Bentley a dezvăluit în cadrul unui eveniment organizat la Londra noul Torcal, care este primul model complet electric de serie din istoria mărcii.
Dezvoltat și construit în Marea Britanie, acesta este un SUV de lux care oferă aproape 900 CP, o autonomie de 600 km și un design inovator pentru producătorul din Crewe.
Bentley Torcal primește la interior prima țesătură din lână Merino
Cu această noutate, Bentley își completează oferta de sisteme de propulsie, din care mai fac parte motorizări termice și hibride. Președintele și CEO-ul Bentley, Frank-Steffen Walliser, descrie noul model drept „un Bentley înainte de toate” și spune că acesta a fost creat să devină reperul viitoarelor generații ale mărcii, indiferent de tipul de motor.
Designul poartă semnătura lui Robin Page și a echipei din Crewe. Torcal este un SUV cu o lungime de 5 m, cu ampatament generos și console scurte. Partea frontală este dominată de o grilă în formă de diamant, iluminată, și de faruri care evocă modele istorice precum Continental T. În spate, liniile sunt curate, iar umerii lați conferă un plus de robustețe. La lansare sunt disponibile cinci modele de jante, de 21 și de 22 de inch. Dincolo de faptul că este primul vehicul pur electric din istoria de 107 ani a constructorului, Torcal este și primul Bentley care primește noua siglă modernizată, care a fost dezvăluită anul trecut.
Habitaclul păstrează configurația clasică, cu „aripile” Bentley pe bord, dar aduce suprafețe mai simple și materiale noi. Se remarcă țesătura din lână Merino 100%, prima din lume certificată Responsible Wool Standard pentru uz auto, realizată împreună cu Fox Brothers. Debutează și furnirul Ombré Walnut (compus din mii de straturi de nuc și hârtie reciclată), precum și aluminiul Sunburst, cu motiv în trei direcții.
Scaunele din față au de serie reglaje pe 16 direcții, precum și funcții de încălzire, de ventilație și de masaj. Opțional sunt disponibile sistemele Postural Adjust și Smart Seat Climate. Bancheta, care dispune trei locuri individuale, poate fi rabatată electric, ceea ce reprezintă o altă premieră pentru Bentley. Portbagajul are 460 de litri, la care se adaugă alți 90 de litri în compartimentul din față (frunk).





















Cel mai rapid Bentley din istorie
Noul SUV electric Bentley este şi cel mai puternic model din istoria mărcii. Torcal este propulsat de două motoare electrice sincrone cu magneți permanenți, care dezvoltă împreună până la 888 CP și 1.350 Nm, cea mai mare valoare a cuplului atinsă vreodată de un model din portofoliul britanicilor. Cu aceste resurse, Torcal este capabil să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 2,9 secunde (versiunea S), iar viteza maximă este de 260 km/h.
Bateria de 113 kWh (capacitate netă) asigură o autonomie declarată de până la 600 km în ciclul WLTP. Grație unei arhitecturi de 800 V, încărcarea în curent continuu la 400 kW permite trecerea de la 10% la 80% în circa 16-20 de minute, cu aproximativ 160 km de autonomie adăugați în doar șapte minute. Garanția bateriei este de 10 ani sau 160.000 km.
La lansare, noul Bentley Torcal este oferit în două versiuni. Modelul standard, se numește Torcal și oferă 821 CP și 1.194 Nm de cuplu. Sprintul 0-100 km/h se realizează în 3,4 secunde, iar viteza de vârf este de 250 km/h. Versiunea de top, Torcal S, dezvoltă o putere maximă de 888 CP și un cuplu de 1.350 Nm. Cu aceste resurse, modelul are nevoie de doar 2,9 secunde pentru a sprinta până la 100 km/h cu start de pe loc, în timp ce viteza maximă este de 260 km/h.
O particularitate este „Bentley Dynamic Symphony”. Este vorba despre un sistem care generează un sunet cu ajutorul unor instrumente reale (tobe, violă și bas), inspirat de motorul V8 de 6,75 de litri. Șasiul lui Torcal este cel mai avansat care a fost montat vreodată pe un Bentley, potrivit Motor1. Acesta dispune de suspensie activă și amortizoare adaptive cu dublă supapă, care elimină barele antiruliu și permit reglarea continuă a comportamentului mașinii. Standard este oferită și o direcție integrală, cu unghi de bracare al roților din spate de până la 5 grade, ce reduce raza de bracare la 11,1 metri.
Datele de omologare definitive privind consumul și emisiile pentru Europa așteaptă încă aprobarea. În ceea ce privește prețul, acesta ar putea fi puțin peste 172.000 de lire sterline (cca. 201.000 de euro), astfel încât modelul să se poziționeze o treaptă mai jos decât Bentayga, care pornește de la 175.000 de lire sterline (cca. 203.525 de euro).


