Audi A3 primește un refresh vizual în habitaclu dedicat piețelor din Europa, care pune accent pe un nou ecran panoramic curbat. În plus, compacta germană primește și sisteme de asistență extinse.
Actualizarea vizează toate versiunile, inclusiv cele de performanță S3 și RS3.
Audi A3 primește un interior revizuit cu un nou ecran panoramic MMI

În centrul actualizării habitaclului lui A3 se află un nou layout de cockpit cu un ecran curbat. Acesta este compus dintr-un Virtual Cockpit de 11,9 inch și un ecran panoramic MMI de 12,8 inch. De asemenea, o bandă decorativă mai lată pe bord, care se întinde de la grupul de instrumente până în dreptul pasagerului, creează o linie orizontală continuă. Din păcate, climatizarea renunță la butoanele fizice, la fel cum s-a întâmplat și cu volanul, care anterior folosea butoane reale.
Conform celor de la Audi, interiorul poate fi configurat cu patru opțiuni de materiale, printre care fibra de carbon, microfibra Dinamica și două țesături textile, denumite Impressum Black și Light Crepe. Consola centrală a fost și ea redesenată, astfel încât compartimentul dedicat smartphone-ului este acum orientat spre șofer și include o funcție de încărcare wireless de 25 de wați.
Volanul folosește un cursor mecanic în cadrul comenzilor multifuncționale. Clienții pot alege între două design-uri, cu două sau cu trei spițe. În cazul versiunilor S-Line și S, acesta este aplatizat sus și jos.











Sisteme de asistență extinse
Pe lângă noutățile aduse în habitaclu, Audi A3 actualizat vine cu un pachet de sisteme de asistență reorganizate. Astfel, sunt oferite trei pachete: Tech, Tech plus și Tech pro.
Asistentul adaptiv de condus integrat combină controlul adaptiv al vitezei de croazieră cu ghidarea activă pe banda de rulare la viteze de până la 210 km/h. Pe modelele cu transmisie automată, sistemul gestionează controlul longitudinal și lateral folosind marcajele de bandă, marginile drumului și traficul din jur. De asemenea, permite schimbarea automată a benzii pe autostrăzi după activarea semnalizatorului, precum și oprirea automată la semafoarele roșii și repornirea la verde. În premieră, sistemul utilizează date colective pentru a adapta viteza la ritmul mediu al traficului pe un anumit tronson de drum.
Sub capotă, Audi A3 rămâne neschimbat față de varianta anterioară. Gama de motorizări cuprinde unități pe benzină și diesel cu puteri între 116 și 150 de cai putere, alături de versiunea plug-in hybrid A3 e-Hybrid, disponibilă în două variante de putere: 204 și 272 CP. Gama este completată de versiunile sportive S3 și RS 3, cu 333, respectiv 400 de cai putere.
Noul Audi A3 actualizat urmează să ajungă în showroom-uri începând cu jumătatea lunii septembrie.

