AUTOpro
Test drive

Test drive BMW X1 – Mezinul răzvrătit

BMW X1

A treia oară e cu noroc. Odată cu schimbul de generație, BMW X1 se dezice (aproape) complet de trecut, cel mai mic SUV din gama bavarezilor fiind acum mult mai tehnologizat, mai arătos și, de ce nu, mai durduliu, pentru a putea satisface pe deplin nevoile de spațiu și mobilitate ale familiilor neconvenționale.

De la descălecarea pe piață din 2010 și până în zilele noastre, nenumărați clienți au căzut în ispita celui mai mic SUV din gama BMW. Prima generație, cu nume de cod E84, a fost de departe cel mai nărăvaș X1 din istorie, prin prisma platformei sale cu dor de ducă și tracțiune spate, împrumutată de la BMW E90, de la care X1 prelua cu multă îndrăzneală inclusiv ampatamentul de 2760 mm.

A doua generație, cu nume de cod F48, introdusă pe piață în 2016, a renunțat la genele puriste BMW în favoarea unei platforme cu tracțiune față și motoare amplasate transversal preluată de la Mini, supranumită UKL2. Trecerea la noua arhitectură a avut drept catalizator aspirațiile echipelor de inginerie BMW de a oferi mai mult spațiu la interior atât pentru pasageri, cât și pentru bagaje, doleanță care nu avea cum să fie satisfăcută în veci de arhitectura clasică a legendarului BMW Seria 3 E90.

BMW X1
Prima și a treia generație BMW X1 puse una lângă alta. Evoluție sau revoluție?

Să ne întoarcem așadar în zilele noastre, în anul de grație 2022, pentru a dezbrăca de secrete cea de-a treia generație a bestseller-ului BMW X1. Care folosește aceeași platformă UKL2, cu motoare amplasate transversal și tracțiune față, supusă însă câtorva modificări substanțiale, pentru a transforma noul BMW X1 cu nume de cod U11 într-un familist mai convins ca niciodată. A, și să nu uităm un aspect foarte foarte important. Pentru întâia oară în istorie, X1 are și o versiune electrică, supranumită cum altfel decât BMW iX1.

Modificările substanțiale la care a fost supusă platforma UKL2 se pot lesne observa la un prim contact vizual cu noul BMW X1. Care a crescut serios în dimensiuni, noua generație fiind cu 53 mm mai lungă, cu 24 mm mai lată și cu 44 mai înaltă decât modelul anterior. Ampatamentul a crescut la rândul lui cu 22 mm, ecartamentele față și spate depășind cu 31 mm mai cotele modelului anterior.

BMW X1
Noua generație BMW X1 are un cx de doar 0.27. Versiunea electrică 0,26

Cu o lungime de fix 4,5 m, noul BMW X1 este cu doar 69 mm mai scurt decât prima generație BMW X3! Desigur, această creștere considerabilă de gabarit de la o generație la alta nu mai surprinde pe nimeni, însă vrem să scoatem în evidență faptul că noul BMW X1 se dovedește a fi un SUV compact extrem de încăpător, cel mai surprinzător fiind spațiul la cap, eu la cei 1,85 m ai mei având loc cât cuprinde la cap, atât în față, cât și în spate. Chiar dacă optezi pentru un acoperiș panoramic, la fel cum avea mașina noastră de test, care nu știrbește aproape deloc amplul spațiu la cap cu care te întâmpină noul BMW X1.

Nu mai zic de portbagaj, care îți poate acomoda toate bagajele posibile și imposibile mulțumită unui spațiu de depozitare de 540 de litri, cu peste 50 l peste ceea ce oferea generația anterioară, depășind totodată o mare parte din competitori, precum Volvo XC40, care oferă cu 100 de litri mai puțin, sau Audi Q3, care oferă doar 530 de litri. După trecerea printr-o cură de electrificare, versiunile PHEV și EV ale noului BMW X1 mai pierd circa 50 de litri din spațiul de depozitare.

