AUTOpro
Generale Stiri Tehnologie

Porsche lansează noul sistem multimedia PCM pentru 911, Taycan, Panamera și Cayenne

Porsche tocmai a anunțat că introduce o nouă generație a sistemului multimedia Porsche Communication Management (PCM) pe modelele 911, Taycan, Panamera și Cayenne.

Acesta aduce o platformă hardware mai performantă, o interfață de utilizare complet regândită și funcții avansate bazate pe inteligență artificială. Noul sistem multimedia promite timpi de răspuns mai mici, o experiență digitală unitară pentru mai multe game de modele și un ecosistem extins de aplicații, servicii online și funcții de divertisment.

Noul sistem multimedia oferă o putere de calcul de până la cinci ori mai mare comparativ cu sistemul anterior

Porsche

Performanța suplimentară la Porsche nu trebuie să se regăsească întotdeauna sub capotă. Uneori, este suficient un procesor mai puternic în spatele ecranului multimedia și exact asta primesc acum modelele 911, Taycan, Panamera și Cayenne.

Constructorul german introduce în gameele celor patru automobile o nouă generație a sistemului Porsche Communication Management (PCM), care vine cu o putere de calcul mai mare, cu o interfață de utilizare schimbată și cu funcții bazate pe inteligență artificială.

Elementul central al noii generații o reprezintă o arhitectură hardware complet nouă, care, potrivit Porsche, oferă o putere de calcul de până la cinci ori mai mare comparativ cu sistemul anterior. Această evoluție ar trebui să reducă timpii de pornire și de încărcare a aplicațiilor și să asigure o navigare mai fluidă prin meniuri. De asemenea, mai multe aplicații vor putea rula simultan, iar trecerea de la una la alta se va face mai rapid.

Tehnologia nu este însă complet nouă. În cazul electricului Taycan, producătorul din Zuffenhausen anunțase deja îmbunătățirile privind puterea de calcul și integrarea asistentului vocal bazat pe inteligență artificială. Acum, întregul pachet multimedia ajunge și pe celelalte game de modele. În plus, software-ul și anumite funcții vor putea fi îmbunătățite în continuare prin actualizări over-the-air (OTA), fără a fi necesară vizita într-un service.

Un Porsche virtual apare acum direct pe ecranul central

Odată cu noul sistem PCM își face debutul și noua interfață de utilizare complet nouă Porsche Digital Interaction, pe care o cunoaștem deja de pe Cayenne Electric. În viitor, aceasta va fi disponibilă și pe 911, Taycan și Panamera, precum și pe versiunile Cayenne echipate cu motoare termice și sisteme de propulsie hibride.

Elementul central al noii interfețe este o reprezentare tridimensională a propriului automobil Porsche, care poate fi rotită liber pe ecran și este configurată în culoarea exterioară a mașinii. Prin intermediul acestui model virtual, utilizatorul poate accesa direct anumite funcții și setări ale automobilului.

Interfața oferă cinci teme grafice diferite și widget-uri configurabile, astfel încât fiecare șofer își poate personaliza experiența de utilizare în funcție de preferințe.

Și sistemul de navigație primește o actualizare importantă. Navigation Plus va include hărți 3D, date cartografice online și informații despre trafic în timp real. În cazul modelelor electrice, Porsche Charging Planner va putea planifica opririle necesare pentru încărcarea bateriei și va ține cont inclusiv de funcția de precondiționare a acesteia, pentru optimizarea procesului de încărcare.

Asistentul vocal Porsche înțelege mai bine comenzile

Inteligența artificială își face simțită prezența și la nivelul asistentului vocal. Noua versiune Voice Pilot utilizează un model lingvistic de mari dimensiuni (Large Language Model – LLM), o tehnologie similară celei folosite de chatbot-urile moderne bazate pe inteligență artificială.

Potrivit Porsche, sistemul va putea înțelege limbajul natural, va putea procesa solicitări mai complexe și va fi capabil să răspundă inclusiv la întrebări suplimentare. Astfel, interacțiunea cu automobilul ar trebui să devină mai apropiată de o conversație obișnuită, fără ca șoferul să fie nevoit să memoreze comenzi vocale prestabilite. Prin intermediul comenzilor vocale vor putea fi controlate sistemul de navigație, funcțiile multimedia, anumite setări ale automobilului și aplicațiile compatibile. În locul unor instrucțiuni rigide, Porsche promite o comunicare mai naturală cu asistentul digital.

Rămâne însă de văzut cât de bine va funcționa în condiții reale noul sistem și în ce măsură va reuși să interpreteze corect solicitările șoferului. Acest lucru va putea fi evaluat cu adevărat doar în urma unor teste practice.

Apple Music, Dolby Atmos și mai multe aplicații disponibile

Porsche extinde și componenta de divertisment a sistemului său multimedia. Prin intermediul App Center, utilizatorii vor putea descărca și actualiza direct din automobil aplicații dedicate muzicii, videoclipurilor, navigației, parcării și încărcării vehiculelor electrice. Scopul este integrarea mai strânsă a serviciilor digitale Porsche, a funcțiilor disponibile pe smartphone și a aplicațiilor dezvoltate de furnizori terți, într-un ecosistem accesibil direct prin sistemul multimedia al mașinii.

O altă noutate constă în integrarea directă a serviciului Apple Music. În combinație cu un sistem audio compatibil Bose sau Burmester, acesta va permite inclusiv redarea conținutului în format Dolby Atmos, pentru o experiență audio imersivă. Utilizarea funcției necesită un abonament Apple Music și echiparea corespunzătoare a automobilului. Disponibilitatea serviciului este, însă, limitată pe anumite piețe.

Dolby Atmos va putea fi utilizat și prin intermediul aplicațiilor compatibile cu Apple CarPlay. În plus, Porsche anunță posibilitatea afișării hărților în instrumentarul de bord, iar pe anumite piețe, planificarea traseelor pentru modelele electrice, cu includerea funcției de precondiționare a bateriei. Disponibilitatea și numărul funcțiilor oferite pot varia în funcție de model, de piață și de nivelul de echipare.

Ce se întâmplă cu modelele Porsche deja livrate

Există și o limitare importantă în ceea ce îi privește pe actualii proprietari de mașini Porsche. Constructorul german va introduce noua generație a sistemului multimedia treptat, în automobilele produse de acum înainte. Deocamdată, Porsche nu a comunicat date exacte privind debutul noului PCM pentru fiecare dintre gamele vizate. De asemenea, producătorul nu a anunțat posibilitatea instalării ulterioare a noului sistem pe automobilele deja livrate.

Noua generație PCM nu trebuie confundată cu sistemul PCCM Plus, destinat modelelor Porsche mai vechi, precum anumite generații 911, Boxster și Cayman. Prin urmare, cei care intenționează să comande în perioada următoare un Porsche nou și doresc să beneficieze de cele mai recente tehnologii multimedia ar trebui să verifice în prealabil disponibilitatea noii generații PCM pentru modelul și configurația alese.

Sursa: Porsche

Articole similare

Subaru va lansa la Tokyo două concepte de performanță STi

Mihai Morcovescu

NIO ET7 a parcurs 1.044 de kilometri cu o singură încărcare

Mihai Morcovescu

KIA pregătește un rival pentru viitorul Renault Twingo electric

Mihai Morcovescu