AUTOpro
Generale Green car Industrie Stiri

Amazon va investi peste 1.000.000.000 de euro în parcul european de van-uri și camioane electrice

Amazon

Reprezentanții Amazon Inc au anunţat că gigantul american va investi în următorii cinci ani peste un miliard de euro în camioane şi vehicule comerciale ușoare electrice în Europa, precum şi în centre cu emisii scăzute de pe Bătrânul Continent, accelerând, astfel, procesul de reducere la zero a amprentei de dioxid de carbon.

Cel mai mare retailer online din lume a precizat că această investiţie este menită să sporească inovaţiile în industria transporturilor, precum şi să încurajeze un nivel mai ridicat al infrastructurii publice de încărcare pentru vehiculele electrice.

În același timp, investiţiile vor face ca flota de vehicule electrice din Europa să se tripleze până în 2025, de la 3.000 de mașini câte există în momentul de față, la peste 10.000.

Amazon a comandat 100.000 de vehicule electrice de la Rivian Automotive

Amazon

Compania americană nu a menționat care este ponderea vehiculelor electrice în flota sa din Europa, însă a ținut să precizeze că acestea au livrat anul trecut peste 100 milioane de colete.

Amazon speră să achiziţioneze 1.500 de vehicule grele electrice pentru transport de marfă în următorii ani. Cea mai mare comandă de vehicule comerciale electrice pe care a făcut-o Amazon este de 100.000 de vehicule cu emisii zero de la Rivian Automotive Inc. Livrările acestora vor fi făcute până în 2025.

De asemenea, Volvo Trucks a anunțat că va livra 20 de camioane complet electrice către Amazon în Germania până la sfârșitul acestui an. Este vorba despre modelul Volvo FH Electric, care luna trecută a intrat în producția de serie la uzina din Göteborg alături de modelele Volvo FM Electric și Volvo FMX Electric, informează InsideEVs.

Toate trei au o greutate brută combinată de până la 44 de tone și, în configurația maximă a bateriei de 540 kWh, oferă o autonomie de până la 300 de kilometri.

Retailerul online va investi în dublarea reţelei sale europene de huburi de „micro-mobilitate”, în prezent existând astfel de unităţi în peste 20 de oraşe de pe continent. Acestea se află în centrul oraşelor şi permit noi metode de livrare, inclusiv pe jos sau cu biciclete electrice, acestea având rolul de reducere a emisiilor.

Obiectivul oficialilor de la Amazon este ca până în 2040 să ajungă la zero emisii de dioxid de carbon.

Sursa: Reuters

Articole similare

Elextra este un supercar în haine de limuzină cu o autonomie electrică de 600 km

Filip Sîrbu

Un șerif se întoarce la Ford pentru a conduce

Filip Sîrbu

Peugeot e-Traveller, electric și versatil

Robert Stan