AUTOpro
Test drive Generale

Test drive Range Rover Sport – Histerezis emoțional

Range Rover Sport

Noul Range Rover Sport pune stăpânire pe întreg arealul de percepții și senzații umane prin intermediul minimalismului său exacerbat, plin de ADN Land Rover. Dacă mai adaugi în această ecuație a seducției britanice și un agregat pe benzină cu 6 cilindri în linie, atunci ai toate șansele să cazi definitiv și irevocabil în mrejele noului Range Rover Sport.

Range Rover Sport

Dezvoltată în paralel cu fratele mai mare, cea de-a treia generație Range Rover Sport marchează tranziția la o nouă identitate, atât din punct de vedere stilistic, cât și ideologic, RR Sport fiind acum disponibil exclusiv în versiuni cu 5 locuri, pentru un plus de separație și segregare în raport cu fratele mai mare Range Rover.

Față de generația precedentă, noul Range Rover Sport se distanțează considerabil la nivel de proporții, lungimea înregistrând o evoluție de aproape 70 de mm, la fel și înălțimea, crescută și ea până la 1,82 m (+1,7 cm față de generația anterioară). În viața reală, aceste cifre fără prea mare noimă la prima vedere se traduc printr-o prezență scenică extrem de puternică și bine conturată a noului RR Sport.

Range Rover Sport

Mai ales atunci când privirea îți zboară spre silueta laterală, cu o alură care te trimite mai degrabă cu gândul la un SUV coupe, datorită geamurilor laterale mai mici, blând integrate cu panourile de caroserie, într-o manieră de-a dreptul spectaculoasă. Bestia britanică de 2,3 tone oferă un spectacol vizual extrem de impunător atât în mers, cât și pe loc, în ciuda apartenenței la un limbaj de design orientat spre minimalism și simplitate, care, cumva, nu face decât să scoată în evidență inconfundabilul ADN Land Rover emanat, prin toți porii, într-o formă mai compactă decât ceea ce am văzut pe fratele mai mare Range Rover.

Range Rover Sport

Minimalismul noii generații are un fundament ingineresc extrem de puternic, noul Range Rover Sport având, în ciuda proporțiilor sale impunătoare, un cx de doar 0,29. De data aceasta însă, Range Rover Sport își construiește o identitate estetică pe orizontală, și nu pe verticală, ca la fratele mai mare Range Rover. Stopurile orizontale înguste sunt perfect integrate în ADN-ul global al mașinii, la fel și cele două guri de evacuare veritabile, prin care agregatul cu aprindere prin scânteie cu 6 cilindri de sub capotă scuipă în atmosferă gazele de combustie.

Range Rover Sport

Bineînțeles, este vorba despre același Ingenium pe benzină de 3 litri din Aluminiu care se regăsește și sub capota altor modele din gama familiei JLR. Ascuns în spatele nomenclaturii P400, acesta dezvoltă nu mai puțin 400 CP și 550 Nm, cifre suficiente pentru a propulsa SUV-ul britanic de 2,3 tone până la 100 km/h în cam 5,7 secunde, cu ajutorul bine-cunoscutei cutii de viteze ZF 8HP cu 8 trepte și convertizor de cuplu, care dă dovadă de o funcționare extrem de lină și de un reglaj foarte bine pus la punct.

În realitate însă, mașina reușește să mascheze foarte bine pofta de ducă a rafinatului agregat Ingenium cu 6 cilindri în linie, ceea ce înseamnă că ar trebui să vă așteptați la o setare mai degrabă orientată spre confort, incisivitatea fiind mai mult ca sigur rezervată versiunii P530, cu motor V8 twin-turbo de 530 CP. Nu ne înțelegeți greșit, RR Sport poate devora lejer orice kilometru de cale de rulare, dar senzațiile transmise de mașină sunt parcă trecute printr-un filtru de domolire.

Suspensia pneumatică are un cuvânt greu de spus la capitolul dinamică, RR Sport fiind un fan al drumurilor virajate, dar până într-un anumit punct. Într-adevăr, în timpul testului, mașina ne-a oferit un sentiment de siguranță deplină în fața oricărei provocări însă, în mare parte a timpului, masa proprie mare și inerția considerabilă a mașinii își fac simțită prezența, în mod special la manevrele de frânare, fiind necesară o oarecare obișnuință cu reacțiile mașinii înainte de a aborda un stil de condus cu accente sportive.

Înclinația spre confort a suspensiei și reglajelor mașinii se face însă repede remarcată pe drumuri mai puțin prietenoase și în condiții vitrege, RR Sport plutind pur și simplu peste orice înseamnă groapă, șină de tramvai, sau limitatoare de viteză. Să nu mai spunem de escapadele în off-road, unde RR Sport se simte ca acasă, mai ales în tandem cu noul sistem Terrain Response 2 și cu o cutie de transfer cu mod Low (dotare opțională, 450 euro fără TVA), care fac din RR Sport o prezență cu adevărat aparte într-un prezent utopic în care mare parte a SUV-urilor de pe piață pare că au alergie la drumurile mai puțin bătătorite…

