Un timp de încărcare record pentru bateriile mașinilor electrice pare mai avantajos decât o autonomie uriașă, asta, desigur, dacă vom avea și suficiente stații de încărcare cu puteri suficient de ridicate.
Morand, un start-up elvețian cu o expertiză pare-se amplă pe partea de baterii, a reușit să creeze o baterie experimentală de 7,2 kWh capabilă să se încarce până la 80% în doar 72 de secunde. Deziderat care se traduce printr-o putere de încărcare record, de nu mai puțin de 2160 kW, o încărcare completă a acestei baterii experimentale necesitând numai 120 de secunde.
În ciuda unei capacități de încărcare uriașe, bateria celor de la Morand este capabilă să reziste fără probleme la peste 50.000 de cicluri de încărcare-descărcare, conform spuselor mai-marilor start-up-ului elvețian. În plus, arhitectura noii baterii Morand permite o reducere substanțială a cantității de elemente rare precum litiul sau cobaltul, noua tehnologie folosind pe scară largă materiale precum aluminiul, grafenul sau carbonul. Acestea sunt mai ușor de găsit în natură și mai facil de exploatat, deci vor fi mai ieftine, iar asta va conduce la un cost final mai mic comparativ cu soluțiile clasice.
Până să vedem la treabă noua baterie Morand în cadrul diverselor aplicații de mobilitate din industrie, va mai trece evident ceva timp, elvețienii aflându-se în prezent în căutarea unor investitori cu dare de mână care să le permită să industrializeze, cu costuri cât mai avantajoase, acest nou tip de baterie cu încărcare record. Oricum ar fi, ideea este că apar tot mai multe chimii pentru noi tipuri de baterii pentru vehicule electrice, iar asta nu poate duce decât la propagarea mai rapidă a EV-urilor pe străzi. Iar când vorbim de acumulatori cu încărcare record, ce poate fi iată și de doar câteva minute pentru o autonomie decentă, nu putem decât să apreciem eforturile cercetătorilor.