Stellantis a decis că are planuri mari cu Lancia și există șansa ca marca să reînvie prin noi investiții. Primul pas a fost făcut: omul care a desenat Renault Twingo este noul director de design al brandului.
Jean-Pierre Ploué a fost numit director de design în cadrul Stellantis și se va ocupa de modelarea noilor modele Abarth, Alfa Romeo, Citroën, DS Automobiles, Fiat Europe, Opel, Peugeot, Vauxhall și, cel mai important, Lancia!
Înainte de a ajunge în cadrul Stellantis, Ploué a fost director de design la Citroen. După un deceniu, a fost numit în aceeași funcție pentru întreg grupul PSA.
Lancia a avut deja un debut timid în Italia care i-a garantat supraviețuirea prin lansarea Ypsilon Hybrid EcoChic în Italia.
„Renașterea Lancia este o provocare care mă bucură. Brandul este unul istoric și va fi restaurat la gloria sa de altădată. Vom construi pe baza potențialului pe care acest brand îl are”, a declarat Ploué.
CEO-ul Lancia, Luca Napolitano, a spus că este onorat de prezența designerului și a promis că vor lucra împreună pentru a garanta succesul mărcii pe care o conduce.