Noile Dacia Sandero Stepway și Dacia Logan au obținut doar două stele la testele efectuate de EuroNCAP. Rezultatul, totuși, nu este unul descurajator!
Dacia Sandero Stepway și Dacia Logan au ajuns în mâinile celor de la EuroNCAP și concluzia a fost că cele două automobile primesc doar două stele din totalul de cinci. Prima critică adusă de organizația care oferă acest rating este că ambele mașini nu au un sistem de frânare de urgență care să recunoască pietonii sau bicicliștii. Ambele autovehicule pot, însă, opri în cazul în care detectează pe baza sistemului radar că urmează un impact cu un alt autoturism.

Într-același timp, secretarul general al EuroNCAP recunoaște în anunțul făcut cu privire la calificatul acordat noilor exemplare Dacia că standardele privind minimul de siguranță au fost ridicate chiar înainte ca Logan și Sandero Stepway să fie testate. Este vorba despre ponderea mai accentuată a sistemelor de asistare autonomă a conducerii, semn că acesta este viitorul – așa cum AUTOpro o susține de multă vreme. Mai mult, oficialul arată că prin simpla adăugarea a unui sistem de menținere a benzii și de recunoaștere a pietonilor sau bicicliștilor care ar putea apărea dintr-o dată în fața mașinii, cele două noi Dacii ar fi obținut cu ușurință patru din cinci stele. Dar, în acest caz, prețul mașinilor ar crește destul de mult și ar ieși din zona „smart buy”!
Vestea cea mai bună este că ambele automobile sunt mult mai bine închegate la capitolul structură față de predecesorii lor – aspectul care contează cel mai mult în caz de accident.

Finalmente, un sondaj efectuat de AUTOpro a relevat că rezultatele testelor de siguranță contează într-o proporție de aproximativ 8% când vine vorba de achiziționarea unui automobil low-cost, pe când prețul se află în topul preferințelor a peste 35% din cei chestionați.