În funcție de modul de conducere ales, suspensia pneumatică a noului RR Sport poate ”cocoța” garda la sol până la un maximum 281 mm. Garda la sol standard, setată în mod automat de sistem la viteze de peste 80 km/h, atinge 216 mm. Mulțumită acestui prag de viteză, RR Sport poate fi un companion de nădejde chiar și în jungla urbană, pe care o poți străbate și admira de la etaj, din cea mai înaltă poziție a suspensiei pneumatice. Senzația este unică și merită încercată măcar o dată în viață…

Bineînțeles, sistemul de control al suspensiei pneumatice are și un mod de acces, în care RR Sport este coborât la maxim (garda la sol atingând un minim de 170 mm) pentru a permite o debarcare cât mai facilă pentru privilegiații ocupanți ai sanctuarului noului RR Sport. Apropo, un lucru care poate uneori să dea ceva bătăi de cap, este faptul că nu mai există butoane fizice la interior pentru controlul suspensiei pneumatice. Comenzile sunt acum ”ascunse” în meniul noului sistem de infotainment Pivi Pro, ce poate fi explorat utilizând uriașul display curbat de 13,1 inch ce domină planșa de bord.

Range Rover Sport

Cea mai nouă iterație a mult-premiatului sistem de infotainment Pivi Pro vine acum chiar și cu feedback haptic, ceea ce înseamnă că acționarea ecranului necesită o apăsare mai hotărâtă din partea utilizatorului, pentru ca sistemul să poată înregistra comanda. O funcție implementată cu scopul de a reduce distragerea atenției, însă, în realitate, lucrurile pot degenera, în sensul în care ecranul are nevoie de o apăsare extrem de fermă pentru a duce la bun sfârșit o anumită sarcină.

Din fericire, acest mod de interacțiune cu display-ul curbat poate fi dezactivat, Pivi Pro putând fi folosit, Slavă Domnului, ca un touchscreen uzual, folosirea feedback-ului haptic necesitând o perioadă destul de lungă de acomodare. Dacă tot vorbim de interior și de sistemul de infotainment, trebuie spus că noul RR Sport a renunțat la cel de-al doilea display de la bord prezent pe generația anterioară, folosit pentru controlul sistemului de climatizare și a altor funcții ale vehiculului.

RR Sport adoptă acum un layout clasic, cu butoane acoperite de un strat serios de plastic piano black. Un pas înainte la capitolul ergonomie, interacțiunea prin intermediul butoanelor clasice fiind, spunem noi, mult mai naturală și totodată sigură. O mare parte din comenzile guvernate de cel de-al doilea display trecut în neființă revin acum în sarcina uriașului display curbat de care povesteam anterior. O altă evoluție spectaculoasă este reprezentată de noul panou de bord digital curbat cu diagonală de 13,7 inch, ușor înclinat spre șofer și perfect integrat în ambianța planșei de bord.

Chiar dacă RR Sport ne-a fost alături mai puțin de 24 de ore, am reușit totuși să gustăm pe deplin întregul simpozion de arome, nuanțe și senzații pe care lordul britanic în ținută de jogging le poate transmite. După aproape 120 km petrecuți în compania domniei sale, la o viteză medie de 26 km/h, RR Sport ne-a răsplătit cu un consum mediu de 22,3 l/100 km. Având în vedere că mare parte a traseului s-a desfășurat în regim urban, într-un trafic absolut infernal, cifrele nu ne surprind mai deloc.

Mai ales că am făcut și o scurtă escapadă pe autostradă în seara de dinaintea predării mașinii, în care am vrut să testăm gradul de insonorizare dar și stabilitatea mașinii la viteze mari. Extemporal trecut cu brio de noul RR Sport, prestațiile SUV-ului Land Rover fiind la cote înalte, pe absolut toate palierele posibile și imposibile. Ca o notă personală, aș fi preferat o mascare mai eficientă a inerției mașinii, însă, nu-i așa, trebuie să ne amintim că această setare orientată spre confort face minuni în teren accidentat.

Mașina testată de noi, un Land Rover Range Rover Sport în nivelul de echipare Dynamic HSE cu motorul de 3 litri Ingenium pe benzină sub capotă are un preț de pornire de 114.716 euro cu TVA pe piața din România. RR-ul Sport din ilustrațiile de față venea însă și cu o gamă amplă de opționale, în valoare de 9500 euro cu TVA. Printre acestea, merită menționate superba nuanță de culoare Giola Green (+1200 euro), sau cutia de transfer cu 2 trepte High/Low (+345 euro cu TVA).

În final, mașina din imagini ajunge la venerabila sumă de puțin peste 124.000 euro cu TVA. O sumă considerabilă, justificată însă pe deplin de prestanța, tehnologiile dar și senzațiile unice pe care noul RR Sport ți le transmite la fiecare pas, kilometru sau obstacol depășit. Un veritabil lord în pantofi sport!

Articole similare

BMW a prezentat noul concept Skytop: design inspirat de Z8 și motor V8 de 625 CP

Mihai Morcovescu

Volkswagen ID.7: primele fotografii neoficiale cu înlocuitorul electric al Passat-ului

Mihai Morcovescu

Raport ACEA: Câte dintre țările membre ale UE stimulează cumpărarea de mașini electrice. România este în top

Mihai Morcovescu