AUTOpro
Generale Green car Stiri

Skoda prezintă noul Elroq vRS, versiunea de performanță a SUV-ului său electric

Constructorul ceh de automobile Skoda a dezvăluit oficial noul Elroq vRS, care este versiunea de performanță a SUV-ului său electric.

Noul vârf de gamă oferă o putere maximă de 340 CP, devenind cel mai rapid vehicul din portofoliul mărcii din Mlada Boleslav.

Skoda Elroq vRS oferă o autonomie de peste 550 km în regim WLTP

Skoda

Noul Elroq vRS se deosebește de versiunea standard printr-un design revizuit. Acesta include bare de protecție redesenate pentru un aspect mai sportiv și accente negre pe ramele geamurilor, plafon și oglinzile laterale.

În plus, modelul de performanță cu emisii zero vine cu jante pe 21 de inch cu design specific și logo-uri RS pe aripile laterale. Skoda Elroq vRS vine în standard cu faruri LED Matrix și stopuri cu semnalizare dinamică. Aspectul exterior este completat de nuanța exclusivistă Mamba Green, caracteristică versiunilor RS.

Habitaclul se distinge prin tapițeria din microfibră Suedia ce include detalii în aceeași nuanță de verde. Scaunele sport cu tetiere integrate și ornamentele ce imită fibra de carbon creează o atmosferă premium. Volanul este îmbrăcat în piele perforată, iar pedalierul sport are fețe din oțel inoxidabil. În plus, șoferul beneficiază de scaun cu reglaje electrice și funcție de masaj. Această dotare se regăsește și la scaunul din dreapta, fiind inclusă în pachetul Maxx.

Noua Skoda Elroq vRS este dotată cu sistem multimedia cu ecran central de 13 inch și un instrumentar de bord digital de 5 inch. Opțional, este disponibil un head-up display cu realitate augmentată. De asemenea, sunt oferite patru porturi USB-C, un sistem de încărcare wireless ventilat și un sistem audio premium Canton cu 12 difuzoare. Spațiul destinat bagajelor are o capacitate de încărcare între 470 și 1.580 de litri, în funcție de poziția banchetei.

340 CP și autonomie de 550 km

Din punct de vedere tehnic, SUV-ul electric de performanță este propulsat de două motoare electrice. Acestea generează împreună 340 CP și sunt amplasate câte unul pe fiecare punte, oferind tracțiune integrală. În această configurație, Elroq vRS sprintează de la 0 la 100 km/h în doar 5,4 secunde și atinge o viteză de vârf de 180 km/h.

Energia este furnizată de o baterie cu o capacitate brută de 84 kWh (79 kWh net), care oferă o autonomie de peste 550 km conform standardului WLTP. Repriza de încărcare de la 10% la 80% se realizează în doar 26 de minute la o putere de 185 kW.

Direcția a fost îmbunătățită, frânele sunt mai ferme, iar suspensia a fost recalibrată. Acesta din urmă oferă acum o gardă la sol mai mică cu 15 mm pe față și cu 10 mm în spate. În plus, ea contribuie la o ținută de drum mai sportivă. Suspensia adaptivă DCC permite ajustarea a 15 parametri diferiți în modul Individual.

Sursa: Skoda

Articole similare

„Revoluția” Alpine: șapte modele electrice noi până în 2030

Mihai Morcovescu

Porsche anunță o scădere cu 5% a livrărilor în primul trimestru 2020

administrator_autopromag

Opel Astra primește o nouă motorizare mild-hybrid de 136 CP și 230 Nm

Mihai Morcovescu