-grain, iar podeaua este acoperită cu covorașe din lână naturală de miel. Butoanele rotative sunt din cristal tăiat în 60 de fațete, în timp ce sistemul audio, cu 39 de difuzoare, este furnizat de specialiștii de la Dynaudio, din gama Platinum Evidence.

Hu Xiaoqing, director general al diviziei de vânzări Yangwang, a declarat că dezvoltarea sedanului a durat trei ani, timp în care partea frontală a trecut prin mai bine de 100 de schițe până la forma finală.

Dimensiuni și tehnologie

Noul BYD Yangwang Altior măsoară 5.600 mm lungime, 2.030 mm lățime și 1.590 mm înălțime, cu un ampatament de 3.500 mm. Limuzina este cu 201 mm mai lung decât un Rolls-Royce Ghost. Surprinzător, această mașină uriașă rulează pe jante relativ mici, de 21 de inchi, cu anvelope Continental PremiumContact C în dimensiunea 275/45 R21. Jantele au capace centrale „plutitoare”, care mențin sigla Yangwang în poziție verticală în timpul mersului.

Pe plafon a fost montat un senzor LiDAR, iar sedanul folosește sistemul de asistență la condus God’s Eye de nouă generație dezvoltat de BYD. Acesta oferă navigare asistată (NOA) punct la punct, în orice scenariu, inclusiv în deplasări de la parcare la parcare, pe drumuri urbane și pe autostrăzi. Printre capabilitățile confirmate se numără menținerea stabilității după o explozie de cauciuc la viteză mare, plutirea de urgență pe apă, rotirea pe loc, ca un tanc, și deplasarea în diagonală, cunoscută sub numele de „crab walk“.

Yangwang Altior se bazează pe platforma e⁴ a BYD, cu un sistem de propulsie cu patru motoare electrice. Acestea primesc energie de la o baterie Blade de a doua generație, cu o autonomie CLTC anunțată de peste 1.000 km, echivalentă cu aproximativ 800-820 km în ciclul WLTP. Arhitectura de înaltă tensiune de 1.000 V permite încărcare „flash” la nivel de megawați. Potrivit BYD, bateria poate fi încărcată de la 10% la 70% în aproximativ cinci minute.

Sistemul de suspensie DiSus folosește camere care scanează suprafața drumului și detectează neregularitățile din fața mașinii. Reacționează în milisecunde, filtrând denivelările și limitând ruliul și tangajul caroseriei. Limuzina este echipată cu cipul propriu Xuanji A3, de 4 nm, dezvoltat de BYD. Compania a anunțat separat o configurație cu trei cipuri, de peste 2.100 TOPS, dar nu a precizat dacă întreaga putere de calcul se aplică și pe Altior.

Ediție specială de lansare Shanhe Dingyun

Suma anunțată de 2.080.000 de yuani (~ 279.000 de euro) este prețul oficial de referință de pre-vânzare. Mai exact, acesta este prețul pentru ediția limitată Shanhe Dingyun, care are un exterior exclusiv finisat în două nuanțe – maro cu auriu – combinat cu un interior în maro și alb.

Cumpărătorii trebuie să plătească un depozit de intenție de 300.000 de yuani (~ 40.250 de euro). Spre comparație, versiunea de top a SUV-ului BYD Da Tang are un preț de listă de 309.900 de yuani (~ 41.580 de euro).

BYD Yangwang a vândut 3.251 de mașini pe piața internă în primele nouă luni din 2026, în creștere cu 38,9% față de aceeași perioadă din 2025. În septembrie, vânzările au scăzut la 377 de unități, cu 14,7% mai puțin decât în august, și cu 46,9% mai puțin decât în septembrie anul trecut, potrivit China EV DataTracker.

Sursa: CarNewsChina

Articole similare

Mercedes-Benz renunță la utilitarele Citan și la T-Class: colaborarea cu Renault se încheie

Mihai Morcovescu

Noua Skoda Octavia RS a sosit!

Hyundai a actualizat SUV-ul electric Ioniq 9: nou nivel de echipare și dotări mai multe

Mihai Morcovescu