AUTOpro
Generale Stiri

Hyundai va lansa noua generație Santa Fe în această vară. Debutul comercial, în 2024

Coreenii de la Hyundai se pregătesc să lanseze cea de-a cincea generație Santa Fe. Deși producătorul asiatic nu a comunicat nici o dată de lansare, se pare că aceasta va avea loc mai târziu în această vară.

Noua iterație a SUV-ului va primi o serie de actualizări estetice, atât la exterior, cât și la interior.

Noul Hyundai Santa Fe va fi lansat pe piață în 2024

Hyundai

La începutul acestui an, reprezentanții Hyundai confirmau faptul că noua generație Santa Fe își va face debutul în 2023. Anunțul a fost făcut într-o conferință în care au fost detaliate modificările care vor fi operate în gama pentru piața nord-americană.

Coreenii nu au anunțat atunci și când anume se va întâmpla asta. Acum au apărut noi informații potrivit cărora noul SUV ar urma să fie dezvăluit în această vară.

De altfel, mai multe prototipuri au fost surprinse în ultimele săptămâni în teste. În pofida faptului că acestea erau camuflate, erau vizibile mai multe noutăți estetice. Actualizările, care se anunță a fi semnificative, vizează atât exteriorul, cât și interiorul.

Concret, noul Hyundai Santa Fe va primi noi lumini diurne sub forma literei H și un set de lumini de semnalizare cu design nou. Acestea vor fi poziționate foarte jos și vor flanca plăcuța de înmatriculare.

Și la interior vor exista modificări importante. Astfel, instrumentarul de bord digital și display-ul central vor forma un singur ecran, iar comenzile fizice vor fi menținute pe consola centrală.

Selectorul de viteze pare să fi fost repoziționat pe coloana de direcție, în timp ce în spatele volanului se vor regăsi acum padele pentru schimbarea treptelor de viteză. Din punct de vedere tehnic nu vor fi mari noutăți. În plus, nu ne așteptăm la o versiune electrică deoarece aceasta ar fi rival direct cu fratele de grup Ioniq 7, care va debuta în 2024.

Cum spuneam, noul Hyundai Santa Fe va fi lansat în această vară, iar primele exemplare vor fi livrate în prima parte a anului viitor.

Sursa: Motor1

Articole similare

Europa este capabilă să producă mai multă energie electrică prin vânt decât prin arderea cărbunilor

Filip Sîrbu

Hyundai introduce o serie de actualizări pe modelul i30 N

Mihai Morcovescu

Abarth renunță la motoarele termice în Europa și devine marcă 100% electrică

Mihai Morcovescu