AUTOpro
Generale Green car Stiri

VIDEO: Hyundai a publicat un teaser cu viitorul hot-hatch Ioniq 5 N

Producătorul sud-coreean de automobile Hyundai a dat publicității un videoclip cu viitorul hot-hatch electric Ioniq 5 N. Noul model de performanță va primi un sistem audio care va reda în habitaclu sunetele artificiale ale unui motor convențional cu ardere internă.

Deși această tehnologie nu reprezintă o noutate, asiaticii vor ca aceste sunete să sune cât mai natural și cât mai interesant pentru primul lor model N cu emisii zero.

Hyundai Ioniq 5 N primește un sistem audio special „N Sound Plus”

Hyundai

Constructorul coreean continuă campania de promovare a noului model Ioniq 5 N. Este vorba despre versiunea de performanță a electricului de mare succes Ioniq 5, primul hot-hatch cu emisii zero din istoria mărcii.

La sfârșitul lunii aprilie, Hyundai a anunțat oficial că modelul va fi dezvăluit în iulie, în cadrul Festivalului de Viteză de la Goodwood. Acum, a fost publicat un filmuleț în care se poate auzi în premieră sunetul artificial al propulsorului viitorului crossover electric de performanță.

Imaginile au fost filmate pe străzile din capitala sud-coreeană Seul, precum și pe pista de teste de la centrul de cercetare și dezvoltare al companiei din orașul Namyang.

Electricul sportiv va primi un sistem audio special „N Sound Plus” prin care va fi redat sunetul artificial al unui motor termic de performanță prin difuzoarele montate în habitaclu. Cel mai realist sunet se poate auzi atunci când șoferul reduce viteza și turațiile cresc.

Pentru cei care vor dori un sound și mai sportiv, actualizările „over-the-air” vor permite încărcarea propriilor sunete artificiale. În videoclip se pot observa pentru prima dată clapetele montate pe volan ale modului de schimbare virtuală a treptelor de viteză.

Noul Hyundai Ioniq 5 N va folosi un sistem de propulsie care va oferi în jur de 600 CP. Electricul de performanță va beneficia și un mod de rulare „Drift„ pentru derapaje controlate. Hot-hatch-ul electric va primi și o baterie cu o densitate mai mare a energiei față de un Ioniq 5 standard. Capacitatea bateriei nu va fi modificată.

Hyundai va dezvălui oficial noul Ioniq 5 N în cadrul Festivalului de Viteză de la Goodwood din Marea Britanie (13-16 iulie).

Sursa: Hyundai via Motor1

Articole similare

Salonul Auto Moto a ajuns la a treia ediție

Test drive Citroen Ami – Ami sau a nu mi

Filip Sîrbu

Citroen a dezvăluit noul model electric e-C3: autonomie de 320 km și prețuri de la 23.300 de euro

Mihai Morcovescu