AUTOpro
Generale Green car Stiri

Mașinile electrice vor depăși la vânzări automobilele termice în China, în 2025

Cele mai recente analize în domeniu anunță că, pe piața auto din China, vânzările de mașini electrice le vor depăși pe cele echipate cu motoare termice în 2025, cu un avans de un deceniu față de proiecțiile inițiale.

În 2020, guvernul chinez și-a propus ca „electricele” să reprezinte 50% din totalul vânzărilor de mașini noi până în 2035.

În 2024 s-au vândut cu 20% mai multe mașini electrice decât în 2023

electrice

Procesul de tranziție către mașinile electrice este în plină desfășurare, iar acesta este cel mai vizibil în China, care este recunoscută drept cea mai extinsă piață auto la nivel global. În doar câțiva ani, cea mai mare piață de mașini din lume a schimbat scenariul cu privire la motoarele cu ardere internă, iar vânzările de vehicule cu emisii zero, hibride plug-in și hibride clasice au stopat dominația mașinilor tradiționale.

Conform previziunilor realizate de companii de prestigiu precum UBS, HSBC, Morningstar și Wood Mackenzie, vehiculele cu emisii zero le vor depăși ca număr pe cele ale automobilelor convenționale în 2025.

Astfel, până la sfârșitul anului curent, se estimează că, în China, vor fi comercializate aproximativ 12 milioane de vehicule electrice, ceea ce reprezintă o creștere de 20% față de 2023. În contrast, vânzările de mașini termice vor scădea cu 10%, ajungând sub pragul de 11 milioane de unități. Dacă aceste cifre se mențin, „electricele” nu doar că vor depăși mașinile ICE, ci vor depăși și obiectivele oficiale.

În China vor fi vândute anul viitor mai multe PHEV-uri ca niciodată

În 2020, în plină pandemie, autoritățile chineze au stabilit un obiectiv ambițios, conform căruia jumătate dintre automobilele noi vândute până în 2035 să fie electrice. Ritmul actual al pieței sugerează însă că această țintă va fi atinsă cu zece ani mai devreme.

Conform unui raport publicat de The Financial Times, dacă tendința actuală va continua, vânzările de vehicule electrice în China ar putea sări de 18 milioane de unități până în 2034, în timp ce numărul celor echipate cu motoare termice ar putea să scadă până la 2,93 milioane pe aceeași piață.

Aceleași estimări arată că, în 2025, se așteaptă să fie comercializate mai multe vehicule PHEV ca niciodată, ajungând la 4,39 milioane. Aceste vânzări ar putea crește constant și ar urma să atingă un vârf de circa 6,05 milioane, în 2033. Automobilele hibride tradiționale ar putea înregistra vânzări între 730.000 și un milion de unități în următorul deceniu.

Sursa: Carscoops

Articole similare

Lamborghini Egoista

În direct de la Londra: Eva lui Lotus în premieră mondială

Dan Vardie

Cel mai vechi Aston Martin din lume, la Concours of Elegance 2021

Florin Amariei