Producătorul german de automobile Volkswagen pregătește în mare secret un model de performanță complet electric. Acesta ar urma să primească un sistem de propulsie de nouă generație, care va dezvolta 680 CP. Viitorul automobil sport al germanilor va rivaliza cu Porsche Taycan.
Informația a fost strecurată de oficialii mărcii din Wolfsburg într-un comunicat de presă în care se vorbește despre dezvoltarea unei noi tehnologii de propulsoare electrice. Aceasta va fi dedicată următoarei generații de vehicule electrice, care vor fi dezvoltate pe o evoluție a platformei MEB a grupului.
Viitorul model sport electric Volkswagen va rivaliza cu Porsche Taycan

De-a lungul timpului, Volkswagen a prezentat câteva concepte interesante precum W12 Nardo și XL Sport, care însă nu au ajuns niciodată în producția de serie. Cu toate acestea, germanii nu au abandonat ideea unor automobile sport complet electrice.
Într-un comunicat de presă recent referitor la dezvoltarea sistemelor de propulsie electrice proprii, Volkswagen a ascuns o informație foarte importantă legată de viitorul gamei de modele. Concret, germanii au oferit câteva indicii despre posibilitatea de a lansa un model de performanță complet electric în următorii ani.



În comunicatul celor de la Volkswagen se vorbește despre faptul că vor fi dezvoltate motoare electrice și baterii proprii, precum și alte componente, precum invertoare pe bază de impulsuri și sisteme de reglare termică a acumulatorului. Toate acestea vor putea fi adaptate la viitoarele vehicule electrice și la mașinile sport obișnuite.
Următoarea generație de vehicule cu emisii zero pe care le va construi marca germană va beneficia de o evoluție a actualei platforme MEB, care va reduce costurile legate de dezvoltare cu până la 20%.

Datorită noilor componente, Volkswagen ar putea lansa în următorii ani și un model de performanță electric care, conform primelor informații, ar urma să primească un sistem de propulsie de 680 CP. Asta înseamnă că viitorul model sport VW va fi la fel de puternic ca un Porsche Taycan Turbo (foto, sus), care oferă același bagaj de putere.
Deocamdată nu se cunosc alte detalii despre viitorul model de performanță electric Volkswagen. În schimb, la nivelul Grupului Volkswagen, se știe că prima mașină sport electrică va sosi în 2025, atunci când Porsche va introduce înlocuitorul lui 718 Boxster/Cayman.