AUTOpro
Generale Green car Stiri

Mercedes-AMG a publicat prima imagine oficială cu viitorul SUV electric de performanță

Germanii de la Mercedes-AMG au dat publicității prima imagine oficială cu un prototip care prefigurează viitorul său SUV electric de înaltă performanță.

Versiunea de serie își va face debutul oficial anul viitor.

Viitorul SUV electric de performanță Mercedes-AMG va oferi peste 1.000 CP

Mercedes-AMG

Recent, am putut vedea prima schiță oficială cu viitorul SUV de performanță cu emisii zero pe care constructorul din Stuttgart îl va lansa în 2025. Acum, germanii au publicat o fotografie oficială cu un prototip camuflat surprins în timpul testelor desfășurate pe drumurile din Suedia. Acesta va fi cel mai puternic model de serie din istoria mărcii și un adevărat reper în segmentul din care va face parte.

Este pentru prima dată când putem să vedem o formă concretă a noului model. De asemenea, deși mașina este acoperită în totalitate cu o folie de camuflaj, se pot observa câteva detalii estetice. Exteriorul se caracterizează prin linii fluide, ceea ce contrastează cu muchiile ascuțite specifice altor modele din gamă.

La partea frontală se distinge o priză de aer integrată în bara de protecție, dar și o mică porțiune din faruri. De asemenea, profilul lateral scoate în evidență mânerele retractabile ale ușilor, o trăsătură specifică modelelor electrice de ultimă generație.

În acest moment se știe că SUV-ul cu emisii zero va fi construit pe platforma AMG.EA. Este vorba despre o arhitectură dedicată vehiculelor electrice de performanță. Deși specificațiile tehnice nu au fost încă făcute publice, reprezentanții Mercedes-AMG confirmă că acest model va beneficia de motoare electrice cu flux axial, capabile să livreze peste 1.000 CP.

De asemenea, bateria va oferi o densitate energetică cu 40% mai mare comparativ cu cea a modelelor electrice standard produse de Mercedes-Benz.

Actualul Mercedes-AMG EQE SUV (foto sus) este în prezent cel mai puternic model AMG din gamă. Acesta are un pachet de baterii de 90,6 kWh și oferă 617 CP și un cuplu de 950 Nm. Cu aceste resurse, EQE realizează sprintul în 3,4 secunde Viitorul SUV electric ar trebui să fie semnificativ mai puternic.

Sursa: Mercedes-AMG

Articole similare

Aston Martin a obţinut susţinerea financiară pentru o nouă gamă de modele

EVENIMENT în premieră mondială: Interviu cu Phạm Nhật Vượng, Fondatorul VINFAST – Miniserialul „Miracolul VINFAST” – Episodul 4

Dan Vardie

Ferrari F8 Tributo este înlocuitorul modelului 488 GTB

Dragos Baltateanu