AUTOpro
Generale Green car Stiri

Supercarul electric Rimac Nevera a stabilit într-o singură zi 23 de recorduri mondiale (cu video)

Supercar-ul electric Rimac Nevera continuă să uimească o lume întreagă prin performanțele pe care le poate atinge. Ultima demonstrație de forță a acestuia a avut loc pe o pistă de teste din orașul german Papenburg.

Acolo, hypercar-ul cu emisii zero a reușit să stabilească într-o singură zi nu mai puțin de 23 de recorduri diferite!

Rimac Nevera este unul dintre cele mai rapide modele de serie

Rimac

Supercar-ul cu emisii zero producătorului din Sveta Nedelj, Croația, este echipat cu un sistem de propulsie format din patru motoare electrice. Acestea produc în total nu mai puțin de 1.900 CP.

Pentru tentativele de record, Rimac a pregătit un Nevera vopsit în negru cu accente verzi și echipat cu anvelope Michelin Cup 2 R. La evenimentul găzduit de pista de teste de 4 km au fost prezenți oficiali de la companiile RaceLogic și Dewesoft, care au cronometrat oficial performanțele mașinii.

Nici nu a ieșit bine pe circuit și Rimac Nevera a și stabilit un nou record mondial pentru cel mai rapid vehicul de producție. Bolidul a reușit să atingă o viteză de top de 413 km/h și apoi să frâneze până la 0 km/h în doar 29,93 secunde, cu o secundă mai rapid decât recordul anterior. Adică mai repede decât un McLaren F1.

Spre comparație, în 2019, hypercar-ul Koenigsegg Regera a avut nevoie de 31,49 secunde pentru a finaliza aceeași misiune pe aerodromul Råda din Suedia.

Acesta a fost doar unul dintre cele 23 de recorduri mondiale pe care Rimac Nevera le-a stabilit în aceeași zi. Printre acestea sunt demn de menționat cel mai rapid sprint 0-100 km/h – 1,81 secunde, cea mai rapidă accelerație de la 0 la 200 de km/h – 4,42 secunde și cea mai mică distanță de frânare de la 100 la 0 km/h – 29,12 metri potrivit Racelogic și 28,96 metri conform măsurătorilor celor de la Dewesoft.

Rimac Nevera a stabilit un nou record mondial de accelerație și frânare de la 0 la 100 km/h și înapoi la 0 km/h, și anume 3,99 secunde. În același timp, supercarul electric este acum și cea mai rapidă mașină cu emisii zero de serie pe distanța de un sfert de milă. Această distanță a fost parcursă în doar 8,25 de secunde.

Nu în ultimul rând, Rimac Nevera a devenit în mod oficial și cea mai rapidă mașină de serie care sprintează de la 0 la 400 de km/h. Astfel, a avut nevoie de doar 21,31 de secunde pentru a atinge acest prag de viteză.

Sursa: Rimac

Articole similare

Noul Ford Puma a fost prezentat oficial la uzina din Craiova

Robert Stan

Clienții noii Kia EV6 – prețuri reduse la stațiile Ionity

Filip Sîrbu

Ford Puma ST a primit o nouă motorizare mild-hybrid de 1,0 litru și 170 CP

Mihai Morcovescu