AUTOpro
Stiri Industrie

Chinezii de la Geely vor deveni acționari ai diviziei de motoare termice Renault din care face parte și Dacia

Geely

Cu prilejul evenimentului „Capital Market Day”, care va avea loc marți, 8 noiembrie, va fi anunțată tranzacția prin care Grupul Geely va prelua cel mai probabil 50% dintre acțiunile noii divizii de motoare termice a producătorului francez din care face parte și marca Dacia.

CEO-ul Renault Group, Luca De Meo, și CFO-ul Thierry Pieton vor prezenta cu aceeași ocazie stadiul de evoluție al planului strategic Renaulution, precum și perspectivele financiare pe termen mediu ale gigantului din Hexagon.

În primăvara acestui an, Grupul Renault a anunțat crearea a două noi divizii de motoare. Prima dintre acestea este dedicată motoarelor electrice și se numește Ampere. Cea de-a doua divizie a primit denumirea Horse și se concentrează exclusiv pe devoltarea propulsoarelor cu ardere internă.

Geely va prelua 50% dintre acțiunile diviziei de motoare termice Renault Horse

Geely

În urmă cu două luni au apărut primele informații potrivit cărora chinezii de la Geely Automobile Holdings s-ar afla în discuții avansate cu Renault pentru achiziția unui pachet important de acțiuni în viitoarea unitate de business Horse a producătorului auto francez, potrivit Reuters.

Pe lângă Geely se zvonea că alături de gigantul asiatic în tranzacție ar urma să se implice și un mare jucător din industria petrolieră. La acel moment se vehicula numele saudiților de la Aramco, care ar fi fost foarte interesați de această nouă oportunitate creată de francezi.

Ei bine, acele informații se confirmă doar pe jumătate, în sensul că 100% Gelly va deveni acționar la divizia Renault Horse, fără implicarea companiei petroliere.

Informația a fot confirmată pentru AUTOpro de câțiva oficiali ai companiilor implicate în tranzacție, care au acceptat să vorbească sub protecția anonimatului. Aceștia ne-au precizat că Geely ar urma să preia jumătate din pachetul de acțiuni, cealaltă jumătate urmând să le revină celor de la Renault.

Decizia nu surprinde având în vedere legăturile strânse dintre Geely și Renault, mai ales după ce constructorul francez a vândut o participație de 34% din subsidiara sa sud-coreeană Samsung companiei chineze în mai anul acesta.

Geely

În schimb, Nissan nu este interesată să se implice în această tranzacție. În schimb, producătorul japonez rămâne interesat de divizia Ampere în care este dispus să investească 400-500 de milioane de euro pentru o cotă de 15%.

În același timp, Luca de Meo speră să „rupă” Ampere din Grupul Renault și să o listeze la bursă, ceea ce ar face ca entitatea să atingă o valoare de piață de 10 miliarde de euro. Și asta în condițiile în care, în momentul de față, valoarea bursieră a lui Renault este de 9 miliarde de euro.

Articole similare

Germania a încetat să mai acorde subvenții pentru achiziția de mașini electrice

Mihai Morcovescu

Lynk & Co alege Castrol drept furnizor de lubrifianți recomandat în Europa

Revista AUTOpro

Renault a livrat 122 de ambulanțe către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Dragos Baltateanu