După 50 de ani de carieră și peste 11 generații de inginerie niponă fără compromisuri, a venit vremea ca Honda Civic să treacă în sfârșit la următorul capitol. Cel al electrificării, care transformă radical, din toate punctele de vedere, hatch-ul nipon, după cum veți vedea în cele ce urmează.
Pentru întâia oară în istoria sa glorioasă (peste 27,5 milioane unități vândute), gama Honda Civic va pune la dispoziția clienților doar sisteme de propulsie electrificate. Această decizie ușor radicală dar extrem rațională totodată scoate în evidență un angajament extrem de ferm pe care niponii l-au luat în urmă cu mai bine de 3 ani.
În 2019, Honda a anunțat că își va electrifica întreaga gama de vehicule până în 2025. Începând din 2030 însă, niponii au dat de înțeles că au de gând să treacă la electrificarea totală, ceea ce înseamnă că proaspăt lansat-ul Honda Civic ar putea fi ultimul Civic cu motor cu ardere internă din istorie. O greutate mare pe umerii primului Civic Hybrid din istorie, care pune la bătaie nu mai puțin de 3 motoare. Unul cu ardere internă, de 2 litri (pe benzină evident), care funcționează în ciclu Atkinson, cu un randament maxim de 41%, respectiv două motoare electrice, care dezvoltă în tandem 184 CP și 315 Nm.
Sistemul hibrid este o evoluție a celui folosit de SUV-ul CR-V Hybrid, testat de noi la începutul acestui an (mai multe detalii aici – Jurnal de călătorie Honda CR-V e-HEV – Formă cu fond ). În alte cuvinte, vorbim de un sistem hibrid fără încărcare la priză serie-paralel, care jonglează cu modurile de funcționare în funcție de feedback-ul primit fie de la șofer, prin pedala de accelerație, fie de la senzorii care veghează asupra sistemului de propulsie e-HEV. Chiar dacă cifrele de consum ale noii generații Honda Civic e-HEV nu au fost încă omologate, niponii au dat de înțeles că se așteaptă la un consum oficial WLTP de sub 5 l/100 km.
Schimbul de generație a presupus bineînțeles și o mică alterare a proporțiilor noii Honda Civic. Ampatamentul cu 35 mm mai mare față de cel al vechii generații precum și ecartamentul spate puțintel mai mare influențează bineînțeles nu doar comportamentul dinamic al noii Honda Civic, cât și confortul pasagerilor, care sunt întâmpinați de un habitaclu mai spațios decât ceea ce oferea înainte hatch-ul nipon.
La interior, panoul de bord digital de 10,2 inch alături de sistemul de infotainment cu ecran de 9 inch asigură o ambianță plină de savoare connected. Apropo, pentru întâia oară în istoria hatch-ului nipon, hayonul este construit în întregime din rășină, ceea ce duce la o reducere cu 20% a greutății acestuia, orice deschidere a hayonului devenind astfel floare la ureche.
Pentru moment, gama Honda Civic va fi compusă dintr-un singur sistem de propulsie, cel de care v-am povestit anterior. În gama Civic își va face cât de curând apariția și o nouă generație Type R, despre care zvonurile spun că ar putea să vină chiar și cu o transmisie automată, disponibilă opțional. Din păcate, sau din fericire, Type R va veni în continuare cu tracțiune față, și nu cu tracțiune integrală, cum dădeau de înțeles anumiți tipsteri din industrie.