AUTOpro
Generale Stiri

Legendarul model Opel Frontera ar putea fi reînviat sub forma unui SUV compact

Opel Frontera ar putea fi reînviat după o absență de mai bine de două decenii. Producătorul german va lansa în cel mult doi ani un nou SUV de segment B, care va primi legendarul nume.

Potrivit celor mai noi informații care circulă în industrie, viitorul automobil ar putea primi denumirea legendarului model, care a făcut furori în anii 1990.

Viitorul Opel Frontera va fi produs în Slovacia

Opel

Opel Frontera a fost unul dintre cele mai cunoscute și mai apreciate vehicule de teren din anii 1990 și începutul anilor 2000. A fost produs timp de 12 ani, între 1991 și 2003, în colaborare cu japonezii de la Isuzu.

Acum, la 20 de ani distanță, se zvonește să Opel ar urma să reînvie emblematicul model. Informația a fost publicată de francezii de la L’Argus, care susțin că viitorul Frontera ar urma să fie un SUV compact, de segment B. Deocamdată, cei de la Opel nu au confirmat această informație.

Dacă primul Frontera era bazat pe Isuzu Rodeo, viitoarea generație va fi construită pe platforma STLA Stellantis. Aceasta este utilizată și de alte modele ale grupului, cum ar fi Peugeot 2008 și Citroen C3 Aircross. În același timp, potrivit sursei citată, noul Frontera ar urma să fie poziționat sub Mokka și Crossland.

Din punct de vedere tehnic, Frontera ar trebui să primească motorizări diesel și pe benzină, precum și o versiune complet electrică. Aceasta va oferi 136 CP și o autonomie de 400 de kilometri.

Viitorul SUV de segment B Frontera este anunțat ca rival pentru Renault Grand Captur și va fi produs în uzina de la Trnava (Slovacia). Debutul ar urma să aibă loc în prima jumătate a anului viitor sau cel mai târziu în 2025.

Sursa: L’Argus

Articole similare

Suzuki Ignis a intrat în finala competiției World Urban Car 2017

Filip Sîrbu

General Motors explorează proiectarea mașinilor zburătoare

Castrol creează un nou canal pe YouTube pentru a ghida utilizatorii cu privire la întreținerea de bază a autovehiculului

Filip Sîrbu