AUTOpro
Stiri Green car

Ram 1500 Revolution BEV – conceptul ce arată linia de urmat pentru pick-up-urile brandului american

Ram 1500 Revolution BEV Concept

Ram 1500 Revolution BEV Concept reprezintă viziunea drumului de urmat de către brandul axat pe vehicule de tip pick-up. Producătorul își dorește să redefinească acest segment încă o dată, iar acest prototip arată noua direcție.

Brandul Ram Truck a prezentat în premieră și a expus cu ocazia CES 2023 un concept de pick-up complet electric prin care introduce caracteristici inovatoare în clasa de vehicule preferate de nord americani.

Ram 1500 Revolution BEV Concept

Prin Ram 1500 Revolution BEV Concept compania îi asigură pe clienți de apariția soluțiilor electrificate pe întreaga gamă de vehicule, așa cum a fost stabilit prin manifestul Stellantis Dare Forward 2030.

Detalii cheie pentru Ram 1500 Revolution BEV Concept:

  • funcții avansate de mobilitate, experiență complet conectată între utilizator și vehicul prin integrarea celor mai noi tehnologii;
Ram 1500 Revolution BEV Concept (3)
  • un nou design exterior, ultra-modern, reprezintă viitorul camionetelor Ram. Partea frontală include logo-ul animat și modernizat „R-A-M”, precum și faruri full LED de tip „tuning fork”, cu animare;
Ram 1500 Revolution BEV Concept (4)
  • portierele se deschid în sens opus, în stil salon, și nu există stâlp B, ceea ce garantează acces facil pentru toți pasagerii;
  • interiorul pune accent pe flexibilitate și permite configurarea spațiului ca unul de lucru, prin consola centrală detașabilă și cu suprafață pliabilă a acesteia;
  • portbagajul din față adaugă spațiu de depozitare acoperit și permite transportul obiectelor lungi de până la 5.5 metri prin intermediul unor guri de acces dinspre benă și către portbagajul frontal;
Ram 1500 Revolution BEV Concept (5)
  • propulsia este asigurată de două motoare electrice, câte unul pentru fiecare punte. Astfel, tracțiunea integrală este standard;
  • pick-up-ul va avea roți directoare și pentru puntea spate, ce va permite un unghi de bracare de 15 grade pentru o manevrabilitate superioară;
  • încărcarea rapidă cu maxim 350 kW a sistemului de baterii ce funcționează la o tensiune de 800V va asigura o autonomie de până la 100 mile (160 km) după numai 10 minute de încărcare.

Ram 1500 Revolution BEV este un concept spectaculos, dar care integrează soluții ce se vor regăsi cu siguranță pe modelele de serie viitoare, nefiind vorba despre tehnologii de domeniul fantasticului.

Articole similare

BMW a prezentat noul concept Neue Klasse, care anunță un model electric ce va debuta în 2025

Mihai Morcovescu

Acesta este noul Hyundai Kona Electric: două versiuni și autonomie de peste 490 km (cu video)

Mihai Morcovescu

GM și Mercedes-Benz au dezlegare la testat și fabricat mașinile autonome

Filip Sîrbu