AUTOpro
Analiza Green car Industrie Stiri

Producătorii de vehicule electrice din China atacă piața europeană cu mașini de 5 stele EuroNCAP

Producătorii de vehicule electrice din China şi-au propus să cucerească şoferii şi marile companii din Europa cu mai multe maşini accesibile, care au ratinguri de siguranţă EuroNCAP ridicate, precum şi o mulţime de caracteristici de înaltă tehnologie.

În ultimele luni, mai multe modele cu zero emisii de proveniență chineză au primit cinci stele EuroNCAP, ceea ce arată că vehiculele sunt dotate cu elemente de siguranţă active şi pasive care merg dincolo de cerinţele legale. Iar în China sunt planificate noi lansări de automobile electrice.

„Toţi producătorii chinezi de vehicule electrice vor să obţină cinci stele EuroNCAP pentru a fi mai competitivi pe piaţa din Europa”, a declarat Brian Gu, preşedintele Xpeng Motor. Acesta a adăugat că, în ultimii trei ani, compania pe care o conduce a construit magazine şi service-uri în Danemarca, Ţările de Jos, Norvegia şi Suedia. iar în 2023 va lansa pe aceste piețe sedanul electric P7 şi SUV-ul G9.

Siguranța reprezintă o prioritate pentru producătorii chinezi de vehicule electrice

vehicule electrice

Constructorii de vehicule electrice din China recunosc că siguranţa reprezintă un aspect foarte important în procesul de vânzare, potrivit lui Matthew Avery, director la Thatcham Research, un centru britanic de cercetare auto finanţat de companii de asigurare şi de un membru al Board-ului Euro NCAP.

Ratingurile de cinci stele Euro NCAP sunt considerate drept cheia depăşirii temerilor europenilor în ceea ce privește calitatea maşinilor fabricate în China, după ce eşecurile la testele din 2006 şi 2007 au creat impresia că acestea nu sunt deloc sigure.

Mai mult decât atât, ratingurile de cinci stele EuroNCAP au deschis calea producătorilor auto din China către flotele marilor companii din Europa. Vânzările de flote reprezintă circa 50% din totalul vânzărilor pe pieţele importante, precum Germania, Franţa şi Marea Britanie, iar mulţi cumpărători din segmentul corporate pun preţ pe siguranţă.

„Vânzările de flote sunt extrem de importante şi multe firme cer în mod obligatoriu un rating de cinci stele pentru a cumpăra maşini”, a declarat Avery.

BYD va livra 100.000 de vehicule electrice unei companii de „rent-a-car”

Din ce în ce mai multe companii vor să cumpere cât mai rapid vehicule electrice pentru a îndeplini obiectivele de mediu. Dar, încă nu sunt suficiente EV-uri pentru flotele din Europa, iar perturbările apărute în lanţurile de aprovizionare au făcut ca timpii de aşteptare pentru unele modele să depăşească 12 luni.

Acest lucru i-a determinat pe producătorii europeni de mașini electrice să majoreze preţurile şi să se concentreze mai degrabă pe clienţii de retail decât pe cei precum firmele de „rent-a-car”, care sunt mai puţin profitabile pentru ei.

Astfel, s-au creat oportunităţi pentru producătorii chinezi de vehicule electrice, care deja au luat-o înaintea majorităţii rivalilor străini în China, de departe cea mai mare piaţă globală pentru maşini electrice.

În urmă cu o lună, compania germană de închirieri de maşini Sixt a anunţat că va cumpăra aproximativ 100.000 de mașini pur electrice de la BYD, între care SUV-ul Atto 3, care a primit recent cinci stele EuroNCAP.

De asemenea, grupul chinez Great Wall Motors a primit tot punctaj maxim la testele Euro NCAP în luna septembrie pentru SUV-ul hibrid WEY Brand Coffee 01 şi pentru sedanul electric ORA Funky Cat.

Vehiculele electrice chinezești dețin o cotă de 5,8% în Europa

vehicule electrice

Şi constructorii de vehicule electrice din Europa caută să obţină cinci stele pentru maşinile lor electrice şi hibride, de la modelul BMW iX la modelele Volkswagen ID.4 şi ID.5. În octombrie, Mercedes-Benz a obţinut ratingul de top EuroNCAP pentru sedanul complet electric EQE.

Producătorul chinez de vehicule electrice Aiways a investit în sisteme suplimentare de siguranţă pentru modelul electric U6, destinat flotelor din Europa, atunci când va fi lansat în 2023.

„Va fi o cerere naturală pentru vehicule cum sunt ale noastre, care sunt complet echipate şi vin la preţuri extrem de competitive”, a afirmat Alexander Klose, şeful operaţiunilor Aiways din afara Chinei. Chinezii speră să vândă 30.000 EV-uri în Europa anul viitor faţă de un nivel estimat de 5.000 în acest an.

Compania franceză de consultanţă auto Inovev a informat că aproximativ 155.000 maşini produse în China au fost vândute în Europa în primele nouă luni din 2022 sau 1,4% din piaţă.

Firmele din China sunt în grafic pentru a atinge pragul de 150.000 de maşini vândute anul acesta, aproape dublu faţă de cele 80.000 vândute în 2021. Aproape jumătate din maşinile chinezeşti vândute sunt electrice, astfel încât cota lor de piaţă în Europa ajunge la 5,8%,.

Vicepreşedintele Inovev, Jamel Taganza, este de părere că în următorii ani toate vehiculele din China vândute în Europa vor fi electrice, urmând să fie lansate mai multe modele cu preţ mai scăzut.

Până în 2030, Inovev estimează că automobilele electrice vor reprezenta 40% din vânzările de maşini noi în Europa, iar brandurile din China vor reprezenta între 12,5% şi 20% din piaţa vehiculelor complet electrice, cu vânzări între 725.000 şi 1,16 milioane unităţi.

Modelul ORA Funky Cat al Great Wall Motor va fi lansat anul acesta în Marea Britanie, Germania, Irlanda şi Suedia.

Sursa: Reuters

Articole similare

De dragul fabricilor de baterii, UE ar trebui să sugrume și mai tare industria auto

Florin Amariei

Renault Captur Red Edition este disponibil și în România

Dragos Baltateanu

Suzuki, creștere de 116% a înmatriculărilor în 2016