AUTOpro
Generale Green car Stiri

Referendum pentru eliminarea SUV-urilor din centrul Parisului. Ce măsură vor să ia autoritățile pariziene?

După ce a interzis trotinetele electrice, Primăria Parisului intenționează să elimine din centrul capitalei franceze și SUV-urile inclusiv cele electrice și hibride.

În acest sens, edilii locali vor organiza anul viitor un referendum prin care locuitorii orașului se vor putea pronunţa în legătură cu această iniţiativă.

Cum vor edilii Parisului să „pedepsească” SUV-urile?

referendum

Străzile înguste din Paris sunt sufocate de milioanele de mașini, iar în aceste condiții mai potrivite pentru traficul local sunt modelele urbane precum Renault Twingo sau Dacia Spring.

Autoritățile pariziene spun că numărul de SUV-uri a crescut în ultimii 4 ani cu 60%. Acestea reprezintă 15% dintre cele 1,15 milioane de vehicule private parcate pe străzile din oraș în fiecare noapte.

Pentru a rezolva această problemă, primarul Parisului, Anne Hidalgo, a anunțat că anul viitor, pe 4 februarie, va fi organizat un referendum. Astfel, locuitorii Parisului vor putea să voteze inițiativa de creștere a taxelor de parcare pentru SUV-uri.

Sursa foto: Lime

Anunțul vine la două luni după ce Parisul a interzis trotinetele electrice, tot ca urmare a unui vot al cetăţenilor. Autoritățile locale vor să elimine din centrul orașului SUV-urile, inclusiv cele electrice și hibride, prin aplicarea unor taxe de parcare mai mari.

Vor fi eliminate mașinile cu greutatea de peste 1,6 tone

Primăria din Paris vrea să introducă tarife de parcare mai mari pentru automobilele termice, dar şi pentru SUV-urile cu o greutate de peste 1,6 tone. Totodată, măsura vizează şi vehiculele electrice cu o greutate de peste două tone.

Pentru a se putea stabili greutatea unui automobil vor fi montate scanere care vor citi plăcuţa de înmatriculare. Aceasta oferă informaţii referitoare la model şi la masa acestuia.

În mandatul primarului Anne Hidalgo, de mai mulţi ani, Parisul a pus presiune pe șoferi prin creşterea tarifelor de parcare. De asemenea, au fost interzise gradual automobilele diesel. În paralel a fost extinsă reţeaua de piste de biciclete în capitala Franţei.

„Prin acest vot vrem să spunem STOP”, a mai spus edilul parizian. „Opriți excesele producătorilor de mașini, care împing oamenii să cumpere vehicule din ce în ce mai mari, mai scumpe, mai mari consumatoare de materii prime și mai poluante”.

Sursa: Electrek

Articole similare

Ediţia din 2021 a Raliului Dakar se va desfășura în Arabia Saudită între 3 şi 15 ianuarie

administrator_autopromag

Noutăți Volkswagen – a doua generație VW Amarok, dar și Phaeton, care nu a mai fost lansată niciodată, și detalii despre PowerCo

Darius Pana

RAPORT Autovit.ro – Evoluţia pieţei auto în primele trei luni din 2014