AUTOpro
Generale Green car Stiri

Toyota a testat un model GR Corolla de competiție alimentat cu hidrogen lichid. Debutul, în 2023?

Producătorul japonez de automobile Toyota a testat recent pe circuitul „Fuji Speedway” din Oyama (Shizuokao) un model Corolla de curse alimentat cu hidrogen lichid. Primele teste au arătat rezultate promițătoare, cu o eficiență ridicată și emisii aproape nule.

Reprezentanții companiei nipone și-au propus să participe cu acest model de competiție în campionatul local „Super Taikyu Series”. Testul a fost prima apariție publică a acestei mașini, precum și prima când un vehicul alimentat cu hidrogen lichid ajunge pe un circuit de curse.

Scopul este acela de a accelera eforturile de extindere a opțiunilor de combustibil pentru a urmări mobilitatea neutră din punct de vedere al carbonului.

Toyota GR Corolla pe hidrogen ar putea concura în Super Taikyu 2023

Toyota

Anul trecut, constructorul nipon a testat o GR Corolla de competiție alimentată cu hidrogen în stare gazoasă. De această dată, Toyota a testat aceeași mașină, însă alimentată cu hidrogen în stare lichidă.

Cele trei sesiuni de teste au fost o adevărată provocare deoarece, pentru a nu-și modifica starea, hidrogenul lichid trebuie păstrat la o temperatură constantă de -253 de grade Celsius.

Pe parcursul celor trei sesiuni de teste, japonezii au simulat condiții reale de cursă, care au inclus și treceri pe la boxe pentru realimentare la intervale de timp pre-stabilite.

Motorul alimentat cu hidrogen lichid are câteva avantaje comparativ cu hidrogenul în stare gazoasă. Spre exemplu, acest combustibil nu are nevoie de presurizare, iar alimentarea în timpul cursei poate fi realizată mult mai ușor.

Acum, Toyota și-a propus să grăbească procesul de dezvoltare al mașinii pentru a putea concura în sezonul Super Taikyu 2023, care va debuta la sfârșitul acestei luni.

Sursa: Toyota

Articole similare

Conceptul electric Hyundai Ioniq 5 N NPX1 anunță noua gamă de accesorii N Performance

Mihai Morcovescu

Citroen aniversează 55 de ani de la lansarea modelului Mehari (cu video)

Mihai Morcovescu

O insulă grecească va introduce transportul public electric

Andrada Arsenie