AUTOpro
Test drive

Test drive Nissan Ariya – Paradoxul lumilor

Nissan Ariya

Nissan Ariya se transformă nu doar în primul SUV electric al companiei nipone, ci și în pionierul unei noi ere, fiind primul vehicul electric construit pe inovatoarea platformă dedicată CMF-EV a Alianței Renault-Nissan-Mitsubishi.

Nissan Ariya readuce în prim-plan apetitul niponilor pentru electrificare deplină, trend început acum mai bine de un deceniu și jumătate de legendarul Leaf, ce a fost vreme de câțiva ani cel mai vândut electric de pe mapamond. Odată cu trecerea timpului și avântul celor de la Tesla, popularitatea hatchback-ului Leaf a început să înregistreze o scădere semnificativă, reflectată în mod direct în cifrele de vânzări.

Tocmai de aceea, Nissan a decis să treacă la pasul următor și să pășească în universul SUV-urilor electrice, și nu oricum, ci folosind o platformă nouă, dedicată și inovatoare, care poate acomoda baterii cu capacitate amplă, capabile să satisfacă (aproape) fără probleme nevoile de mobilitate ale omului modern.

Platforma dedicată CMF-EV, dezvoltată în tandem de inginerii Renault și cei de la Nissan, se remarcă printr-o flexibilitate și modularitate de nedescris. Aceasta poate integra pachete de baterii montate la înălțimi variate, conferind astfel platformei versatilitate și adaptabilitate. Acest aspect face ca această platformă să fie potrivită nu doar pentru SUV-uri, ci și pentru modele de tip sedan sau hatchback.

Pe lângă asta, platforma are capacitatea de a găzdui unul sau chiar două motoare electrice, oferind astfel posibilitatea de a implementa un sistem de tracțiune integrală electrică. Podeaua plană și compatibilitatea cu cele mai recente tehnologii ADAS dezvoltate de Alianță completează performanțele remarcabile ale noii platforme CMF-EV.

Nissan Ariya este – sau a fost, dacă vreți – modelul care a inaugurat această nouă platformă dedicată a Alianței Renault Nissan Mitsubishi. După el, au mai urmat Renault Megane E-Tech și Renault Scenic E-Tech, care au scos în evidență modularitatea și flexibilitatea noii platforme, având în vedere că Megane a rămas fidel unei siluete tip hatchback.

Cu un design SF și în același timp extrem de Nissan, Ariya te întâmpină cu o siluetă fluidă, modernă, care oferă suficient spațiu pentru 5 pasageri și bagajele acestora, având în vedere că vorbim de un SUV cu lungime de 4,595 m și ampatament de 2,775 m. Ca idee, pentru că pozele pot părea înșelătoare pe alocuri, Nissan Ariya are proporțiile unei Toyota RAV4, fiind undeva spre pătura superioară a segmentului C, Tiguan și Austral fiind mai scurte și înguste decât SUV-ul electric nipon.

Noua platformă CMF-EV poate acomoda inclusiv baterii de capacitate considerabilă, cum e cea de care am beneficiat noi pe mașina de test. Mai exact, o baterie cu capacitate utilă de 87 kWh (brută 91 kWh), capabilă să ofere, cel puțin pe hârtie, o autonomie de 525 km, în cazul versiunii testate de noi, cu o singură punte motoare.

Consumul omologat pentru această versiune se oprește în dreptul valorii de 18,4 kWh/100 km, deloc modic, dar oarecum justificat, având în vedere că vorbim de un SUV electric de segment C, care cântărește, la gol, de la 2,1 tone în sus. Versiunea cu tracțiune integrală, ca idee, oferă o autonomie de doar 493 km, având o masă proprie care pleacă de la 2,2 tone.

Însă să revenim la versiunea cu tracțiune față testată de noi. Aceasta vine cu un consum oficial de 18,4 kWh/100 km, care ar corespunde, cel puțin pe hârtie, unei autonomii teoretice de 472 km. Diferența până la 525 km vine cel mai probabil din recuperarea energiei cinetice la frânare și decelerare, ce poate fi accentuată folosind modul e-Pedal, care îți permite să reglezi viteza de deplasare folosind exclusiv pedala de accelerație.

În realitate însă, cum a fost și cazul noului Audi Q8 e-tron, care are o baterie similară, însă o masă proprie net superioară, autonomia din fișa tehnică nu se reflectă neapărat și în condiții reale de exploatare. Concret, am făcut bine-cunoscutul traseu București-Constanța și retur pentru a vedea ce autonomie furnizează, în regim extra-urban și condiții meteo normale, bateria de 87 kWh prezentă pe noul Nissan Ariya.

Am plecat așadar din București cu 97% baterie și 525 km autonomie afișată, și am ajuns la Agigea, la ieșirea de pe Autostrada Soarelui, după 223 km parcurși, cu 32% baterie și 120 km autonomie afișată. Am rulat în permanență cu pilotul automat-adaptiv cu centrare de bandă activat, care ne-a permis să menținem o viteză cât mai constantă. Consumul aferent rulării cu o viteză de 125-130 km/h s-a oprit în dreptul cifrei de 25,1 kWh/100 km. Acesta corespunde unei autonomii teoretice de 347 de km.