În ciuda perpetuării platformei UKL, noul X1 adoptă un cod estetic radical diferit față de cel al vechii generații, bavarezii optând să nu păstreze nici măcar un singur panou de caroserie de pe modelul precedent. Lucru care se poate lesne observa la o analiză mai amănunțită a mașinii, care adoptă un limbaj oarecum mai formal, mai incisiv, dar totodată extrem de BMW, proporțiile grilei frontale rămânând în limite acceptabile. Partea posterioară, dominată de stopurile cu design 3D, este extrem de bine închegată în ADN-ul noului BMW X1, pe care am avut ocazia să îl testăm la pachet cu o motorizare extrem de interesantă.

BMW X1
BMW cu motor transversal – un sacrilegiu necesar…

Concret, prietenii noștri de la BMW România ne-au pus la dispoziție un BMW X1 xDrive23d, în nivelul de echipare xLine. În spatele nomenclaturii 23d se ascunde un agregat diesel supraalimentat de 2 litri cu 4 cilindri în linie, care dezvoltă 197 CP și 400 Nm. Această versiune este de altfel și cea mai potentă motorizare diesel din gama X1, cele 7,4 s necesare sprintului până la 100 km/h fiind o carte de vizită tentantă și spunem noi suficientă pentru un SUV familist care cântărește circa 1765 kg la gol.

Cum se conduce noul BMW X1?

După cum probabil v-ați prins deja din nomenclatura cu specific bavarez, BMW-ul X1 testat de noi venea la pachet cu delicioasa tracțiune integrală xDrive, reglată într-o manieră foarte interesantă. În sensul că, deși mașina are la bază o arhitectură cu tracțiune față, în momentele în care te avânți cu mult dor de ducă în viraje, spatele tinde să o ia din când în când la fugă, până la intervenția promptă a sistemelor de control al tracțiunii și stabilității, care așază repede mașina pe trasa ideală.

În cadrul testului nostru, am scos la plimbare noua generație BMW X1 pe un traseu extrem de șerpuit și provocator, pe care cel mai mic SUV din gama BMW l-a devorat cu un dor de ducă formidabil, stabilitatea și siguranța fiind la cote extrem de înalte, în mare parte datorită șasiului adaptiv M, dotare opțională în valoare 707 euro cu TVA. Pe lângă asta, scaunele sport pentru șofer și pasagerul din față, care costă în plus 390 de euro, își merită cu prisosință banii, mai ales atunci când tu, ca șofer, îți setezi scaunul pe cea mai joasă poziție posibilă, moment în care uiți brusc că te afli un SUV.

BMW X1

Am rămas mască când am văzut cât de jos pot sta la volan într-un SUV cu garda la sol de 205 mm, având în vedere înălțimea mea considerabilă de 1,86 m. Senzația este unică, și le va fi cu siguranță pe plac celor care caută un compromis cât mai coerent între un SUV și un hatchback. În același timp însă, șasiul adaptiv M poate să nu fie neapărat pe plac celor care caută un confort exacerbat, BMW X1 dovedindu-se destul de rigid pe zonele cu piatră cubică din Constanța, după cum mi-au confirmat inclusiv pasagerii care m-au însoțit în timpul testului cu cel mai mic SUV din gama BMW.

De vină or fi fost și jantele de 20 de inch, care contribuie din plin la senzația de rigiditate transmisă de mașină. Mie unul, mi-a plăcut enorm, virajele abordate rapid fiind o formalitate pentru BMW X1. Toate versiunile convenționale ale noului BMW X1, adică inclusiv cea testată de noi, folosesc o cutie de viteze cu dublu ambreiaj și 7 trepte Steptronic de sorginte Getrag, care oferă schimbări de viteze extrem de line, rapide și imperceptibile, existând însă pe alocuri mici întârzieri și ezitări care mi-au amintit de cutiile ZF 8HP.

Din păcate, trecerea la o nouă arhitectură interioară a complicat un pic arealul de comenzi de pe generația anterioară, noul BMW X1 având spre exemplu comenzi tactile pentru controlul sistemului de climatizare dar și pentru schimbarea modului de conducere, detaliu care îți poate distrage destul de tare atenția de la drum. Vestea bună este că noua generație iDrive 8 arată extrem de futurist, atât la nivel hardware, cât și software, noul BMW X1 având un interior extrem de tehnologizat.

