AUTOpro
Test drive

Test drive Opel Grandland – Schimbarea la față

A fost nevoie de un facelift serios pentru a alinia genele SUV-ului Opel Grandland la noua identitate de marcă a mărcii din Russelheim. Trecerea în neființă a acronimului X a lăsat în urmă un Grandland mai pregătit ca niciodată să înfrunte competiția acerbă din extrem de disputatul segmentul al SUV-urilor de segment C.

Opel Grandland

Alături de Mokka și de Crossland, Grandland reprezintă ultimul, dar nu cel din urmă membru al triadei de SUV-uri Opel care aderă la noua imagine de marcă Opel, relevată publicului încă din 2020 prin intermediul conceptului Opel GT X Experimental. O perspectivă estetică care a surprins o lume întreagă prin spiritul său pur germanic și îndrăzneala fără de hotar, care iată că își face în sfârșit apariția și pe cel mai mare SUV din gama Opel, pe care am avut ocazia în sfârșit să îl testăm în amănunt, după cum v-am promis cu ceva timp în urmă – Ne-am întâlnit în România cu noul Opel Grandland.

Cele mai mari schimbări își fac bineînțeles simțită prezența la partea frontală, ce înglobează acum noua identitate estetică Opel Vizor, adică o grilă negru lucios care ascunde cele mai tainice secrete tehnologice ce se ascund înlăuntrul noului Opel Grandland. Pentru a întineri puțin și partea posterioară, designerii Opel au optat pentru o îndrăzneață afumare a stopurilor, care rămân fidele aceluiași limbaj de design de pe strămoșul cu factor X.

Platformă și concept

În afară de aceste mici detalii de ordin stilistic, silueta exterioară, dar și platforma, au rămas bineînțeles neschimbate. Ceea ce înseamnă că spiritul noului Opel Grandland se așterne peste celebra platformă modulară multi-energy EMP2 a grupului Stellantis, care poate acomoda și sisteme de propulsie PHEV, dar nu și sisteme de propulsie pur electrice, decât cu anumite modificări și adaptări, ce pot fi regăsite în cadrul platformei exclusiv electrice e-VMP, pe care vor fi construite viitoarele Opel Astra și Peugeot 308 electrice.

EMP2 a fost gândită ca o platformă robustă și flexibilă, cu motoare amplasate transversal, dar care poate veni și cu sisteme de tracțiune integrală, în afară de clasicele versiuni cu tracțiune față. Fostul grup PSA, actual Stellantis, a investit nu mai puțin de 630 de milioane de euro în uzinajul și dezvoltarea platformei EMP2, ce continuă iată să facă carieră la aproape 10 ani de la introducerea sa pe piață din anul 2013.

Printre modelele construite pe această platformă amintim atât noul Peugeot 308, cât și vechiul Peugeot 308 sau noua generație Opel Astra L. De asemenea, modele precum DS7 Crossback sau DS4 (despre care vă vom povesti mai multe în curând) folosesc aceeași fundație extrem de bine pusă la punct din punct de vedere tehnic.

Chiar dacă platforma EMP2 permite două configurații de punte spate – fie independentă, fie una de tip semirigid, cu bară de torsiune – Opel Grandland vine în continuare cu o punte spate semirigidă. Ceea ce înseamnă că filtrarea neregularităților drumului poate uneori să nu vă fie pe plac, mai ales când sunteți nevoiți să ”escaladați” obstacole ce ocupă întreaga lățime a drumului sau benzii de circulație. La trecerea printr-o groapă doar cu o singură roată, nu veți simți nicio diferență față de o eventuală punte independentă. Însă, în celelalte cazuri, s-ar putea să simțiți oareșce diferențe…

Fundamentul tehnic identic cu cel al modelului anterior a presupus desigur și o perpetuare a plajei de motorizări, care include atât versiuni diesel, cât și benzină sau PHEV. Mașina testată de noi venea la pachet cu binecunoscutul agregat cu 3 cilindri, care dezvoltă 130 CP și 230 Nm la apogeu, transmiși exclusiv roților din față prin intermediul unei cutii de viteze Aisin cu 8 trepte și convertizor de cuplu, care funcționează fără cusur. Nu e neapărat cea mai fâșneață cutie din industrie, dar își face treaba cu brio, fără a strâmba din nas.

Habitaclu

În ceea ce privește habitaclul, lucrurile au rămas în mare parte neschimbate. Am spus în mare parte întrucât marea schimbare se regăsește în spatele volanului. Nu, nu ne referim la șofer, ci la noul panou de bord digital, împrumutat de pe rebelul Mokka, care oferă o grafică lizibilă, dar ușor simplistă pe alocuri.

Noul panou de bord digital îți comunică doar informațiile strict necesare, într-o manieră tipic teutonă și extrem de pragmatică. Din păcate, sistemul de infotainment și panoul de bord digital nu au fost integrate în spatele unui corp comun, la fel ca pe fratele mai mic Mokka, ceea ce înseamnă că Grandland nu are acces încă la așa numitul Opel Pure Panel.

În ceea ce privește spațiul la interior, am vaga impresie că inginerii Opel au optat să prioritizeze mai degrabă spațiul de depozitare al portbagajului (514 l) în detrimentul spațiului pentru pasagerii din spate, care au destul de puțin loc la genunchi, mai ales dacă pe scaunele din față se vor regăsi pasageri cu înălțimi de peste 1,80 m.

