AUTOpro
Eveniment

Dacia iese la „Manifestație”!

Dacia Manifesto

Premieră mondială!

AUTOpro a avut șansa să participe la prima prezentare a conceptului „Manifesto”, primul concept după mulți ani care nu prefigurează un nou model în gamă! Este o declarație deopotrivă spectaculoasă și complexă despre ce vrea să fie Dacia, cu genele sale esențiale! O apariție spectaculoasă care probabil va lua fața celorlalați la Salonul de la Paris din octombrie!

Dan Vardie, Le Bourget, Franța

Pentru prima dată după o decadă, Dacia prezintă un „concept car”. Dacă ne amintim corect, ultimul concept de acest gen a fost „Duster” care a devenit ulterior cel mai de succes model Dacia. Între concept și modelul de serie nu au fost prea multe similitudini, dar a deschis drumul succesului care va urma. „Manifesto este un vis care nu va deveni niciodată un model de serie, însă ne arată multe dintre direcțiile pe care marca Dacia va evolua în anii care vor urma!” declara pentru AUTOpro, Denis le Vot, Președintele Dacia la nivel global.

Ca să nu creadă cineva că avem amnezie, precizăm că nu am menționat conceptul Bigster care prefigurează în proporție de 90% modelul de serie care va avea premiera mondială la Salonul de le Paris din 2024 (probabil – și nu pentru că Bigster nu va fi gata atunci, ci pentru că nu știm dacă Salonul va mai exista!). Vânzarea lui Bigster va începe în prima parte a anului 2025. Manifesto este un „dream project” care nu va fi un nou model în gamă.

Acest „buggy” de 3,6 m face cele mai surprinzătoare alegeri. Nu are uși, nu are geamuri, nu are parbriz sau lunetă. David Durand, Vicepreședintele de design al Dacia, afirmă „cei care s-ar afla în Manifesto ar fi mai aproape de natură, așa cum o afirmă identitatea de marcă” care înseamnă „esențial, dar cool”. Interpretarea surprinzătoare a creatorilor Manifesto merge mai departe de „lipsurile” de care vorbeam. Conceptul are un singur far care este detașabil. Adică poți să îl scoți din caroserie și să-l folosești pe post de lanternă atunci când ai nevoie!  MANIFESTO dispune de o baterie dedicată, extractibilă care furnizează electricitate prin intermediul unei prize casnice, asigurând astfel, în caz de nevoie, energia necesară pentru diferitele activități în aer liber. Are la interior un „YouClip”, adică un fel de „menghină” deșteaptă care fixează orice sticlă de orice dimensiune. Acest sistem se înscrie la capitolul detaliilor care vor deveni realitate. „YouClip” va fi lansat pe noua generație Duster în 2024. Tot la acest capitol se înscrie și folosirea unor materiale la interior care nu sunt doar rezistente la apă și murdărie, dar sunt și ușor de spălat cu un furtun cu apă. Scaunele sunt acoperite cu niște huse amovibile (și, evident, se pot spăla la nevoie) și care se pot folosi ca saci de dormit – din nou, legătura cu natura, pionierată de Duster și Sandero Stepway și care acum este parte din ADN-ul mărcii, numit sintetic „robust & outdoor”!

Anvelopele „airless” – un concept lansat de mai bine de o decadă de Edouard Michelin, dar care a rămas un vis prin prisma numeroaselor dezavantaje – au (totuși) avantajul de a nu face pană indiferent pe ce teren accidentat ar evolua. Iar a treia genă Dacia se numește EcoSmart care se regăsește la aceste anvelope ce folosesc cauciuc reciclat. Ideea folosirii materialelor reciclate a apărut în premieră ca un statement pe conceptul Bigster, care a arătat că reciclat poate fi și cool direct din construcție, fără să mai ai nevoie de vopsea sau vreun tratament chimic. Manifesto merge mai departe, folosind injecția de materiale plastice reciclate cu – de exemplu – arbore de plută pentru a obține componente – cum este planșa de bord – spectaculoase vizual și durabile în timp. Inginerii Dacia au pus la punct un material numit STARKLE obținut din transformarea polipropilenei și are un aspect asemănător celui al marmurei cu picățele. Un material promițător care va fi folosit în cantități redutabile pe noile modele Dacia. Să nu uităm, nu are nimic cromat. Fanii mărcii cunosc decizia producătorului de a renunța complet la orice piesă cromată în următorii doi ani.

