AUTOpro
Test drive Teste in premiera

Test Drive în premieră Opel Astra Electric – Rafinat, impresionant, de luat „acasă”

Test drive in premiera Opel Astra Electric

AUTOpro a condus în premieră noul Astra Electric și am rămas impresionați! Noul Opel face un pas în fața concurenței din segmentul EV compact și propune una din cele mai eficiente mașini electrice de pe piață!

Dan Vardie, Berlin, Germania

Dan Vardie la volanul Opel Astra Electric

AUTOpro a avut șansa să asiste la premiera mondială a noii generații Astra, despre care am scris atunci că se anunță un concurent foarte serios în segmentul compact European. După ce am condus versiunile ICE am descoperit un Opel rafinat, elegant, interesant, agil și foarte modern. Deloc întâmplător, în competiția supremă europeană AUTOBEST – Best Buy Car of Europe 2023, a urcat în Top 3! Încă de la premiera mondială am aflat că va urma o versiune pur electrică. Cu precizie germană, Opel a lansat noul EV la Salonul de la Bruxelles, iar acum primele teste pe stradă au avut loc în capitala Germaniei, sub sloganul „Astra electrifies Berlin!”. Și a reușit cu acest albastru cobalt, o vopsea care atrage toate privirile și care are nevoie de vreo 3 straturi speciale pentru a oferi o profunzime aproape tri-dimensională!

Este evident că noul Astra Electric folosește platforma STLA medie (comună pentru toate mărcile grupului Stellantis) și că toate componentele legate de propulsie sunt comune cu celelalte mărci. Ne-am fi așteptat să re-descoperim „parfumul” cunoscut de la Peugeot – de exemplu. Ei bine, nu! Noul Astra are propriul „parfum”, care face o distincție clară de rudele sale. Da, avem platforma comună, dar tot ce se vede și se simte sunt nu doar Made în Germany, dar și la calitate germană. Motorul are 156 CP și 270 Nm și poate atinge 170 km/h, o viteză evident limitată electronic din motive evidente. Are (doar) o baterie – furnizată de cel mai mare producător mondial, chinezii de la CATL – de 54 kWh, care îi oferă o autonomie WLTP de 418 km! Iar greutatea lui Astra Electric ajunge la 1679 kg, cam cu 100 kg mai puțin decât concurența – după cum ne spuneau gazdele noastre.

Test drive in premiera Opel Astra Electric

Opel Astra Electric stă bine și cu capacitatea de încărcare. În regim DC fast charge poate absorbi până la 100 kW pe oră, ceea ce înseamnă că se poate încărca până la 80% cam în 30 min. Să mai precizăm încă o dată, așa cum o dovedește ECOBEST Challenge, încărcarea în regim DC fast charge nu este un proces linear și fiecare mașină are propriul grafic de încărcare. În regim AC poate lua până la 11 kW. Dacă este să facem o comparație cu rivalul direct, Renault Megane E -Tech are o capacitate de încărcare de 2 ori mai mica – Megane E -Tech absoarbe 22 kW in regim AC. La fel, în regim DC, Megane E-Tech poate urca la 130 kW. 

Consumul precizat de producător este de 14,8 kWh / 100 km. Folosind indicele EcoC 2, asta înseamnă cam 7,74 km pentru un kWh de baterie. Acest indice este teoretic bazat pe cifrele oficiale. Este însă un indice redutabil care – dacă se și dovedește în practică – va plasa noul Astra Electric în topul compactelor EV! Cum vom testa și măsura noul Opel în 3 săptămâni la ECOBEST Challenge 2023, vom avea cifrele reale și le vom putea compara cu cele teoretice. Această ediție EcoC reprezintă prima apariție publică în care se va testa noul Opel EV!

În timpul testelor făcute în și afara Berlinului, am descoperit în Astra Electric o mașină foarte eficientă care – cel puțin așa arăta pe bord – avea un consum ceva mai mic, de 13,7 kWh/ 100 km.

Test drive in premiera Opel Astra Electric

Asta indică o eficiență energetică absolut remarcabilă! Am testat și modurile de conducere Sport/ Normal/ Eco și sunt diferențe sesizabile. Dacă în modul ECO mașina are comportamentul conservator de protejare a bateriei, în SPORT avem o declanșare remarcabilă de forță, agilitate, accelerații cu atitudine sportive. Oficial, Astra Electric face 0-100 km/h în 9,2 sec. Ca să fie clar, nu facem comparație cu vreun Plaid de la Tesla, că nu face sens. Deci nu vă așteptați să vă dea cu capul de tetieră, că nu este cazul. Nici nu vrea să o facă. Astra Electric este un model „cuminte” care dorește să dea satisfacție cât mai multor preferințe de condus – inclusiv mai sportive – dar nu vrea să fie extrem. Apropos de Tesla, Opel nu are ambiția de a fi mai rapid decât Ferrari…

Am descoperit la Astra Electric o rulare foarte liniștită, cu o izolare fonică impecabilă, un drive rafinat demn de poziționarea „upper premium” pe care Opel o împarte cu Peugeot în cadrul grupului Stellantis. Calitatea materialelor de la bord este impecabilă, finisarea la fel. Cunoscutul bord Pure Panel Pro, complet digital, cu două ecrane de 10 inci și sistem multimedia de infotainment este încântător.