Consum

Agregatul PureTech cu 3 cilindri manifestă un dulce compromis între resurse de putere și economicitate. Pe de-o parte, cei 3 cilindri asigură un consum decent chiar și în condiții de mers abuziv, iar pe de cealaltă parte, cei 130 CP și cei 230 Nm permit prestații dinamice decente. După 758 km, parcurși la o viteză medie de 64 km/h, Opel Grandland ne-a răsplătit cu un consum mediu de benzină de 758 km.

Întreg itinerariul a presupus o escapadă de week-end pe litoralul mării negre, adică o exploatare la regimuri de viteză de 130 km/h pe autostradă și 100-110 km/h pe drumurile naționale. După 439 km parcurși, computerul de bord ne-a indicat că am fi putut parcurge încă 290 km până la epuizarea resurselor de combustibil, detaliu care corespunde unei autonomii teoretice de 729 km. Deloc rău pentru un SUV de familie molcom și cu poftă de aventură precum noul Opel Grandland.

Comportament dinamic

Nu e cazul să ne îmbătăm cu apă rece. După cum spuneam mai sus, Opel Grandland a fost și iată că rămâne un SUV de familie molcom și cu poftă de aventură. Prin urmare, suspensiile sunt mai degrabă moi, la fel și reacțiile mașinii, SUV-ul teuton fără factor X nefiind neapărat partenerul potrivit de drum dacă aveți apucături de Ken Block.

Deși, chiar și în cazul unor viraje abordate cu mult aplomb, Opel Grandland ne-a transmis un sentiment pronunțat de siguranță, intervențiile sistemului de control al stabilității fiind line, precise și foarte bine calibrate. La 100 km/h Opel Grandland ajunge în cam 10,3 secunde. Un timp îndelungat, într-adevăr, dar care este extrem de bine mascat de cutia de viteze Aisin cu 8 trepte, care te minte frumos, mai ales în modul Sport, atunci când Opel Grandland devine o idee mai fâșneț decât în celelalte moduri de rulare.

Situația mai este însă salvată de viteza maximă, care se apropie marginal de pragul psihologic de 200 km/h (196 km/h, ca să fim mai exacți). În concluzie, nu vă lăsați intimidați de cifrele deloc entuziasmante din fișa tehnică, pentru că, nu-i așa, viața bate filmul, Opel Grandland fiind o companie mai mult decât plăcută, chiar și atunci când sunteți în contratimp.

AUTO Pro a punctat Opel Grandland la capitolele

  • Noul panou de bord digital este mult mai adaptat secolului 21 decât vechile indicatoare de bord analogice
  • Nivelul de echipare GS Line schimbă radical aerul și identitatea vizuală a celui mai mare SUV din gama Opel

AUTO Pro a depunctat Opel Grandland la capitolele

  • Lipsa banalei funcții Auto Hold, care lipsește cu desăvârșire de pe toate modelele construite pe platforma EMP2
  • După oprirea și repornirea motorului, mașina nu revine la modul de conducere anterior selectat, șoferul trebuind să selecteze iar și iar modul de conducere la fiecare repornire a mașinii

Preț/dotări

Pe lângă întregul areal de noutăți menționat anterior, noul Opel Grandland își întâmpină clienții și cu un nou nivel de echipare, supranumit GS Line, prezent și pe mașina noastră de test.

Acest nivel de echipare nemaivăzut până acum în gama Grandland este poziționat direct în vârful lanțului trofic al configuratorului Opel, cu un preț de plecare de 31.900 de euro cu TVA pe piața autohtonă.

În această sumă puteți beneficia de câteva dotări standard interesante, cum ar fi Pachetul Black GS Line, ce presupune vopsirea mai multor elemente ale caroseriei într-o adâncă nuanță de negru lucios. Printre acestea amintim plafonul, capacele oglinzilor, pragurile, zonele inferioare ale parașocurilor față și spate, precum și siglele Opel și inscripția Grandland de pe hayon.

Jantele de 18 inch Manta completează de asemenea tabloul acestui nou nivel de echipare, care mai vine în întâmpinarea clienților și cu climatizare pe două zone – cu acționare clasică, cu comenzi fizice, Slavă Domnului – sau cu stopuri cu LED.

Mașina testată de noi venea însă și cu câteva opționale, în valoare totală de 2335 euro. Printre acestea, amintim superba nuanță de culoare Albastru Vertigo, pentru care trebuie să scoateți din buzunar 541 euro cu TVA, sau sistemul IntelliGrip (+309 euro), care permite o mai mare flexibilitate în cazul abordării unor suprafețe de rulare dificile.

Peste toate aceste opționale și prețul de listă, se mai așterne tacticos și un discount special, în valoare de 952 euro, oferit de prietenii noștri de la Trust Motors. Toate aceste prețuri, opționale și discount-uri înclină într-un final balanța către un preț final de 33.283 euro cu TVA, care mai poate fi ușor ajustat de câteva Tichete Rabla și de câteva potențiale discount-uri oferite de importator.

Verdict

Faceliftul pe care Opel Grandland l-a suportat recent s-a axat pe remedierea fix acelor lacune care zgâriau pe retină pe clienții sau pe potențialii clienți ai defunctului Grandland X. Cu un interior mai tehnologizat și o identitate mai Opel ca niciodată, noul Grandland are toate atuurile necesare pentru a reuși într-un segment extrem de disputat, în care producătorii se apucă cu dinții de orice fărâmă de cotă de piață.

Articole similare

TEST Volkswagen Passat – Ucigașul de piețe

Stan Robert

TEST Renault Captur X-Mod – Veleități extinse

administrator_autopromag

TEST Skoda Fabia – Tornado Fabia!

administrator_autopromag