Potrivit celor mai noi date publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), producția națională de automobile din cele două uzine ale țării, Automobile Dacia și Ford Otosan, a înregistrat o creștere importantă în primele luni ale acestui an comparativ cu aceeași perioadă din 2021.
Raportul ACAROM arată că în aceeași lună a anului curent, în cele două unități de producție, de la Mioveni și de la Craiova, au fost asamblate cu peste 8.000 de mașini mai mult față de același interval din 2022.
ACAROM: În primele luni din 2023, în România s-au produs peste 87.000 de mașini

Așa cum ne-a obișnuit, Asociația Constructorilor Români de Automobile (ACAROM) a dat publicității cifrele referitoare la nivelul producției de mașini înregistrat în primele două luni ale anului 2023.
Conform raportului, în fabrica Dacia de la Mioveni și Ford Otosan de la Craiova au fost asamblate în lunile ianuarie și februarie 87.328 de autovehicule. Totalul este cu 10,14% mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, atunci când de pe cele două linii de asamblare au ieșit 79.282 de unități.

Din totalul autoturismelor produse în perioada de referință din acest an, la uzina Dacia au fost asamblate 57.676 de unități, în creștere cu 41,7% față de primele două luni din 2022. Restul de 29.652 de exemplare au fost produse la uzina Ford Otosan, în scădere cu 23,1% comparativ cu perioada similară de anul trecut.
Potrivit aceluiași raport ACAROM, producția de automobile la nivel național a înregistrat o creștere în lunile ianuarie și februarie. În același interval de timp din 2022, Dacia a produs 40.694 de unități, în timp ce Ford a 38.588 de unități.
APIA: Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 37,8% în primele două luni din 2023

După evoluția importantă a lunilor anterioare, februarie 2023 vine cu o creștere de 43,1% în ceea ce privește înmatriculările de autovehicule, potrivit datelor transmise de APIA (Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile).
Pe piața locală, după primele două luni din 2023, topul mărcilor este dominat în continuare de Dacia (9.359 unități). Marca de la Mioveni este urmată de Renault (3.058 unități), Ford (1.694 unități), Toyota (1.555 unități), Hyundai (1.550 unități), Mercedes-Benz (1.497 unități), Volkswagen (1.402 unități), Skoda (1.373 unități), BMW (868 unități) și Suzuki (671 unități).

În funcţie de tipul de combustibil, în perioada ianuarie-februarie 2023, modelele pe benzină au înregistrat o scădere de 0,5% comparativ cu cota deținută în aceeași perioadă din 2022, ajungând la o pondere de 66,8%. În privința dieselurilor, și cota acestora este în scădere cu 2,7% față de același interval din anul precedent și dețin o cotă de 12,6% din total.
Modelele electrificate, adică cele complet electrice și hibride plug-in, precum și cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), dețin după primele două luni din 2023 o cotă de piață de 20,6%. Aceasta este cu 8% mai mare față de cota deţinută de motoarele diesel. În plus, mașinile 100% electrice dețin o cotă de 8,6% din piață în ianuarie și februarie 2023, cu 2,7% mai mult comparativ cu perioada similară din 2022 .