Producătorul de automobile chinez Leapmotor a deschis oficial comenzile pentru noul SUV electric B03X pe piața europeană.
Prețurile pornesc de la aproximativ 25.000 de euro, iar clienții din Europa pot alege între două versiuni de baterie cu tehnologie LFP.
Leapmotor B03X introduce o nouă arhitectură EV dedicată

La finalul anului trecut, Leapmotor a dezvăluit noul său SUV electric B03X – sau A10, așa cum este denumit în China – un model care a fost conceput încă din faza de proiectare pentru piețele internaționale.
Leapmotor B03X este al doilea cel mai mic model din gama europeană, după T03. Noul crossover cu emisii zero este plasat în gama continentală a constructorului asiatic sub B10 și C10. Acesta oferă inteligență la nivel de flagship, autonomie electrică de top în segmentul din care face parte, spațiu flexibil și calitate premium, redefinind ceea ce poate reprezenta un SUV compact.
Poziționat drept un „SUV inteligent, premium, cu autonomie mare”, compact și versatil, noul B03X este conceput pentru a depăși trei dileme din industrie. Ideea că un model premium trebuie să fie scump, că mașinile mici trebuie să fie lipsite de tehnologie avansată și că dimensiunile compacte implică sacrificarea spațiului. Noul Leapmotor B03X introduce o arhitectură EV dedicată, cu un spațiu interior excepțional. Modelul are o lungime de 4.270 mm, o lățime de 1.810 mm și o înălțime de 1.635 mm, la un ampatament de 2.605 mm.












Autonomie de 500 km
B03X este construit pe cea mai recentă arhitectură LEAP, oferind asistență avansată la condus, un cockpit alimentat de inteligență artificială și actualizări OTA complete pe întreaga durată de viață a vehiculului.
Leapmotor B03X este pus în mișcare de un singur motor electric, amplasat pe axa frontală. Acesta dezvoltă o putere maximă de 197 CP și 200 Nm cuplu. După cum spuneam, SUV-ul electric chinezesc dispune de două variante de baterie LFP. Prima are o capacitate de 39,8 kWh și promite o autonomie de până la 292 de kilometri WLTP, iar cea de-a doua este mai mare, având o capacitate de 53,0 kWh, și oferă o autonomie de 382 de kilometri, măsurată tot conform ciclului WLTP. Ambele variante suportă încărcare rapidă, procesul de la 30% la 80% durând aproximativ 16 minute. Repriza 0-100 de km/h durează 8,6 secunde, iar viteza de vârf este de 160 km/h.
Din punct de vedere estetic, noul crossover EV preia mare parte din identitatea vizuală întâlnită la modelele superioare. Totuși, se remarcă printr-o semnătură luminoasă distinctă, cu blocuri optice față și spate redesenate, care sunt mai groase și cu un stil mai expresiv.
Chinezii spun că Leapmotor B03X se adresează clienților pragmatici, care caută un al doilea vehicul accesibil, dar totodată premium, pentru naveta zilnică. De asemenea, mașina se adresează și celor aflați la prima achiziție de vehicul electric, care doresc să treacă de la automobile termice pe benzină sau motorină de clasă compactă fără să compromită siguranța, spațiul sau tehnologia inteligentă.
Comenzile au fost deschise pe piața europeană, iar prețurile încep de la 24.900 de euro. Prețurile pentru piața din România nu au fost deocamdată dezvăluite.

