AUTOpro
Industrie

Creativitate rusească. Kamaz angajează prizonieri

Lipsa forței de muncă este o altă problemă în Rusia. Față de companiile auto globale, în Este există probleme cu angajații. Mai exact, aceștia sunt prea puțini!

Cel mai mare producător rusesc de camioane și alte vehicule utilitare, Kamaz, se va folosi de un program proaspăt lansat de Serviciul Federal al Penitenciarelor pentru a angaja aproape 4.000 de persoane. În prezent, compania cu sediul la aproape 900 de kilometri distanță de Moscova are aproape 24.000 de angajați.

Kamaz a apelat deja la forța de muncă din fosta URSS. A adus deja mai mulți muncitori din Uzbekistan pe care i-a și specializat. Acum urmărește ca acționarii (statul rus și Daimler) să fie mulțumiți de creșterea producției prin utilizarea unor persoane condamnate.

Problema cu care se confruntă Kamaz a fost accentuată și de pandemie. Mulți muncitori străini au ales să se întoarcă în țara de origine pentru a evita probleme generate de restricții.

Autoritățile rusești au spus că acest program nu va fi asemănător cu taberele GULAG.

Extinderea acestei posibilități vine după ce prima etapă a programului a stabilit că prizonierii pot lucra la refacerea liniilor feroviare.

Kamaz produce aproximativ 110 autovehicule zilnic și rămâne popular în multe state vecine Rusiei. Importurile se fac chiar și în România!

Articole similare

CES 2023: AIMMO este primul serviciu AI de tip Data-as-a-Service din Industria Autonomous

Darius Pana

Hertz va achiziționa 175.000 de vehicule electrice de la General Motors în următorii 5 ani

Mihai Morcovescu

Mercedes-Benz accelerează electrificarea, dar nu spune când va renunța complet la combustia internă

Florin Amariei

Leave a Comment