AUTOpro
Stiri Green car

Volvo C40 și XC40 Recharge devin primele modele ale constructorului suedez ce primesc propulsie după 25 de ani

Volvo C40 si XC40 Recharge 2023

Cu o istorie bogată în spate – în 2027 compania suedeză va sărbători un secol de la lansarea primei mașini, avem pentru anul acesta ediții revizuite pentru Volvo C40 și XC40 Recharge, ce vor deveni astfel primele automobile cu propulsie („tracțiune spate”) după 25 de ani de la dispariția ultimului lor astfel de model.

În 1998 ieșea din producție Volvo 960, ce fusese redenumit S90 cu puțin timp în urmă, și astfel constructorul suedez nu mai avea în gamă niciun model cu propulsie.

Volvo 960
Volvo 960, redenumit S90 la sfâșitul carierei, afost ultimul model al suedezilor cu propulsie.

Odată ce electrificarea se extinde printre automobilele Volvo, compania reușește să redea clienților posibilitatea de a cumpăra vehicule cu „tracțiune spate”. Vor fi două astfel de modele, în speță noile Volvo C40 și XC40 Recharge pregătite pentru 2023.

Volvo C40 si XC40 Recharge 2023

Volvo C40 și XC40 2023 primesc, pe lângă propulsie, autonomie mai mare și încărcare mai rapidă

Sunt diferențe minore între cifrele afișate în dreptul noilor Volvo C40 și XC40 Recharge, așa că le vom prezenta simultan.

Versiunile Single Motor RWD, cu baterie de 69 kWh, Volvo C40 și XC40 Recharge vin acum cu autonomie WLTP de 460, respectiv 470 km și cu accelerație 0-100 km/h în 7,4 secunde. Varinatele Single Motor Extended Range RWD păstrează aceeași durată pentru sprintul până la 100 km/h, dar duc autonomia WLTP la 520 și 530 km.

Volvo C40 și XC40 Recharge în variantele Twin Motor AWD accelerează până la 100 km/h în 4,9, respectiv 4,7 secunde, în timp ce autonomia WLTP ajunge la 500 / 510 km, grație unei baterii cu capacitatea de 82 kWh.

Încărcarea se face acum mai rapid pentru Volvo C40 Recharge, fiind nevoie de doar 34 de minute pentru încărca bateria de la 10 la 80% la o stație DC cu puterea de 130 kW. Volvo XC40 Recharge se poate încărca de la 10 la 80 procente în 28 de minute când este conectat la o stație DC de 200 kW (înainte puterea maximă pe DC era de 150 kW).

Pentru fiecare dintre versiuni, viteza maximă rămâne limitată la 180 km/h, așa cum Volvo a promis că va impune pentru toate modelele sale, fie că vorbim despre EV-uri, fie despre automobilele clasice.

Sursa: Volvo

Articole similare

Tesla a fixat startul producției camionetei Cybertruck pentru finalul anului 2023

Mihai Morcovescu

Cadillac Lyriq, primul Caddy EV din istorie

administrator_autopromag

Fabrică de plăcuțe semiconductoare, deschisă de Bosch la Dresda

Florin Amariei