AUTOpro
Generale Green car Stiri

Tesla a livrat 21 de camioane electrice Semi către compania PepsiCo (cu video)

Constructorul american de vehicule electrice Tesla a livrat 21 de camioane Semi companiei Pepsi. În acest moment, gigantul din industria băuturilor răcoritoare și alimentară este singura companie din SUA care deține o flotă de camioane cu emisii zero Semi.

Reprezentanții Pepsi spun că exemplarele sale rulează aproximativ 12 ore în fiecare zi. În acest timp, camioanele Semi fac livrări pe distanțe de circa 160 de kilometri zilnic.

Tesla va livra către PepsiCo 100 de unități Semi

Tesla

Cei de la Tesla produc camionul electric Semi din toamna anului 2022. Acesta a fost prezentat pentru prima dată în 2017 și se distinge printr-un design atipic și prin sistemul de propulsie cu trei motoare electrice. Autonomia anunțată de constructor este de aproximativ 800 kilometri.

PepsiCo a comandat 100 de exemplare Tesla Semi, iar 21 au fost deja livrate la sediul companiei din Sacramento (California). Camioanele cu emisii zero vor contribui la obiectivele de dezvoltare durabilă ale companiei de peste Ocean. Acestea vor funcționa alături de alte vehicule ecologice, cum sunt furgonetele Ford e-Transit.

Cei de la PepsiCo au explicat cum își folosesc flota de camioane Tesla Semi. Aceștia au publicat un videoclip în care ne arată cum sunt utilizate vehiculele de către angajații companiei.

Potrivit unui oficial PepsiCo, utilizarea camioanelor Semi este cea mai avantajoasă pentru livrările pe distanțe scurte. Totuși, trei Semi-uri din cadrul flotei sunt dedicate și livrărilor pe distanțe lungi, de 400 până la 700 de kilometri.

Evident, supercharger-ele Tesla au reprezentat un mare avantaj în acest sens. Acestea au contribuit la minimizarea timpului de nefuncționare. Spre exemplu, repriza de încărcare de la 5-10% la 95% se realizează într-un timp cuprins între 20 și 30 de minute.

În același timp, faptul că aceste camioane beneficiază de un sistem eficient de frânare regenerativă reprezintă un alt avantaj. Managerii de flote și șoferii de la PepsiCo s-au declarat mulțumiți de poziția centrală de condus a camioanelor Semi. Ei spun că aceasta este foarte confortabilă și facilitează condusul.

Sursa: InsideEVs

Articole similare

Hyundai a prezentat noul model de competiție Ioniq 5 N eN1 Cup Car (VIDEO)

Mihai Morcovescu

Honda a adus la Shanghai trei concepte care prefigurează noi SUV-uri electrice. Acestea vor debuta în 2024

Mihai Morcovescu

Trust Motors devine importatorul OPEL pentru România

Dan Vardie