AUTOpro
Generale Hybrid Stiri

Fiat va reintroduce motorul termic în gama 500 începând din 2026

Reprezentanții Grupului Stellantis au confirmat că actualul Fiat 500 va primi o versiune hibridă, ceea ce înseamnă că mașina va fi echipată din nou cu un motor termic.

Viitorul automobil va fi produs la uzina din Mirafiori din Torino începând cu anul 2026.

Câte unități 500e a vândut FIat în primele patru luni ale anului?

Fiat

Fabrica Mirafiori produce în prezent modelul Fiat 500e, însă pe fondul unei încetiniri globale a vânzărilor de vehicule pur electrice, Stellantis a încetinit semnificativ ratele de producție. De altfel, gigantul autoi a ntrodus perioade prelungite de concediu pentru angajații săi.

„Carlos Tavares a reamintit importanța de a oferi mașini la prețuri accesibile și de înaltă calitate pentru clienții italieni”, a precizat Stellantis într-un comunicat.

Nu demult, CEO-ul Stellantis, Carlos Tavares, a avut o întâlnire la Torino cu reprezentanții sindicali. Aceștia au solicitat companiei să producă la uzina lor un nou model de volum accesibil. Cu această ocazie, Tavares a anunțat în mod oficial că motorul termic va fi reintrodus în gama actualului Fiat 500. Pentru cei care nu știu, atunci când a fost lansat, în 2020, noul 500 a fost disponibil doar într-o versiune pur electrică, denumită 500e.

Lucrurile sunt pe cale să se schimbe. Mai exact, din 2026, Fiat 500 va fi disponibil și într-o variantă hibridă, care ar urma să fie produsă la uzina Mirafiori din Torino. Această decizie ar putea ajuta producătorul italian să-și îmbunătățească relațiile cu guvernul italian. Executivul de la Roma a criticat în dese rânduri grupul auto pentru scăderea producției în țară și pentru fabricarea în străinătate a unor modele Fiat și Alfa Romeo.

Stellantis este singurul mare producător auto din Italia. Acesta este în discuții avansate cu guvernul Italiei pentru stabilirea unui plan care vizează restabilirea producției grupului în țară la un milion de mașini până la sfârșitul deceniului. În 2023, aici au fost asamblate 750.000 de automobile.

De la începutul anului și până la final de aprilie, Fiat a vândut 12.288 de unități 500e pe piețele din UE, Marea Britanie și EFTA. Comparativ, în aceeași perioadă a anului trecut, au fost comercializate 17.363 de exemplare, potrivit cifrelor Dataforce. Vânzările versiunilor termice 500 au scăzut de la 40.750 la 32.504 de unități.

Sursa. Fiat via Motor1

Articole similare

Interviu în exclusivitate cu Gorden Wagener, Chief Design Officer Mercedes-Benz Group AG

Darius Pana

Asociaţia Industriei Auto Germane: piaţa auto europeană va scădea cu 25%

Robert Stan

Primul BMW Neue Klasse de serie își va face debutul pe 2 septembrie

Mihai Morcovescu