AUTOpro
Generale Green car Stiri

Primul BMW Neue Klasse de serie își va face debutul pe 2 septembrie

Germanii de la BMW au confirmat oficial că primul automobil de serie bazat pe noua arhitectură Neue Klasse dedicată vehiculelor electrice va fi prezentat în data de 2 septembrie, în cadrul IAA Mobility de la Munchen.

Este vorba despre un sedan, iar debutul pe piață va avea loc abia în 2025.

BMW va lansa mai multe modele bazate pe platforma Neue Klasse

BMW

Anunțul a fost făcut de CEO-ul BMW, Oliver Zipse, în timpul unei conferințe în care au fost prezentate rezultatele financiare ale producătorului bavarez după primul semestru al anului curent.

Primul model construit pe noua arhitectură va fi un sedan. Acesta ar putea fi asemănător din punct de vedere estetic cu conceptul i Vision Dee, prezentat la începutul lui 2023.

Viitorul sedan va fi urmat de un crossover compact. Până la finalul deceniului vor mai fi lansate și alte modele bazate pe aceeași platformă Neue Klasse.

Toate acestea vor primi o generație nouă de baterii cilindrice, care promit să sporească cu până la 20% autonomia comparativ cu modelele actuale și, respectiv, să reducă cu 20% greutatea.

De asemenea, BMW spune că noile baterii de a șasea generație vor oferi viteze mai mari de încărcare cu 30%, costuri de producție mai mici cu 50% și o reducere a emisiilor de CO2 în timpul procesului de fabricație cu 60%.

Prezentarea primului automobil electric bazat pe platforma Neue Klasse va avea loc la aproape 61 de ani de când BMW a lansat seria originală Neue Klasse, în 1962. Acesta va fi produs la uzina de la Debrecen (Ungaria).

Sursa: BMW

Articole similare

Walmart se aliază cu Uber și Lyft pentru a livra cumpărăturile

administrator_autopromag

Tesla Model 3 este în sfârșit aici

Emanuel Nastasa

Video !!! Alfa Romeo Giulia a obținut 5 stele la testele EuroNCAP.

administrator_autopromag