Manifesto continuă ideea „bring your own device” pionierată de Dacia care are un ecran „împrumutat” direct de la telefonul tău mobil. Este o tendință despre care Dacia crede că are un mare viitor. În fond este cea mai ieftină soluție și îți folosește aplicațiile pe care le ai în propriul telefon mobil…

Durand afirma cu umor că Manifesto îți este credincios ca un câine Husky, o comparație pe căt de neașteptate pe atât de spectaculoasă. Pentru că, până la urmă, Manifesto, un adevărat „laborator de idei”, are foarte multe detalii care vor evolua pe noua linie numită „DC Extreme” care se va regăsi la orice model Dacia în viitor. Sunt accente care țin nu doar de outdoor dar și de durabilitate, cool, esențial. Dacă ne este permisă o altă imagine, Manifesto ar putea deveni un fel de „beach buggy” – evident, are tracțiune integrală – pentru un personaj de tip James Bond 007 sau Ethan Hunt Mission Impossible. Tot în acest spirit, are un plafon cu sistem de fixare modulabil și amovibil ce poate primi orice obiecte ai nevoie să transporți. Iar dacă Manifesto va face furorile pe care bănuim că la va face, cine știe dacă nu va deveni o serie limitată, eventual folosind tehnologia 3D print!

Apariția lui Manifesto vine într-un moment extrem de fast pentru Dacia. „Teoria se dovedește în practică!” ne spunea Le Vot care se referea la faptul că, în criză, Dacia este marca care crește spectaculos în condițiile în care piața scade, cu majoritatea producătorilor performând mai modest. Dacia a crescut cu 7% în ciuda faptului că piețele unde se vinde marca au scăzut cu 10%. Pe piața de retail – singura care contează pentru producător, ocolind vânzările de flote – Dacia este pe locul 3 în Europa având o cotă de piață de 6%! În ultimii 5 ani, Sandero este liderul european incotestabil pe piața de retail în timp ce Duster a rămas pe primul loc în Europa în segmentul de SUV, tot în retail. Valoarea reziduală a mașinilor Dacia este cu 10% mai mare decât media pieței. Ca un simplu exemplu, subsemnatul a vândut anul acesta Duster-ul 4×4 personal cu o vechime de 3 ani și jumătate, diesel, 26.000 km la suma record de 18.600 Euro (prețul de nou a fost 20.000 Euro – incluzând TVA). Asta înțelege Dacia prin „best value for money!”. Studiile mai arată că propietarii de Dacia își țin, în medie, 8 ani mașina, iar 60% dintre aceștia achiziționează un model Dacia ca nouă mașină.  

În ultimii 18 ani , Dacia a vândut peste 7,5 milioane de unități, devenind marca cu cea mai mare creștere pe piețele europene în 2022. Este un rezultat al anuțului făcut acum 18 luni de Luca de Meo în planul Renaulution prin care marca Dacia a primit echipe dedicate în toate departamentele, cu oameni dedicați „care trăiesc zilnic Dacia și care se gândesc zilnic la ce este de făcut în viitor” după cum ne spune Xavier Martinet, Directorul comercial și de marketing Dacia la nivel global.

Evenimentul la care AUTOpro a fost martor a reprezentat și o incursiune în ADN-ul Dacia cu ateliere speciale care ne-au ilustrat cum va arăta noua identitate de marcă în noile show-room-uri și cum evoluează experiența clientului în „casa” Dacia. Am descoperit ce înseamnă „esențial, dar cool” la o nouă aplicație proiectată special pentru Dacia care determină gradul de oboseală al celui de la volan folosind (tot) telefonul mobil personal. În zona „robust & outdoor” am descoperit o nouă „ladă” care se transformă în pat de dormit într-un Jogger, iar atelierul de eco-smart ne-a dezvăluit cum următoarea generație Duster va ajunge la aproape 20% materiale reciclate folosite la producția noului model, cu mult peste media actuală din industrie.

Despre toate acestea, site-ul nostru va publica în serial, lunea și marțea viitoare, două noi materiale realizate de redactorii www.autopro.ro la Le Bourget unde am avut această experiență „manifest” marca Dacia.

Articole similare

A început Frankfurt Motor Show 2019, evenimentul toamnei în industria auto

Robert Stan

Mașina Anului 2021 în România

Gabi Gogiu

Finalistele Mașina Anului 2020 în România

Gabi Gogiu