AUTOpro
Generale Autonomous Stiri Tehnologie

Acesta este SpOTTO, câinele-robot care monitorizează producția motoarelor BMW (VIDEO)

SpOTTO, un câine-robot autonom dezvoltat de BMW, va monitoriza producția de motoare a constructorului german la uzina Hams Hall din Marea Britanie.

Acesta are rolul de a scana fabrica, de a sprijini întreţinerea şi de a se asigura că procesul de producţie se derulează fără probleme.

SpOTTO este echipat cu senzori vizuali, termici şi acustici

SpoTTO

Producătorul de automobile din Munchen continuă să introducă noi tehnologii cu ajutorul cărora producția de mașini și de motoare să se deruleze fără probleme și la cele mai înalte cote de calitate.

Acum, BMW ni-l prezintă pe SpOTTO. Acesta este un câine-robot autonom creat special pentru uzina de motoare BMW Hams Hall din Marea Britanie. Acesta a fost creat de Boston Dynamics, o companie americană deținută de Grupul Hyundai și este un robot agil suficient de mic pentru a fi folosit în interior. El este capabil să urce scări şi să traverseze cu uşurinţă terenuri accidentate.

Inițial, a fost botezat „Spot”. Ulterior„ a fost redenumit SpOTTO la fabrica britanică. Numele provine de la Nicolaus Otto, inventatorul motorului în 4 timpi, și de la fiul acestuia, Gustav Otto, considerat fondatorul BMW.

Noul câine-robot este echipat cu senzori vizuali, termici şi acustici. Robotul patruped este implementat într-o serie de cazuri de utilizare unice. El colectează date valoroase pentru reprezentarea digitală a uzinei. De asemenea, serveşte pe post de supraveghetor al procesului de întreţinere a instalaţiilor de producţie.

Datorită acestor senzori, SpOTTO este capabil să efectueze numeroase sarcini de întreţinere. Spre exemplu, el monitorizează temperatura echipamentului de producţie şi recunoaşte imediat dacă o instalaţie se supraîncălzeşte în timpul funcţionării.

În același timp, câinele-robot autonom este specializat în identificarea scurgerilor în liniile de aer comprimat utilizate în procesul de producţie. Având în vedere că aerul comprimat necesită o cantitate substanţială de energie, detectarea rapidă a scurgerilor poate reduce consumul de energie.

În 2023, la uzina din Hams Hall au fost produse peste 400.000 de motoare. Alături de SpOTTO, aici lucrează şi aproximativ 1.600 de muncitori. Înainte de introducerea lui SpOTTO în uzină, o echipă dedicată testa pentru ce activităţi ar fi potrivit câinele-robot într-un proces de dezvoltare de un an. 

Sursa: BMW

Articole similare

Lancia a demarat producția noii generații Ypsilon. Modelul este disponibil doar în Italia

Mihai Morcovescu

Alpine A290_β este conceptul care prefigurează primul hot-hatch electric al francezilor

Mihai Morcovescu

SUV-ul electric Faraday Future FF 91 va intra, în sfârșit, în producția de serie în luna martie

Mihai Morcovescu