AUTOpro
Generale Green car Stiri

Opel va lansa în 2024 versiuni electrice pentru modelele Crossland și Grandland

CEO-ul producătorului german de automobile Opel, Florian Huettl, a anunțat oficial că viitoarele generații ale modelelor Crossland și Grandland vor primi și versiuni electrice.

Cele două modele cu emisii zero își vor face debutul în cursul anului viitor.

Opel va lansa 18 versiuni electrice până la sfârșitul anului 2024

În 2024, constructorul din Russelsheim va aniversa 125 de ani de existență. Fiind vorba despre o bornă importantă, oficialii mărcii pregătesc câteva noutăți importante.

Șeful Opel, Florian Huettl, a anunțat cu ocazia Automobilwoche Congress din Berlin că noile iterații Crossland și Grandland vor fi disponibile și într-o versiune 100% electrică. Aceste modele sunt cele mai vechi din gamă, fiind lansate în 2017.

Viitorul Opel Crossland, denumit inițial Crossland X, va fi bazat pe o versiune îmbunătățită a arhitecturii CMP/eCMP. Aceasta va oferi motorizări pe benzină, mild-hybrid, dar și sisteme de propulsie electrice. Crossland Electric ar putea folosi unitatea electrică de 156 CP și bateria de 54 kWh.

De partea cealaltă, noul Grandland va fi un model complet nou. Acesta va folosi aceeași platformă STLA Medium ca viitoarea generație Peugeot 3008, care va fi dezvăluită în curând. Aceasta promite autonomii de până la 700 de kilometri cu o singură încărcare. Grandland va fi produs la uzina Eisenach din Thuringia.

Opel și-a propus să devină o marcă pur electrică în Europa până în 2028. Până atunci, compania a confirmat că, înainte de sfârșitul anului 2024 vor debuta nu mai puțin de 18 versiuni electrificate ale actualelor modele.

Sursa: Opel via Electrive

Articole similare

Volkswagen extinde producția modelului e-Golf până în luna noiembrie

administrator_autopromag

Lexus LF-ZL este conceptul care anunță un viitor model de lux electric care va debuta în 2026

Mihai Morcovescu

IKEA a închis stațiile de încărcare pentru mașinile electrice din București

Mihai Morcovescu