Ceea ce înseamnă că puteți ajunge lejer la mare cu un singur plin de baterie, vara, chiar dacă adoptați un stil de mers mai dinamic, spre limita de viteză legală (140 km/h). Din păcate, consumul, cel puțin în regim de autostradă, relevă o eficiență deloc stelară a platformei CMF-EV, având în vedere că Audi Q8 e-tron, care cântărește cu 500, chiar 600 kg mai mult, a obținut un consum de 24,8 kWh/100 km în aceleași condiții de exploatare…

Consumul pe autostradă vi l-am spus, acum e vremea să vedem cam câți km poate parcurge pe bune Nissan Ariya până la epuizarea bateriei. În condiții de mers normal și fără vreun artificiu sau alterare a realității, cum vedem că se tot practică inclusiv în presa auto, pentru a induce consumatorii în eroare. Noi am ajuns la stația de încărcare din Mangalia, singura stație publică funcțională din Constanța și până la Vama Veche – cea din Agigea era nefuncțională, și cele din Eforie Nord sunt în incinta parcărilor unor hoteluri – cu 11% baterie și 44 de km autonomie, după un parcurs de 298 km în urma unei încărcări până la 100% baterie.

Ceea ce înseamnă că, din ceea ce ne spune computerul de bord, care resetează automat consumul since charge după fiecare încărcare, Nissan Ariya, în regim extra-urban, parcurs la un regim de viteză absolut normal, la 20 de grade Celsius, îți poate oferi o autonomie de fix 342 km. Rezultat care nu ne surprinde absolut deloc, având în vedere că testele WLTP se desfășoară la o viteză medie de 46,5 km/h.

În cazul nostru, viteza medie a fost aproape dublă, de 84 km/h, ceea ce explică cumva cifrele de autonomie, dar chiar și așa, clienții de EV-uri sunt practic păcăliți de cifrele înaintate de producători, care corespund unui regim de exploatare destul de molcom, ca să ne exprimăm într-un mod cât mai diplomatic.

Într-adevăr, dacă se adoptă, chiar și în regim extra-urban, un stil de mers cu viteze de 80-90 km/h, atunci puteți crește simțitor autonomia. Noi am reușit să obținem chiar consumuri de 17 kWh/100 km, surclasând astfel consumul oficial de 18,4 kWh/100 km. Dacă însă se depășește pragul de 90-100 km/h, atunci cifrele de consum și implicit de autonomie vor crește vertiginos.

Pentru că, în caz că nu știați, rezistența vântului crește proporțional cu viteza la pătrat, ceea ce înseamnă că orice creștere a vitezei de deplasare va duce la o creștere exponențială a rezistenței vântului, care la viteze mari devine principala piedică în calea fericirii posesorilor de EV-uri, dar nu numai.

La întoarcere de pe litoral, același lucru. Consumul mediu de energie electrică, aferent unei viteze de 125 km/h setată pe pilotul automat adaptiv, a fost de 25,3 kWh/100 km. La finalul celor 802 km la bordul noului Nissan Ariya, parcurși, culmea, la o viteză medie de 69 km/h, am fost răsplătiți cu un consum mediu de 23,6 kWh/100 km. Ceea ce ar corespunde unei autonomii teoretice de 370 de km.

În concluzie, Nissan Ariya este un EV interesant, cu un look futurist, atât la exterior, cât mai ales la interior, care însă gâfâie un pic atunci când este scos pe drumuri de mare viteză. În oraș și pe drumuri naționale parcurse molcom, Nissan Ariya poate fi companionul perfect. Pe autostrăzi, într-o țară care este cam deficitară atât la capitolul autostrăzi, cât și la stații de încărcare pe coridoarele de tranzit, Nissan Ariya îți poate cauza ceva bătăi de cap, ca de altfel orice EV de pe piață care nu excelează la capitolul eficiență.

Un mic reproș mai am, la nivelul sistemului de infotainment, care oferă o grafică deloc modernă, ce nu face cinste unui design extrem de futurist și neconvențional. Culmea este că, pe Nissan X-Trail, același sistem de infotainment oferă o rezoluție mai bună și o lizibilitate net superioară, în ciuda unei interfețe la fel de învechite…

Cât costă toată această afacere? Ei bine, de la 62.900 de euro cu TVA în sus, fără programul Rabla, pentru un Nissan Ariya Evolve, precum cel testat de noi, cu un singur motor electric și tracțiune față. Versiunea e-4ORCE, cu tracțiune integrală și două motoare electrice, pleacă de la 65.900 euro cu TVA.

Singurele dotări opționale sunt on-board charger-ul de 22 kWh (+1500 de euro cu TVA), pachetul Premium (include jante de aliaj de 20 de inch și tapițerie piele premium + 2500 de euro) precum și nuanța de culoare a caroseriei (cea bi-ton costă 1400 de euro cu TVA). Practic, folosind subvenția Rabla Plus și o eventuală reducere de la importator sau dealer, puteți să aveți propriul dvs Nissan Ariya pentru puțin peste 50.000 de euro cu TVA.

Articole similare

Agilitate bavareză

Drive test Kia Sorento 1.6 TGDI HEV 4×4

Gabi Gogiu

Primul drive test cu Tesla Model X în România

administrator_autopromag