AUTOpro
AUTO pro Exclusiv Interviuri Stiri

Interviu în exclusivitate AUTOpro cu Linda Jackson, CEO-ul mărcii Peugeot: „Nu sunt un fan al ecranelor în mașini”

Linda Jackson și-a petrecut toată cariera profesională în lumea mașinilor. După 15 ani petrecuți la Citroen, unde a fost și CEO, în urmă cu aproape doi ani, ea și-a asumat același rol și la Peugeot, una dintre cele mai importante mărci deținute în prezent de gigantul auto internațional Stellantis.

„Leul” a fost la mijlocul deceniului trecut punctul forte al fostului grup PSA, cu cifre de vânzări foarte bune în Europa, după ce francezii au trecut de la monovolume la SUV-uri, având o strategie foarte coerentă și un portofoliu de modele pentru toate categoriile de clienți.

Necunoscută publicului de la noi, dar o figură proeminentă în industria auto, britanica de 63 de ani a pornit la drum în ianuarie 2021cu misiunea de a menține Peugeot la același nivel pe Bătrânul Continent și, totodată, de a crește marca pe alte piețe cu potențial precum America de Sud, Orientul Mijlociu sau China. În momentul de față, marca din Hexagon reprezintă o treime din vânzările Stellantis în Europa și o cincime la nivel global.

Iar dacă cineva este capabil să facă asta, aceasta este Linda Jackson. Cu ocazia unei mese rotunde organizată de către juriul european Autobest la Paris, acolo unde Peugeot a dezvăluit noul 408, Linda Jackson a vorbit despre planurile de viitor ale mărcii pe care o conduce în ceea ce privește extinderea la nivel global și procesul de electrificare.

Linda Jackson: „Până în 2030 toate modelele noastre vor fi electrice”

Linda Jackson

Peugeot este unul dintre producătorii care fac tranziția către mobilitatea electrică mai repede decât se preconiza. De altfel, marca franceză și-a propus ca până în 2030 să devină pur electrică, cel puțin în Europa.

Conform strategiei francezilor, deja a fost lansată o versiune electrică a hatchback-ului 308, care era oferit până acum în versiuni de motorizare pe benzină, motorină și hibrid plug-in. De asemenea, anul viitor sau cel mai târziu în 2024 în gamă își va face loc și varianta cu zero emisii a noului 408, iar ulterior va fi lansat și versiunea electrică a crossover-ului 3008.

„Ne aflăm într-o perioadă de tranziție, iar strategia noastră este aceea de a le oferi clienților posibilitatea să aleagă. În prezent, 80% dintre mașinile noastre au o versiune electrificată, fie plug-in hybrid ori electrică. Până în 2024 ne-am propus ca toate modelele comercializate în Europa să aibă și variante electrificate. Odată ce vom începe să construim pe noile platforme STLA Small, Medium și Large, până în 2030, întreaga gamă de modele în Europa vor fi electrice. Pe alte piețe, însă, așa cum este Africa, clienții caută încă mașini diesel și pe benzină și de aceea trebuie să le oferim ceea ce au nevoie”, a explicat Linda Jackson.

Cu un viitor clar electric, cel puțin în Europa, boss-ul „leului” este de părere că atunci când vorbim despre vehicule cu emisii zero nu este vorba doar despre experiența de a conduce un automobil electric, ci și despre procesul de încărcare al acestuia.

„Încercăm să oferim soluții și să le implementăm, iar când spun asta mă refer la o infrastructură cu peste 350.000 de stații de încărcare în toată Europa. Prin intermediul unei aplicații mobile, cu smartphone-ul conectat la mașină, veți putea afla cât veți mai putea merge sau ce distanță este până la următorul punct de încărcare. Cred că acesta este cheia”, a explicat CEO-ul Peugeot, un fan declarat al mașinilor electrice.

Linda Jackson: „Clienții noștri își doresc mașini simple și ușor de utilizat”

Linda Jackson a reamintit că Peugeot va dezvălui în primele zile ale anului viitor, în cadrul „Consumer Electronics Show” din Las Vegas (5-8 ianuarie 2023), un nou concept. Este vorba despre prototipul electric Inception, care va marca startul epocii electrice pentru „leul” din Poissy.

„Inception reprezintă viziunea noastră în ceea ce privește viitorul electromobilității. Acest vehicul este mai mult decât un concept care anunță viitoarea generație de mașini electrice Peugeot. Este vorba despre experiența clienților și ceea ce ar putea cere aceștia de la un astfel de vehicul. Incepcion va fi echipat cu o nouă generație a sistemului i-Cockpit și cu alte tehnologii de ultimă generație pe care le veți vedea pe modelele Peugeot începând cu anul 2026”, a precizat Linda Jackson.

Referitor la tendința actuală de digitalizare a interioarelor mașinilor, CEO-ul Peugeot a ținut să ne spună că nu este un fan al ecranelor.

„Clienții noștri își doresc ceva simplu și ușor de utilizat, iar eu cred că mașinile ar trebui să fie mai mult despre simplitate și ușurința în utilizarea lor. De aceea, spre exemplu, pe 308 și 408 am montat un sistem de infotainment cu scurtături către diverse funcții precum radio, climatizare, navigație și setările mașinii care au la bază același principiu de folosire ca la un smartphone. Asta este ceea ce își doresc clienții și aceasta este filozofia noastră”, a explicat șefa Peugeot.

Articole similare

Citroen C5 Aircross Hybrid – sublimul neconvențional

Filip Sîrbu

Conferința Mobilitatea viitorului dezbate viitorul mobilității

Filip Sîrbu

Noua generație Renault Zoe: autonomie de 390 km

Dragos Baltateanu