HUD Opel Astra Electric 2023

Mai impresionant rămâne head-up display-ul Intelli-HUD de la Astra Electric, care proiectează versiunea color a sistemului de navigație. Care sistem este oferit de TomTom și înglobează date de trafic. Însă a fost dezamăgitor. Are o grafică modestă, creează confuzii în configurații complicate de străzi și benzi de circulație, nu mai știe să revină sau să găsească întotdeauna cele mai bine soluții de rută. Am discutat cu gazdele noastre și nimeni nu a știut de unde vin datele de trafic de vreme ce oficial nu sunt luate de la Google… Pentru comparație, ne-am cuplat mobilul pe Android Auto și Google Maps ne-a condus impecabil, fără nici o greșeală. Nu este discuție, vorbim de o altă ligă. De aici și întrebarea pe care o tot punem de ceva vreme: de ce se încăpățânează mulți constructori – aici Opel – să nu treacă la serviciile gigantului American, preferând soluții mult mai modeste? Apropo de Android Auto, pe head-up display sunt afișate monocolor doar direcțiile de urmat, nu și harta. Integrarea lui Android Auto mai are de evoluat…

Și la Astra Electric scaunele sunt ergonomice la nivelul confirmat AGR, așa cum ne-am obișnuit la Opel de ani de zile.

Test drive in premiera Opel Astra Electric

Astra Electric are LED-uri în standard, iar optional regăsim celebra lumină adaptivă, fără strălucire Intelli-Lux LED Pixel cu 168 de elemente LED. Aici trebuie adaugată camera de 360 de grade Intelli-Vision. Capacitatea portbagajului este de 352 l – corect pentru o compactă – și poate fi extins pînă la 1.268 l. 

Am descoperit o evoluție interesantă în zona autonomous: controlul adaptiv al vitezei de croazieră face parte din noul pachet opțional de asistență Intelli-Drive 2.0. Acesta grupează asistenții electronici și îi combină pentru prima dată cu un asistent semiautomat de schimbare a benzii de rulare și o adaptare inteligentă a vitezei. Dacă banda vizată este liberă, asistentul conduce Astra Electric pe banda dorită prin mici manevre de direcție. Dacă sistemul, care poate fi activat între 70 și 170 km/h, observă că nu sunt întrunite condițiile pentru schimbarea benzii de rulare din cauza unui vehicul care se apropie din spate, pe afișajul de informații pentru șofer sunt indicate linii portocalii împreună cu un semnal acustic și este refuzată schimbarea benzii de rulare.

La rândul său, adaptarea inteligentă a vitezei asigură – dacă este confirmată de șofer – reducerea corespunzătoare a vitezei vehiculului în cazul unei noi limite de viteză sau creșterea acesteia până la această limită. În cazul în care sistemul detectează ploaia, acesta se va adapta la condițiile meteo, sugerând șoferului o viteză mai mică decât cea stabilită. Pentru a realiza toate acestea, Intelli-Drive 2.0 utilizează nu numai senzori, ci și informații din rețeaua over-the-air. Ca să fie clar, nu avem un fel de „auto-pilot” a la Tesla, ci o evoluție agreabilă în domeniu. Ne grăbim să vă reamintim că cel aflat la volan este total responsabil – așa că dacă lăsați mașina să facă și nu vă preocupați, aveți mare grijă să nu pățiți ca alții care s-au filmat în condiții similare și au ajuns în șanț…

Noul Astra Electric va avea la lansare, în Germania, o prima ediție bine dotată la 46.000 Euro. Este un preț competitiv în segmentul său. Prețul unui leasing lunar anunțat de producător este de 399 EUR / lună. Deocamdată nu avem prețurile pentru piața noastră, dar probabil că nu vom asista la surprize de proporții – nici în sus , nici în jos. Beneficiind de programul Rabla Plus, Astra EV devine o achiziție care merită toți banii. Chiar mai mult decât celelalte versiuni ICE și PHEV. Dacă se confirmă și eficiența energetică, atunci avem o mașină electrică peste medie. O surpriză plăcută, avînd în vedere că Stellantis nu are performanțe spectaculoase în domeniu. Strategia multi-energy este foarte bună pentru că poți asambla orice tip de propulsie pe aceeași linie de fabricație. Dar când vine vorba de mașini pur electrice, nici un model până la Astra Electric nu ni s-a părut atât de competent și eficient. Iar această observație este un compliment valoros într-o lume EV dominată de Tesla și – în curs accelerat – de producătorii chinezi care vin „big time”!

Articole similare

Test Drive Citroën ë-C3 – În sfârșit, primul EV european…

Dan Vardie

Agilitate bavareză

Test drive cu noul Peugeot 408 1.2 PureTech 130 GT: Rețeta franceză a succesului

Mihai Morcovescu