AUTOpro
Generale Mild-hybrid Stiri

Opel Astra primește o nouă motorizare mild-hybrid de 136 CP și 230 Nm

Producătorul german de automobile Opel a anunțat că a introdus o nouă motorizare mild-hybrid pentru modelele Astra și Astra Sports Tourer.

Pe piața din Germania, noua versiune a modelului de clasă compactă are un preț de pornire de 36.430 de euro.

Opel Astra Hybrid dezvoltă 136 CP și 230 Nm de cuplu

Opel

​​Clienții actualei generații Opel Astra aveau până acum la dispoziție o gamă largă de opțiuni de propulsie. De acum, din ofertă va face parte și o nouă motorizare mild-hybrid la 48V. Aceasta se va regăsi atât pe hatchback, cât și pe versiunea break Sports Tourer.

Sistemul de propulsie are la bază un motor pe benzină de 1,2 litri turbo și o unitate electrică. Unitatea termică dezvoltă 136 CP și 230 Nm de cuplu, în timp ce motorul electric generează 28 CP și 55 Nm. Noua motorizare a pe Astra și Astra Sports Tourer Hybrid include o baterie litiu-ion, care se încarcă automat în anumite condiții de condus.

Designul compact al sistemului de propulsie reprezintă un alt avantaj. Motorul electric este integrat în transmisia automată cu 6 trepte de viteză.

Bateria de 48 de volți este amplasată sub scaunul șoferului, ceea ce înseamnă că versiunea hibridă oferă același volum de încărcare ca un Astra convențional. Versiunea Astra Sports Tourer Hybrid are o capacitate a portbagajului de până la 1.634 de litri.

Cât costă noul Opel Astra Hybrid?

Noul Astra Hybrid poate să ruleze în mediul urban cu motorul termic oprit în 50% din timp. Emisiile de CO2 au scăzut la 113 g/100 km pentru Astra și 115 g/100 km pentru Astra Sports Tourer. În ceea ce privește consumul, valoarea declarată de germani este de 5 litri/100 km și, respectiv 5,1 litri/100 km.

Aceste valori sunt cu 14% mai mici comparativ cu un Astra 1.2 Turbo neelectrificat. În noua configurație mild-hybrid, Astra Hybrid poate sprinta de la 0 la 100 km/h în 9 secunde, în timp ce viteza de top este de 210 km/h.

Din punct de vedere estetic, Opel Astra Hybrid nu vine cu nici o modificare. Excepție face emblema specifică pentru un model hibrid, care este montată pe hayon. La interior, instrumentarul de bord digital de 10 inch afișează acum un indicator pentru fluxul de energie. Cifrele de bord sunt colorate în albastru atunci când motorul termic este oprit.

Noul Opel Astra Hybrid costă pe piața din Germania de la 36.430 de euro. Spre comparație, un Astra termic are un preț de pornire de 32.660 de euro.

Sursa: Opel

Articole similare

„Noi numim mașinile noastre Robocar, fiindcă sunt complet diferite!” – Interviu cu Xia (Joe) Yiping, CEO JIDU Auto și Frank Wu, VP, Head of Design JIDU

Darius Pana

Jurnal București – Monte Carlo: ziua 4

administrator_autopromag

România va produce o mașină electrică! Ford face pasul decisiv

Florin Amariei