AUTOpro
Green car Prezentari Stiri

Peugeot 308 – noul leu francez

noul peugeot 308

Constructorul auto din Hexagon și-a schimbat identitatea vizuală, iar acum lansează primul model care-i poartă noile însemne: 308.

Noul 308 ni se prezintă acum cu o caroserie redesenată, una care pare să reflecte la scară largă noua identitate vizuală asumată de marca franceză. Modelul are un ampatament cu 55 mm mai lung, o lungime de 4361 de mm, iar înălțimea i-a fost redusă cu 20 mm.

Cum accentul trebuie pus din ce în ce mai mult pe eficiență, acest exemplar Peugeot are un coeficient de aerodinamicitate de 0,28. Constructorul auto promite că toate elementele de caroserie vizibile și mai puțin vizibile au fost elegant optimizate.

Partea din spate accentuează performanța aerodinamică a noului Peugeot 308, fiind rezultatul numeroaselor teste efectuate în tunelul de vânt.

Sigla reprezintă în sinea ei și o evoluție în materie de tehnologie, întrucât senzorul pentru sistemele de asistență la condus dispare în spatele emblemei.

Noul 308 este disponibil la lansare în șapte culori, iar pe vârfurile de echipare vom regăsi tehnologia Matrix LED.

Noul Peugeot 308 – interior de invidiat!

Odată cu 308, este lansat și noul i-Cockpit. Instrumentarul de bord este situat la nivelul privirii și începând cu nivelul de echipare Active Pack integrează un ecran digital de 10 inch. În totalitate configurabil și personalizabil, acesta oferă mai multe moduri de afișare. Ecranul tactil central de 10 inchi este situat puțin mai jos decât instrumentarul de bord pentru a fi la îndemâna șoferului.

Începând cu nivelul de echipare Allure, noul 308 include comenzi virtuale „i-toggles„ în totalitate configurabile ce înlocuiesc butoanele fizice pentru aerul condiționat.

În interiorul noului 308 vor putea fi regăsite și tehnologii precum asistentul virtual, iluminatul ambiental, masajul pentru cei din față sau sistemele de asistență pentru rulat în siguranță. Confortul este amplificat de portbagajul de 412 litri și de geamurile laminate cu izolație acustică.

Grație utilizării platformei EMP2, Peugeot 308 vine încă de la lansare cu două versiuni plug-in hybrid.

Prețurile nu au fost confirmate, dar ne putem aștepta să înceapă de la 23.000 de euro. Se poate să depășească 30.000 de euro pentru modelele bine echipate.

Detaliile complete despre noul Peugeot 308 vor putea fi consultate în nr. 87 al Revistei AUTOpro!

Articole similare

Noua Pagani Huayra Tricolore, gata de „decolare”

Florin Amariei

Mansory prezinta Le Mansory – un Ford GT pe steroizi

Florin Amariei

Primul drive test cu Tesla Model X în România

Autopromag

Leave a Comment