Am dus lipsa unei cotiere veritabile, cu un spațiu de depozitare pe măsură, însă din păcate acesta este prețul pe care trebuie să îl plătim pentru o arhitectură plutitoare, sau floating, cum se mai spune prin industria auto. Levierul cutiei de viteze a dispărut și el în negura timpului, în locul acestuia făcându-și apariția un mic switch, prezent și pe modele precum iX, Seria 7 sau Seria 3 facelift.

Mașina testată de noi, BMW X1 xDrive 23d, are un preț de pornire de 47.000 de euro cu TVA pe piața din România. Mașina testată de noi mai venea însă și cu o listă amplă de opționale în valoare de peste 20.000 de euro, care au dus prețul final al exemplarului testată până la 67.111 euro cu TVA. Printre cele mai relevante echipamente opționale se regăsesc dotări precum scaunele sport (+390 euro), șasiul adaptiv M (+707 euro), Edition Signature (+5381 euro, include trapă panoramică din sticlă, sistem audio Harman/Kardon și scaune față electrice cu memorie pentru șofer).

Dacă nu vă avântați prea tare în borcanul cu opționale, atunci puteți obține un BMW X1 decent configurat, la un preț mai mult decât onest, având în vedere spațiul oferit și comportamentul rutier de neegalat în segment, chiar și în cazul versiunilor cu motorizare diesel. De care nu vă recomandăm să fugiți neapărat, mai ales dacă optați pentru rezervorul cu capacitate mărită (dotare opționale în valoare de doar 51 euro cu TVA), care vă permite să atingeți cifre de autonomie absolut formidabile, mașina testată de noi întâmpinându-ne, în momentul preluării, cu o autonomie estimată de 945 km!

Cât consumă noul BMW X1?

O estimare care s-a dovedit destul de optimistă dar nu foarte departe de adevăr, pentru că noi am reușit să parcurgem fix 814 km până când panoul de bord digital ne-a afișat o autonomie estimată de 38 km. În urma acestui parcurs amplu, desfășurat în mare parte în mediu-extraurban, atât în regim de autostradă, cât și în regim de drumuri naționale, agregatul diesel cu 4 cilindri de sub capotă ne-a răsplătit cu un consum mediu de 6,7 l/100 km. Depășind evident cei 5,3 l/100 km din fișa tehnică, dar într-o manieră complet digerabilă.

De altfel, ca să vă faceți o idee, BMW X1 ne-a consumat 7,2 l/100 km după un itinerariu București-Muntele Roșu și retur, parcurs într-un regim alert, cu accelerații intempestive și viraje abordate dinamic, fără urmă de regret. În regim de autostradă, mașina ne-a consumat 5,9 l/100 km până la Constanța, consumul oprindu-se la 6,1 litri atunci când am ajuns înapoi în București. Valori rezultate în urma abordării unui stil de condus normal și a unei viteze de croazieră legale de 130 km/h.

Într-un trafic absolut congestionat, demn de o zi de vineri, BMW X1 ne-a consumat 7,5 l/100 km după o traversare a capitalei de la nord la vest, din Băneasa până în minunatul cartier-dormitor Drumul Taberei.

Per total, am rămas uimit de închegarea nemaipomenită și spațiul cuprinzător cu care noul BMW X1 își întâmpină clienții. Cu un design familiar și calități incontestabile, mezinul gamei de SUV-uri BMW are un viitor strălucit. Așteptăm cu nerăbdare să vedem cum se vor perpetua aceste puncte forte și la nivelul versiunii electrice, care va poposi cât de curând și pe piața autohtonă.

Articole similare

Opel Adam Rocks – For those about to… Rocks

administrator_autopromag

Prim contact Dacia Jogger – întoarcerea la origini

Filip Sîrbu

Drive test Dacia Duster 2 facelift – pe calea digitalizării

Florin Amariei