AUTOpro
Connected Generale Stiri

Uber ar fi putut avea probleme și cu Apple

De această dată situația este ceva mai ușor de detensionat decât cea care a dus la inițierea unui proces civil de către Waymo – compania specializată în vehicule autonome desprinsă din Google. Aceasta deoarece Uber nu are probleme cu gigantul Apple pentru că ar fi furat vreo tehnologie (să nu uităm că firma din Cupertino, California are și ea propriul program de dezvoltare pentru sisteme destinate automobilelor driverless), ci datorită aplicației Uber. Gigantul serviciilor de ride-hailing și-a început existența ca multe alte startup-uri, cu o aplicație pentru smartphone, disponibilă în San Francisco din 2009. Iar Apple are termeni de utilizare a App Store mult mai stricți decât Google Play, specialiștii Apple aparent descoperind de curând că Uber a violat condițiile impuse prin urmărirea utilizatorilor de iPhone chiar și după ce aceștia ștergeau aplicația Uber din smartphone.car sharing - uber apple

Această încălcare a intimității este interzisă de către Apple oricărui developer ce își pune aplicațiile pe App Store, deci nu există vreo șansă ca Uber să pledeze o scăpare accidentală. Aparent, măsura a fost implementată pentru a opri fraudele din China, unde șoferii parteneri foloseau telefoane second-hand pentru a solicita coduri promoționale – ce erau apoi înregistrate ca și curse fictive pentru a primi banii de la Uber. Conform unui zvon lansat de The New York Times, citând surse interne companiilor, Apple a aflat de această practică – ce acum a încetat – încă din 2015. Pe atunci, CEO-ul Apple Tim Cook a avut o întâlnire secretă cu CEO-ul Uber, Travis Kalanick, exact din această cauză. În plus, se pare că Uber nu are (sau nu mai are) funcții „ghost” nici pentru utilizatorii de Android.

Articole similare

Piëch Automotive a prezentat conceptul electric Mark Zero

Dragos Baltateanu

Inside story în exclusivitate despre noua generație Dacia Duster, mâine la ora 10:00 fix!!!!!

Filip Sîrbu

Viitorul Renault 5 Electric va costa în jur de 25.000 de euro. Va debuta anul viitor la Geneva

Mihai Morcovescu

Leave a Comment